Filme, poze, capturi video si imagini de arhiva. Toate sunt armele cu care tinerii bloggeri din Republica Moldova arata ca actele de violenta din cadrul manifestatiilor recente au fost orchestrate de autoritati cu ajutorul lui Iurie Rosca.
O analiza a fotografiilor si a filmelor facute cu ocazia manifestatiilor din Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, realizata de bloggerul Alexandru Cozer pe site-ul analize.md, aduce noi dovezi in privinta diversiunii organizate de simpatizantii comunisti cu aceasta ocazie. Astfel, el a identificat mai multe persoane care fac parte din Partidul Popular Crestin Democrat, aliat al comunistilor, si care pozeaza initial in manifestanti pasnici, pentru a provoca mai apoi acte de vandalism. Dupa alegerile din 2005, PPCD s-a aliat cu comunistii lui Voronin pentru a forma o majoritate in Parlament.Un anume Ion Duminica, membru PPCD, apare intr-o fotografie alaturi de un grup pasnic de manifestanti, singurul lucru care-l scoate in evidenta fiind un scut de politist.
Intr-o inregistrare video ajunsa pe YouTube, acelasi Duminica este insa in avangarda celor ce sparg usile unor cladiri oficiale.
Un alt exemplu este al celebrului „erou" imbracat in tricou galben care a arborat steagurile UE pe cladirea Presedintiei si a Parlamentului. Il cheama Ion Galatchi, iar intr-un alt film apare intr-o postura violenta, incercand sa sparga o usa. Cu toate acestea, Galatchi declara intr-un interviu pentru televiziunea liderului PPCD, Iurie Rosca, ca tot timpul el a pledat pentru calm si pace. Cotidianul a prezentat, zilele trecute, fotografii preluate de pe site-urile presei de opozitie din Moldova, in care se vedea ca acesta era de fapt ajutat de cativa politisti in timp ce plasa steagul UE pe cele doua cladiri.
Comentatorii blogului pe care a fost postata aceasta informatie, precum si alti bloggeri sustin ca Ion ar fi fiul unei angajate de la Ministerul de Interne, care a fost ieri concediata. O alta persoana aflata in prim-planul evenimentelor tumultuoase de la Parlament si de la Presedintie a fost fotografiata in timp ce transmitea ceva printr-o statie de emisie-receptie, dar aparea si intr-un film alaturi de Ion Galatchi, intrand in cladirea Presedintiei. Cozer sustine ca este vorba despre un fost membru al PPCD, Andrei Plop.
O imagine sugestiva prezentata pe blogul moldoveanului este cea a unei masini apartinand postului patronat de Rosca, insa care a fost rasturnata de demonstranti. Autoturismul este o Lada veche, din anii ’80, si care in mod teoretic nu avea ce cauta la locul manifestatiilor, deoarece sediul televiziunii se afla la doar 300 de metri distanta, iar postul detinea oricum masini performante. Bloggerul sugereaza ca masina cu insemnele EUTV a fost deliberat dusa in piata pentru a fi rasturnata, motiv pentru care s-a si optat pentru o masina ieftina.
Razvan Mihai Vintilescu - Cotidianul