- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 175
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

Scrisoare deschisa catre revolutionarii din Timisoara

    Scrisoare deschisa
    catre revolutionarii din Timisoara

    Suntem solidari cu compatriotii nostri care acum 18 ani au pornit la Timisoara revolutia anticomunista, deturnata ulterior printr-un urias masacru.

    Acum 18 ani, cativa romani fara Dumnezeu au ordonat masacrarea fratilor lor: peste 1100 au fost ucisi si peste 3300 au fost raniti. Din cele 1104 crime infaptuite acum 18 ani, doar 162 au fost comise din ordinul lui Ceausescu. Odata cu arestarea acestuia, masacrul se oprise. In acceasi zi de 22 Decembrie 1989 puterea a fost preluata de grupul condus de fostul presedinte al Romaniei, d-l Ion Iliescu, cercetat de procurori pentru crime. In seara zilei de 22 Decembrie 1989, multimea neinarmata si pasnica din Piata Revolutiei a scandat “Fara comunisti!” si “Jos comunismul!”. Masacrul a fost reluat si amplificat de sase ori: incepand de atunci, 942 de oameni au fost ucisi si mii de oameni au fost raniti.

    In decembrie 1989, Frontul Salvarii Nationale condus de Ion Iliescu si Claudiu Iordache – “revolutionarul” timisorean care si-a tradat fratii, i-au numit ministri tocmai pe cei care au dirijat macelarirea timisorenilor: generalii Chitac si Stanculescu? In noul guvern al FSN, criminalul Chitac a fost numit Ministru de Interne iar criminalul Stanculescu a fost numit Ministrul Apararii Nationale. Aceasta a fost culmea nerusinarii si cinismului grupului uzurpator condus de d-l Ion Iliescu care se pretinde “simbol” al revolutiei!

    Este de necrezut ca in tara noastra a avut loc un masacru urias – la Timisoara, Bucuresti, Cluj, Sibiu, Brasov si in alte orase, in timp ce in celelalte foste tari comuniste din Europa nu s-a inregistrat nici o victima. Este revoltator ca de 18 ani incoace, vinovatii nejudecati ai acestui masacru infesteaza cele mai inalte institutii ale statului, dandu-ne, culmea cinismului, chiar lectii de morala.

    Conform art.21 din Constitutie, victimele celor peste 1100 de crime din decembrie 1989, miile de raniti si urmasii eroilor revolutiei “au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil”. 18 ani nu este un termen rezonabil, ci o batjocura fata de eroii nostri si fata de noi insine.

    Romania de astazi este profund imorala tocmai pentru ca este cladita pe fratricidul nepedepsit reprezentat de cele peste 1100 de crime. De 18 ani pacatuim in neadevar si injustitie. Romania nu va putea cladi nimic bun pe crime, minciuni si nedreptati. Incredibilul masacru a putut fi acoperit doar prin coruperea institutiilor statului si a clasei politice. Nu vom scapa de marea coruptie, nu vom reforma clasa politica si justitia decat dupa ce vom cunoaste adevarul despre masacrul din decembrie 1989 care a deturnat revolutia anticomunista, si despre fratricidul din iunie 1990 comis impotriva societatii civile, a partidelor istorice si a presei independente. Cunoasterea acestui adevar este unica sansa a Romaniei. Societatea romaneasca de astazi, inclusiv viitorul vot uninominal, trebuie sa poata distinge intre criminali si oameni cinstiti.

    Asa cum ne-ati indemnat, pe durata manifestarilor dedicate revolutiei anticomuniste si comemorarii masacrului care a deturnat-o, vom purta pe brat o panglica neagra, in memoria celor ucisi in Decembrie 1989, si una alba, expresie a protestului fata de tergiversarea judecarii autorilor celor peste 1100 de crime comise acum 18 ani.

    Toti cei care impartasesc tristetea si revolta timisorenilor, precum si a noastra, a tuturor, sunt indemnati sa faca acelasi gest.

    Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe martirii masacrati la ordinul celor fara Dumnezeu!

     15 Decembrie 2007

    Cu solidaritate,

Sorin Iliesiu – Alianta Civica

Teodor Maries – Asociatia 21 Decembrie 1989

Liviu Antonesei – Fundatia Culturala Timpul, Iasi

Antonie Popescu – Seniorii Ligii Studentilor, 1990

Nicu Banutoiu – Asociatia Adevar si Dreptate

George Costin – Blocul National al Revolutionarilor 1989

Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net