Despre trecutul, prezentul si viitorul unei vecinatati – cea a Romaniei cu Republica Moldova – s-a vorbit mult si incalcit. Evenimentul Zilei a publicat opinia istoricului basarabean Igor Casu, intr-un interviu eveniment care inventariaza filmul revoltei de la Chisinau, prapastia generationala de peste Prut, „incremenirea“ Moldovei, „fetele“ lui Voronin, dar mai ales vina tragica de a fi roman in Basarabia.
Aproape trei saptamani de la revolta anticomunista din Chisinau. Saptamani in care piesele unui imens puzzle s-au amestecat, construind si demontand scenarii, spulberand sperante si aducand, in final, o pacificare superficiala. Daca in Republica Moldova, aparent, s-a asternut tacerea, pe linia Chisinau-Bucuresti bruiajele sunt mai acute ca niciodata.
Igor Casu a fost in Piata Marii Adunari Nationale din capitala moldoveneasca, pe 7 aprilie. A vazut tensiunea erupand vulcanic, a trait zilele de teroare ale arestarilor in masa, a privit secventele propagandei televizate si a obtinut, in final, o concluzie rotunda: „Revolutia continua. Cand se va incheia ? Depinde de noi toti, dar mai intai de toate de basarabeni“.
EVZ a stat de vorba, pe larg, cu istoricul basarabean si va ofera astazi poate cea mai lucida si completa evaluare a unor evenimente care vor scrie, peste doua decenii, o pagina in manualele de istorie.
EVZ: Ce credeti ca s-a intamplat la Chisinau? Romania a vorbit de „revolutie“, Moldova a adoptat retorica „loviturii de stat“, Rusia a lansat varianta „nationalismului romanesc agresiv“, in vreme ce Uniunea Europeana a condamnat, cam cu jumatate de gura, „violentele“. Ce putem distila, cu o minima precizie, din acest cocktail discursiv exotic?
Igor Casu: In urma alegerilor din 5 aprilie, opinia publica democratica si anti-comunista de la Chisinau a fost consternata la aflarea stirii ca PCRM a acumulat, a treia oara consecutiv, majoritatea voturilor in parlament. Intrucat situatia in tara s-a agravat in ultimii ani, iar inainte de alegeri mai multe sondaje au indicat scaderea popularitatii partidului de guvernamant, era de asteptat ca procentajul comunistilor sa se micsoreze fata de scrutinele anterioare si nicidecum sa creasca.
Acest fapt a determinat lumea sa considere semnalele ridicate de catre partidele democratice inainte de 5 aprilie despre pregatirea fraudarii alegerilor ca fiind intemeiate.
In dimineata zilei de 6 aprilie, cand rezultatele finale ale scrutinului inca nu erau cunoscute, postul de televiziune NIT, aservit comunistilor, a transmis o ora intreaga un grupaj de melodii de ABBA, melodii alese nici pe departe intamplator, pentru ca ele aveau cuvinte cheie precum „The Winner Takes it All“ si altele de acest fel. Spun asta pentru ca a existat convingerea, in randurile comunistilor, ca ei vor lua majoritatea inaintea de anuntarea rezultatelor finale.
Saptamani in care piesele unui imens puzzle s-au amestecat, construind si demontand scenarii, spulberand sperante si aducand, in final, o pacificare superficiala. Despre trecutul, prezentul si viitorul unei vecinatati – cea a Romaniei cu Moldova – s-a vorbit mult si incalcit.
In amiaza zilei de 6 aprilie, cateva zeci de studenti de la Universitatea de Stat din Chisinau au organizat un mars spontan prin fata guvernului, ajungand ulterior la primarie, unde au cerut o autorizatie pentru ziua respectiva si au primit si pentru ziua urmatoare.
Seara, s-a anuntat un miting de protest in fata statuii lui Stefan cel Mare, unde tinerii au aprins cate o lumanare in semn de protest ca viitorul lor a fost confiscat. S-a anuntat tot atunci, seara, ca urmeaza prelungirea protestelor a doua zi, pe 7 aprilie, la orele 10 dimineata, in Piata Marii Adunari Nationale.
Minciuna „loviturii de stat“
Zis si facut, numai ca lucrurile au degenerat dupa un scenariu pe care il cunoastem deja, desi raman si o serie de detalii pe care nu le vom cunoaste, probabil, niciodata. In mare, este vorba de faptul ca nemultumirea reala a tinerilor fata de rezultatele preliminare ale alegerilor a fost deturnata de Voronin si camarila sa. Au fost provocate violente in care au fost implicati politisti, persoane din serviciile secrete de la Chisinau, elemente criminale eliberate recent din detentie sau cu dosare, dar si membri ai organizatiei Noua Generatie a
PPCD-ului lui Iurie Rosca.
Aceste categorii de agents provocateurs se aflau mai ales in primele randuri ale manifestantilor pasnici din fata cladirilor presedintiei si parlamentului, ei fost cei care au incins spiritele si au inceput sa arunce cu pietre in trupele speciale din batalionul Scut si in geamurile celor doua edificii de stat. Deci nu a fost nici o „revolutie“, a fost o revolta deturnata de regim pentru a compromite manifestatiile pasnice de protest ale celor trei partide de opozitie – PL, PLDM si AMN.
Nu a fost nici „lovitura de stat“, ci o inscenare care s-a pretat unei interpretari tendentioase in mass-media controlata de comunisti si unele mijloace de informare rusesti, potrivit carora ar fi fost vorba de incercarea de a inlatura prin forta autoritatea constitutionala. Nu putem inca sti in ce masura serviciile secrete rusesti au participat la evenimentele din 7 aprilie, dar declaratiile ulterioare ale unor demnitari din Rusia, inclusiv ale presedintelui Medvedev, au scos la iveala simpatia nedisimulata fata de comunistii moldoveni ca singuri aparatori ai statalitatii moldovenesti.
Romania a fost prezentata, atat de comunistii de la Chisinau, cat si de publicatii importante de la Moscova ca principal organizator al „loviturii de stat“. Se stie insa ca probele prezentate in sustinerea acestei invinuiri grave la adresa Romaniei sunt de fapt niste minciuni sfruntate. UE deocamdata a reactionat doar la nivelul declaratiilor, dar speram ca anumite actiuni concrete sa urmeze in timpul apropiat.
„Democratia nu inseamna ca poporul are intotdeauna dreptate, ci ca poporul are dreptul sa se insele“. Au avut moldovenii acest drept pe 5 aprilie 2009? OSCE raspunde pozitiv, prin vocea observatorilor sai de la scrutinul parlamentar. Sunt numeroase marturii care indica insa nereguli majore in desfasurarea alegerilor.
In Republica Moldova, o tara care nu a iesit din mrejele totalitare si in care reflexele autoritare s-au manifestat frecvent in ultimii ani, democratia este apreciata din ce in ce mai mult de tineri, cei care au cunoscut acest sistem politic in urma experientei lor occidentale sau a studiilor obtinute la institutii de frunte din Romania si Chisinau.
In ceea ce priveste insa scrutinul din 5 aprilie, el nu fost nici pe departe unul cinstit si corect, pornind de la felul in care a decurs campania electorala si ajungand la modul in care au fost organizate alegerile in ziua respectiva. Anterior lui 5 aprilie, alegatorii nu au avut acces liber la informatie, in conditiile in care postul de televiziune cu cea mai larga audienta si acoperire – Moldova 1, formal o companie publica – a fost la cheremul comunistilor. Despre impactul acestei televiziuni in randurile opiniei publice, mai ales de la sate, se pot invoca mai multe exemple.
Unul dintre cele mai graitoare este cel al fostului premier Tarlev care la un moment dat se bucura de cea mai mare incredere in randurile populatiei, imediat dupa Vladimir Voronin. Au fost de ajuns cateva luni in care el sa nu mai apara la televiziunea de stat pentru ca lumea sa uite aproape complet de Tarlev. La alegeri formatiunea acestuia a obtinut doar 3 %.
In ceea ce priveste rolul OSCE in cadrul alegerilor, se stie ca observatorii internationali care au venit in Republica Moldova n-au avut posibilitatea sa includa observatiile lor critice in raportul final al organizatiei. Cazul cel mai mediatizat in acest sens a fost cel al baronesei Emma Nicholson. Ulterior si alti observatori OSCE au devenit mai critici fata de cele intamplate pe 5 aprilie. Problema cu OSCE este ca prezinta o institutie in care Rusia are o mare influenta si in unele situatii, precum alegerile din Moldova, ea a servit drept paravan al Rusiei pentru promovarea intereselor sale in regiune.
Iar pozitia Moscovei in campania electorala din Moldova a fost foarte clar exprimata prin sprijinul acordat de catre Putin si Medvedev PCRM-ului. Mai mult, chiar posturi de radio rusesti cat se poate de liberale, precum Eho Moskvy, au facut campanie deschisa pentru Voronin. Un detaliu care arata – a cata oara? – ca atunci cand e vorba de interesele Rusiei in „strainatatea apropiata“, exista un consens intre democratii rusi si guvernarea autoritara a cuplului Putin-Medvedev.
„Cei care nu vor vota cu comunistii merita sa fie impuscati“
Cat de mare este in Republica Moldova prapastia dintre cei care au votat si cei care au iesit in strada? Batranii la urne, tinerii in strada – de ce, pana cand?
Exista un conflict generational foarte pronuntat in Republica Moldova. Pana acum nu demult era unul latent, dar evenimentele din ultimele saptamani l-au facut mai vizibil si mai acut ca niciodata. Intr-adevar, cei batrani, in proportie de 70-80 % voteaza din inertie, prostie sau frica cu comunistii. Inertie pentru ca in Moldova comunismul nu are aceasta incarcatura negativa pe care o are in Romania. De ce? Pentru ca ultimul deceniu de comunism in fosta RSS Moldoveneasca a fost unul de relativa prosperitate, in comparatie cu cele imediat postbelice in care au avut loc deportari, foamete si alte forme de represiune in masa.
Prin contrast, anii 1980 au fost destul de dificili pentru societatea romaneasca, iar Romania a iesit mai usor si mai repede din totalitarismul comunist. Multi basarabeni in varsta au votat din 2001 incoace cu comunistii si din calculul ca acestia le platesc pensiile – mizerabile cum sunt, dar le platesc la timp – si spectrul sfarsitului anilor 1990, cand acestea nu se achitau cu lunile sau chiar cu anii, planeaza inca asupra acestei categorii sociale. Multi nu s-au debarasat de frica inoculata de comunismul sovietic.
Nu intamplator unul din liderii cei mai sinistri ai PCRM, Stepaniuk, n-a ezitat sa profereze amenintari in cadrul intalnirilor cu electoratul din martie 2009, declarand ca cei care nu vor vota cu comunistii merita sa fie impuscati. Amenintari similare a facut insusi Vladimir Voronin, marasmaticul lider comunist, in timpul unei vizite din primavara aceasta in sud, cu alegatori din Gagauzia. Tinerii insa au o alta viziune, o parte erau mici cand URSS-ul s-a prabusit, iar altii nu au cunoscut deloc acest „eldorado sovietic“.
Ei au studiat istoria romanilor, au acces la internet, la deplasari in Occident si Romania, iar pentru ei este o mare rusine si ofensa guvernarea de tip comunist. Tinerii voteaza deci cu partide de orientare democratica, pro-europeana, implicit sau explicit pro-romanesti si anti-ruse. Problema este ca dintre cei peste o jumatate de milion de cetateni moldoveni care lucreaza in strainatate, printre care tinerii constituie majoritatea, numai 15 mii au votat la scrutinul din 5 aprilie.
Ar fi votat mult mai multi daca se admitea votul electronic, dar, in conditiile in care exprimarea votului a fost posibila doar la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din strainatate si multi nu sunt legalizati, participarea a fost una insignifianta. Este o mare nedreptate fata de acesti tineri care contribuie cu circa 40 % la PIB-ul Moldovei prin banii pe care ii trimit familiilor. In anul 2008, suma totala a remitentelor a atins cifra record de 1,2 miliarde euro, adica aproape cat intreg bugetul tarii.
Aveati 16-17 ani la prabusirea comunismelor din estul european. Douazeci de ani mai tarziu, daca va uitati la Moldova, ce vedeti? Permiteti-mi sa-mi rezerv pretentia de a fi vocea eventualilor cititori ai acestui interviu: pentru noi, totul pare incremenit acolo. Ce s-a intamplat? Ar fi putut exista o alta cale?
1988-1991 a fost o perioada in care basarabenii si-au redescoperit la nivel de masa identitatea lor romaneasca, am trecut atunci printr-o adevarata revolutie, atat nationala, cat si sociala. Pentru a contracara o eventuala unire cu Romania, Moscova a provocat insa razboiul de pe Nistru in martie 1992 si a sprijinit miscarea separatista a gagauzilor in sud. Mircea Snegur, primul presedinte al Republicii Moldova, a semnat aderarea la CSI in decembrie 1991, sperand ca numai astfel va fi rezolvat conflictul cu cele doua enclave separatiste.
S-a inselat insa. Acum, post-factum, a exprimat in memoriile sale publicate recent regretul cu privire la cochetarea sa cu elementele politice retrograde grupate in jurul Partidului Democrat Agrar, pro-rus si anti-romanesc, care a obtinut majoritatea la alegerile parlamentare din februarie 1994. Sa ne amintim, pe de alta parte, si de faptul ca, din punctul de vedere al tranzitiei la economia de piata, Moldova a fost pana la mijlocul anilor ‘90 un model pentru celelalte state post-sovietice, cu exceptia tarilor baltice.
Situatia s-a agravat in urma crizei economice din Rusia din 1998, care s-a rasfrant destul de dramatic asupra Republicii Moldova, in conditiile in care la acel moment depindeam de piata ruseasca in proportie de 80 %. Criza de atunci a pregatit premisele pentru destabilizarea economiei moldovenesti si in consecinta a vietii politice, care a culminat cu victoria comunistilor in 2001. De atunci a inceput numaratoare inversa pentru Moldova, daca pot sa ma exprim astfel.
Inapoi in 1989
Ca istoric, nu pot opera decat cu ceea ce s-a intamplat, nu cu ceea ce s-ar fi intamplat. As mentiona ca Republica Moldova s-a indepartat de Romania si de Occident din cauza faptului ca partida nationala nu a reusit sa convinga electoratul si nu a avut niciodata majoritatea in parlament. Mai mult, principalul partid pro-romanesc din anii 1990, Frontul Popular din Moldova – ulterior Frontul Popular Crestin Democrat, apoi Partidul Popular Crestin Democrat – s-a compromis in 2005 optand pentru realegerea lui Voronin ca presedinte.
Aici, Romania a facut calcule gresite, punand miza pe Iurie Rosca, cel care a dezamagit si a tradat prin alianta cu PCRM. Retrospectiv, putem sa ne intrebam de ce Moldova nu a evoluat pe un traseu similar Tarilor Baltice, care au reusit accederea in UE in 2004, chiar inaintea Romaniei. Un raspuns succint ar trebui sa ia in calcul mai multi factori, cum ar fi problema identitara care a dezbinat societatea basarabeana, gradul mai ridicat de dependenta economica a Moldovei fata de Rusia, lipsa unui lobby in Occident care sa fi promovat interesele Moldovei, dezbinarea elitelor locale si revenirea nomenclaturii comuniste la putere in plina forta.
In timp ce Tarile Baltice s-au indepartat tot mai mult de Rusia si au condamnat trecutul sovietic ca regim de ocupatie, Moldova s-a impotmolit in relatia duplicitara cu mostenirea sovietica si a batut pasul pe loc. Asa cum au demonstrat evenimentele din aprilie 2009, Moldova a facut un salt inapoi in anul 1989, cand decomunizarea era cuvantul la ordinea de zi, identitatea romaneasca a basarabenilor contestata si etichetata drept anti-statalism, represiunea impotriva celor care nu sunt de acord cu puterea – inasprita, iar Romania – demonizata.
Dictatorul care il elogiaza pe Lenin
Revolta de la Chisinau a fost urmata de o adevarata contrarevolutie a statului impotriva propriilor cetateni. Tineri ridicati direct din strada, anchete dure, morti suspecte. Un europarlamentar britanic cataloga scurt situatia, in urma cu o saptamana: Voronin ar fi, in termenii politicianului respectiv, „omul sovietic chintesential“. Ne explica istoria, cu adevarat, continuitatea acestui tip de mentalitate represiva?
Vladimir Tismaneanu observa, intr-o interventie recenta la Europa Libera, ca „din punctul de vedere al motivatiilor, al nostalgiilor si al metodelor pe care le utilizeaza, Partidul Comunist al Moldovei condus de Vladimir Voronin este continuatorul partidului comunist din Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca“. Sunt intru totul de acord cu aceasta opinie. Voronin este intradevar un om sovietic chintesential, pentru ca este in primul rand duplicitar.
Este un comunist adevarat deoarece nu recunoaste realitatea. Pentru Voronin, ca si pentru bolsevici, daca cineva se revolta din cauza mizeriei, de vina nu este el si regimul sau, ci un dusman din exterior sau dusmanul din interior, pe post de a cincea coloana. Voronin este un bolsevic sadea intrucat el nu accepta dialogul, el crede ca detine adevarul apriori si nu are nevoie de comunicare. Voronin este un comunist inrait pentru ca este incorigibil, nu are remuscari si nu pregeta sa foloseasca violenta pentru a inabusi protestele celor care nu mai vor sa traiasca intr-o tara condusa de un dictator care il elogiaza pe Lenin si se inspira din urmasul fidel al acestuia, Iosif Visarionovici.
Voronin este intruchiparea perfecta a lui Homo Sovieticus deoarece isi uraste identitatea sa etnica. Vorbeste mai bine in rusa decat in romana si o parte insemnata a basarabenilor in varsta, indiferent de originea etnica, se recunosc in el: se balbaie incontinuu, vorbeste atat romana, cat si rusa cu multe greseli si ambele cu un accent execrabil. Pentru a-l intelege pe Voronin, este nevoie de un exercitiu de psihanaliza.
Dupa reactiile extravagante si scandaloase pe care le are, ai impresia ca Uniunea Sovietica inca exista, iar el este conducatorul acesteia. Nici Putin sau Medvedev nu-si permit sa discute atat de aspru si sa critice Occidentul. Pentru Voronin, patria se intinde de la Prut la Vladivostok, de aceea integrarea europeana a Moldovei o concepe doar impreuna cu Rusia.
Din alt punct de vedere, Vladimir Voronin poate fi caracterizat ca un oportunist care se foloseste de ideologia comunista pentru a permite fiului sau, Oleg Voronin, sa se imbogateasca si sa controleze tot ce aduce profit in Republica Moldova. Voronin senior este el insusi un milionar declarat, cu mii de actiuni in banca condusa de fiul sau, Fincombank. Paradoxal, Voronin este un comunist imburghezit, o specie de struto-camila, un tip de personaj despre care a scris atat de profetic Milovan Djilas in „The New Class“.
Presedintele moldovean acuza in termeni extrem de duri Romania, dupa stingerea demonstratiilor din Chisinau. „Arborarea steagului romanesc pe cladirea Presedintiei este cea mai mare umilinta din istoria statului“, sustinea Voronin. Identitatea Republicii Moldova se poate desena doar in contrapartida cu „sentimentul romanesc“?
Presupusa natiune sovietica moldoveneasca, al carei reprezentant esuat, dar nu mai putin toxic, e Voronin, s-a incercat a fi construita prin demonizarea natiunii romane, considerata a fi inamicul cel mai periculos al „natiunii moldovenesti“. Dupa 1944, Moscova a interzis alfabetul latin in Basarabia si l-a introdus pe cel chirilic, a operat introducerea masiva a cuvintelor rusesti in vocabularul „limbii moldovenesti“ tocmai pentru a crea diferente si bariere artificiale fata de Romania.
La prima vedere paradoxal, dar Romania era prezentata in perioada sovietica drept tara „fascista“, iar romanii drept „ocupanti“. Cateva generatii de oameni au fost educati dupa aceasta ideologie si ea a prins radacini adanci, indeosebi in mentalitatea minoritatilor rusofone de aici, dar si a unui segment al etnicilor romani. Nu este de mirare ca, in 2009, Voronin incearca sa reinvie acest spectru al Romaniei ca tara care abia asteapta momentul sa recapete stapanirea asupra Republicii Moldova.
Eram in piata in ziua de 7 aprilie si aveam inca de atunci o vaga impresie ca provocarile violente erau un preludiu si un semnal pentru o noua campanie electorala. Arborarea steagului romanesc – stim acum ca s-a facut cu buna stiinta si cu concursul politiei – a avut menirea sa trezeasca furia in randurile minoritatilor, dar si a unor moldoveni cu privirile atintite spre Kremlin, fata de presupusa intentie a opozitiei de a lichida statul.
Voronin si comunistii, prin urmare, se erijeaza acum drept unici aparatori ai statalitatii, iar toate partidele democratice si anticomuniste sunt reprezentate drept „tradatori“, care vor sa vanda „tara noastra suverana si independenta“ statului vecin. Acum, viitorul Moldovei depinde in mare masura de cine va castiga batalia mediatica privind interpretarea evenimentelor din 7 aprilie.
Decolonizarea, in varianta de secol XXI
Istoria n-a fost deloc blanda cu destinul Moldovei. Decenii de rusificare, o politica post-sovietica agresiva si, peste toate, ignoranta incompetenta a Bucurestiului in relatiile sale cu Chisinaul. De ce fel de Romanie ar fi avut nevoie Moldova?
Ar fi incorect si nedrept pentru mine, ca basarabean care am facut facultatea si doctoratul la Universitatea din Iasi, sa invinuiesc Romania de relatiile dificile cu Republica Moldova de dupa 1991. As vrea insa sa exprim unele doleante pentru viitor. In locul unor declaratii transante cu privire la caracterul etnic romanesc al majoritatii populatiei moldovenesti, care rasuna des in discursul oficialilor de la Bucuresti, as prefera ca Romania sa actioneze mai discret, dar mai eficient.
Este adevarat ca Romania, ca tara membra a UE, are dreptul de a stabili criteriile de acordare sau redobandire a cetateniei, dar mentionarea transanta a vointei de a acorda celor patru milioane de cetateni moldoveni cetatenie romana este susceptibila de interventia Rusiei la Bruxelles, unde Moscova are destule parghii pentru a interveni. Din fericire, Romania are acum un ministru de externe foarte echilibrat, dar este nevoie ca si alte institutii ale statului roman sa adopte un comportament la fel de priceput si coerent.
Aproape nimeni nu pronunta numele puterii de la Chisinau fara a vedea in spate interesele Kremlinului. Cat de dependenta este Republica Moldova de Rusia?
Din 2001 incoace, guvernarea comunista de la Chisinau n-a avut o relatie tocmai amiabila cu Moscova, existand momente cand Rusia a fost calificata, fara menajamente, drept tara ocupanta in Transnistria. Dar s-a observat ca in momente cruciale, precum alegerile din aprilie, Rusia a mizat, in lipsa de alternativa, pe acelasi Voronin.
Retorica anti-romaneasca a PCRM din ultimul timp este si ea conceputa sa faca placere lui Putin si Medvedev, care astfel pot sa se erijeze si mai apasat ca pacificatori in Transnistria. In ceea ce priveste dinamica relatiilor oamenilor de rand fata de Rusia, din ce in ce mai multi au inteles in ultimii ani ca Europa si Romania sunt aliatii firesti ai Republicii Moldova. Tara e insa dominata in continuare de mas-media ruseasca, mai ales la nivelul audiovizualului. Decolonizarea e mai dificila la inceputul secolului XXI, decat dupa cel de-al Doilea Razboli Mondial.
„A fi roman“, verbul interzis de peste Prut
In urma cu trei ani, regizorul Corneliu Porumboiu lansa pe piata un film care „vorbea“, cu umor sarcastic, despre dilema-corolar a romanilor in post-decembrism: a fost sau n-a fost revolutie la noi? Cum s-ar putea raporta, peste 20 de ani, moldovenii la evenimentele petrecute la Chisinau, acum doua saptamani?
Despre revolutia romana din decembrie 1989 nu se cunosc inca multe lucruri. S-au utilizat nenumarate expresii, precum revolutie incalcita (Nestor Rates) sau revolutie anticomunista (Vladimir Tismaneanu). Un lucru este cert: Romania a repudiat atunci practica trecutului totalitar, desi mineriadele vor arata ca unii, ca fostul presedinte Ion Iliescu, au pastrat anumite reflexe la care nu erau gata sa renunte asa usor.
Peste 20 de ani, Republica Moldova va fi parte componenta a Uniunii Europene, cu sau fara Transnistria, mai degraba fara. Cred ca aprilie 2009 va merita o pagina in manualele de istorie. Aceasta s-ar numi „revolta anticomunista, represiunea politica si consecintele sale pentru viitorul european al Moldovei“.
Ultimele doua intrebari, poate cele mai grele. Basarabia sau Republica Moldova? Romani sau moldoveni?
Ambele sunt corecte. Basarabia este o denumire istorica, care evoca caracterul romanesc al provinciei. Asa cum spunea Eminescu, „a rosti numele de Basarabia e una cu a protesta contra dominatiunii rusesti“. Republica Moldova este denumirea oficiala a statului care nu include decat partial Basarabia istorica si totodata il transcende prin referinta la teritoriul de peste Nistru. Statalistii, cum isi spun comunistii si acolitii lor, prefera folosirea exclusiva a denumirii Republica Moldova si neaga vehement denumirea Basarabia ca una coloniala, inventata de tarism.
In ceea ce priveste identitatea populatiei, din punct de vedere civic, toti sunt moldoveni, cetateni ai Republicii. Din punct de vedere etnic, cetatenii moldoveni se impart in romani, ucraineni, rusi, gagauzi, bulgari, evrei. Din pacate, mostenirea sovietica este prezenta inca foarte acut in ceea ce-i priveste pe etnicii romani. Ca si in perioada Uniunii Sovietice, astazi identificarea acestora ca atare este considerata un atentat la adresa integritatii teritoriale a tarii si susceptibila de marginalizare din viata sociala sau politica, mai ales dupa 2001 incoace.
A te declara si a fi roman in Republica Moldova este un act care necesita un dram de spirit de revolutionar si anti-comunist. Revolutia continua. Cand se va incheia ? Depinde de noi toti, dar mai intai de toate de basarabeni.
Vlad Stoicescu - Evenimentul Zilei