Preotul cu cetatenie romana si americana si cu origini evreiesti, arestat dupa violentele postelectorale, acuza relele tratamente din arestul politiei de la Chisinau, imediat dupa eliberarea sa.
Preotul ortodox Johnattan Jerusalayem Netanyahu, cetatean roman si american, a fost eliberat conditionat, joi, din arestul politiei din Chisinau. El fusese initial acuzat de organizarea de dezordine de masa si actiuni de uzurpare a puterii de stat, in timpul violentelor postelectorale din 7 aprilie.
„Am fost batut la politie. S-a incercat sa fiu facut tap ispasitor pentru ca m-am nascut in Romania. Sunt nevinovat si sunt foarte bucuros ca am fost eliberat, chiar si conditionat“, a declarat pentru NewsIn Netanyahu, imediat dupa eliberare. „Ma bateau, pentru ca voiau sa afle din care agentie secreta din aceasta lume fac eu parte si daca nu cumva conlucrez cu toate agentiile de pe fata Pamantului“, a explicat el.
„Nu am beneficiat de expertiza medico-legala pana la capat. La cateva zile dupa ce am fost batut am fost dus la un doctor care m-a vazut -, dar doar pe exterior, fara sa-mi faca si investigatiile pentru organele interne unde am probleme. Deci, nu mi s-a oferit posibilitatea de a merge la un doctor pentru o investigatie mai complexa.“
„Pentru ca sunt cetatean roman, deci daca m-am nascut in Romania si daca lucrurile s-au stricat putin din punct de vedere politic cu Romania, eu am fost o prada usoara pentru ca sa fiu investigat si gasit tap ispasitor la toate lucrurile care s-au intamplat la manifestatia din 7 aprilie“, a comentat Netanyahu motivul retinerii sale. „Personalul avea o calificare proasta. Chiar si comportamentul verbal, ca om de cultura, e greu sa-l suporti - nu stiu sa se exprime, vorbesc urat“, a spus preotul despre conditiile din arest. „O sa-mi caut si mai departe nevinovatia. Sper ca lucrurile se vor lamuri, pentru ca sunt nevinovat in acest caz si, ca orice om in acesta lume, doresc ca toti oamenii sa fie liberi si sa traiasca in libertate“, a mai spus Netanyahu.
Preotul a declarat ca apartine de Mitropolia Moldovei, subordonata canonic Moscovei si ca se afla la Chisinau incepand din martie, pentru a obtine o parohie. „Nu este pentru prima data cand am venit pentru asta, dar pentru ca parohii disponibile nu au fost niciodata, am plecat de fiecare data in alte misiuni spirituale, am facut-o pe preotul misionar, ca sa zic asa, dupa care ma intorceam la resedinta Mitropoliei de care tin. De fiecare data veneam cu intrebarea daca am posibilitatea sa am si eu o biserica sau nu, dar niciodata nu mi s-a oferit aceasta posibilitate“, a detaliat preotul. De altfel, mitropolitul Moldovei, Vladimir, a recunoscut ca Netanyahu este cleric al acestei Mitropolii si „nu este oprit de a oficia cele sfinte“, dupa cum arata o adeverinta citata de „Ziarul de Garda“.
Roman Mihaies, avocatul lui Johnattan Netanyahu a facut o scurta biografie a clientului sau. El este nascut in Romania, in 1952, este casatorit si are trei copii minori. Dupa mama este evreu si dupa tata - ortodox. Inainte de Revolutie a fugit din tara, la Viena. De acolo a cerut azil politic in SUA. A obtinut azilul in America, i s-a acordat cetatenia SUA si a locuit ani buni acolo. A revenit apoi in Romania si s-a perindat intre Israel, R. Moldova si Romania a relatat avocatul. Netanyahu a absolvit Academia Teologica din Chisinau in 2004. Nu a detinut niciodata o parohie in Romania.
Avocatul preotului a declarat ca procurorii si-au retras acuzatiile grave la adresa clientului sau, care se face acum vinovat ca a aruncat cu pietre inspre politistii moldoveni, ca riposta la faptul ca acestia au folosit gazele lacrimogene impotriva manifestantilor. Dupa arestarea sa, Netanyahu a fost vizitat de consulul SUA la Chisinau, pentru a i se asigura un tratatemnt acceptabil si accesul la asistenta juridica. Totodata, ambasadorul SUA in R. Moldova, Asif Chaudhry, i-a cerut presedintelui Voronin sa respecte regulile statului de drept si drepturile omului, la scurt timp dupa evenimentele de pe 7-8 aprilie. Autoritatile mai luasera in vizor un cetaten american, Alex Grigorievs, directorul National Endowment for Democracy, care a fost acuzat de sedere ilegala, insa ulterior ordinul de expulzare a fost anulat.
Razvan Coibotaru - Cotidianul