Ciuperci marinate
Ingrediente (pentru 6 portii): 1 kg de ciuperci marunte (sampinioane), 6 linguri ulei de masline, 3 catei de usturoi, sare de mare (fina), piper, 1 legatura patrunjel verde tocat (circa 50 g), 1-2 linguri zeama de lamaie, 1 lingura otet balsamic (alb).
Mod de preparare: Se spala ciupercile, se taie coditele si se zvanta cu un stergar. Se-ncinge uleiul intr-o tigaie de teflon mare si se prajesc in el ciupercile, circa 10 minute, la foc iute, fara capac, amestecand din timp in timp. Se curata usturoiul, se toaca marunt si se dunstuieste si el impreuna cu ciupercile, aproximativ 5 minute, pana ce se evapora zeama aproape complet. Se sareaza, se pipereaza, se adauga patrunjelul tocat, se dunstuieste putin si se ia tigaia de pe foc. Se incorporeaza o lingura de zeama de lamaie si una de otet, se lasa sa se raceasca, se acopera cu un capac si se tin cel putin 4 ore (sau peste noapte) la frigider, ca sa se patrunda. Se scot ciupercile din frigider cam cu doua ore inainte de-a le servi, ca sa-si intensifice aroma, si se mai gusta o data de sare, piper si zeama de lamaie.