Doua carti de Petru Cretia, „Ahile sau despre forma absoluta a prieteniei. Ariel sau despre forma pura a libertatii“ si „Cinci carti din Biblie in traducerea lui Petru Cretia“, l-au provocat pe Gabriel Liiceanu, care a si prefatat primul volum, sa evoce figura prietenului sau si sa vorbeasca, pentru Cotidianul.ro , despre placerile care orienteaza viata intelectualilor si despre masca de „personaj serios“ pe care a purtat-o, de nevoie.
In prefata pe care ati scris-o pentru volumul „Ahile sau despre forma absoluta a prieteniei. Ariel sau despre forma pura a libertatii“ il numiti pe Petru Cretia un „om al desfraului cultural“. Nu v-a tentat acest mod al lui de a se raporta la cultura?
Expresia „desfrau cultural“ presupune o pasiune care se revarsa asupra lumii, un mod de a trai cultura sub forma unui frison permanent. Iti faci din asta axa vietii tale. Important in intrebarea dumneavoastra ar fi urmatorul lucru: astazi, acest model pe care l-a reprezentat el si in care ne-am inscris, o generatie intreaga, adica modelul culturii facute pe verticala, in adancime si reprezentat de marii autori ai culturii europene, este pe moarte.
Acest model pe care el l-a reprezentat in mod stralucit, avand, ca nimeni altul, vocatia universalului, este astazi depasit. O sa va sugerez sa va uitati intr-o carte care a aparut recent, a lui Alessandro Baricco, numita „Barbarii“ (n.red. - „Barbarii. Eseu despre mutatie“ de Alessandro Baricco, Editura Humanitas), in care se explica exact acest lucru: cum o cultura a adancimii, adica a plonjarii in marile intrebari ale omenirii, a disparut. Aceasta cultura este inlocuita de una a suprafetelor, el o numeste a „surfingului“, plecand de la navigatia care se face astazi pe Internet. Este deci un mers pe suprafata, pe pojghita, nu pe forari in marile adancimi ale culturii. Or, astazi, suprafata, viteza, ritmul, refuzul oricarui moment de plictis, cautarea cu orice pret de a te bransa la spectaculos, toate astea inlocuiesc modelul de cultura care se face prin studii de ani si ani, prin pasiuni castigate dupa interpretari rafinate ale marilor nume ale culturii. Acest model este acum evacuat. Cand cartile lui Petru Cretia ajung sa se vanda in cate 1.500 de exemplare intr-un an, acesta e un simptom care spune mult. Ce spune? Iarasi ma intorc la cartea lui Baricco. Astazi, spune el, nu sunt mai putini cititori, dar ei citesc altceva decat cartile traditionale. Citesc cartile care vin din alta parte decat din cultura. De pilda: biografiile unor actori de cinematograf, ale vedetelor de televiziune, ale oamenilor politici. Humanitas, de pilda, va publica in curand un jurnal al Oanei Pellea, un volum al lui Florin Piersic Jr., mai acum un an a aparut o carte, bine vanduta, a Mihaelei Radulescu. Toate astea sunt carti care nu se construiesc dinauntrul unei traditii culturale, care vin dinspre televiziune, cinematograf, viata publica, politica, sport etc. Ele dau tonul unei culturi alerte careia, spune Baricco, ii repugna adancimea.
Petru Cretia a intrupat cred, intr-un mod absolut stralucit, o mare flacara care astazi se stinge, si, odata cu ea, ne stingem noi toti, cei care am reprezentat „cultura clasica“. Ceea ce s-a intamplat miercuri la Institutul Cultural Roman (ICR) sub titlul „Remember Petru Cretia“ a fost o initiativa venita din partea unor prieteni care au vrut sa onoreze spiritul unui om pe care noi l-am considerat deosebit de important in acest spatiu al valorilor traditionale. Dar eram constienti, cei care ne-am strans acolo, ca reprezentam un model cultural crepuscular. Si asta desi cartile unora dintre noi continua sa se vanda in zeci de mii de exemplare. Ceea ce facem noi reprezinta un efort disperat de a crea continuitatea inauntrul culturii romane si europene. Dar nu stiu daca viitorul va fi de partea noastra.
Mi se pare ca in ce spuneti este tristete, dar si un strop de orgoliu. Pana la urma, stiindu-te parte dintr-un grup constient ca stie care sunt adevaratele valori, crezi in oferta culturala pe care o propui. A fost invitat la dezbatere, de pilda, si Livius Ciocarlie, ale carui carti le-ati publicat, o persoana extrem de discreta, care n-o sa castige niciodata zeci de mii de cititori.
Da. Sunt autori care nu mizeaza pe ceea ce, va spuneam, Baricco scoate deasupra ca valoare suprema a vietii de astazi: spectaculosul. Petru Cretia si-a trait viata comentand personaje clasice ale culturii Europei (Ahile, Socrate, Ariel), textele mari ale Bibliei, editandu-l pe Eminescu ca nimeni altul, scriind scurte tratate de filozofie de un rafinament extrem. A facut-o crezand intr-un model in care parte dintre noi continuam sa creada, pentru ca noi continuam sa avem nevoie de adancime si de „valorile sufletului“. Dar in ce contratimp traim! Cine mai sta astazi – si pentru cine? – zece ani pe „Iliada“ lui Homer numai pentru a intelege „forma absoluta a prieteniei“? Nu poti sa propui asta ca ideal unui tanar care-si imparte minutele intre vorbitul la mobil, navigatul pe internet si castile IPod-ului bine infundate in urechi. O civilizatie care s-a nascut in marginea clipului MTV nu este una pe care o aduci usor in preajma hermeneuticii „libertatii pure“ intrupate de Ariel-ul shakespearian.
Ati vorbit foarte mult despre valorile in care a crezut Petru Cretia. In textul dumneavoastra insa i-ati facut si un portret foarte viu, de om in carne si oase. Povesteati la un moment dat ca mintea sau ca avea o grija pedanta de propria tinuta...
Sau despre felul in care afecta o anume neglijenta... Da, am incercat sa fac portretul unui om viu. In general, oamenii isi inchipuie ca personalitatile culturale reprezinta o alta specie umana. Ceva in genul unui creier ambulant, dar deconectat de la trairile obisnuite. Or, oamenii de cultura importanti sunt oameni a caror opera s-a nascut pe solul unei experiente de viata extrem variate. Petru Cretia a scris despre marile personaje ale culturii europene investindu-le cu propria lui experienta de viata, pornind de la felul in care a trait el, in viata lui, pritenia, iubirea sau libertatea, in speta ratarea lor. Am incercat sa fac acolo un portret polar. Oamenii nu sunt liniari: avem cu totii abisuri, avem inaltari, suntem oameni ca toti oamenii. Ei bine da, se intampla chiar sa cadem si sa decadem pana acolo incat sa folosim un „body lotion“! Ati inteles, sper, ca asta este o sageata la ce-a inteles ziarul dumneavoastra din cartea mea, „Scrisori catre fiul meu“. Ne bucuram sa respiram, ne bucuram sa mancam, ne bucuram sa iubim. Stim sa suferim, sa plangem, sa ne chinuim. Suntem capabili de magarii, avem duplicitati. Altfel spus, suntem, noi, oamenii de cultura, oameni ca toti oamenii. Dar pentru ca vrem la tot pasul si sa intelegem ce e cu noi, suntem poate oamenii cei mai vii cu putinta. Portretul pe care i l-am facut lui Petru Cretia i
l-am facut tocmai ca sa se inteleaga ca un om de cultura este un om traversat de o mare cantitate de viata si capabil de nebunie existentiala.
Chiar dumneavoastra vi s-au reprosat multa vreme morga academica si rigiditatea, dupa care ati fost acuzat de frivolitate. De ce credeti ca starniti aceste reactii la antipod?
Pentru ca ne este mai lesne sa gandim in scheme. „Severitatea“ e o masca pe care istoria in care am trait in ultima vreme m-a facut s-o port. Interventiile mele publice au fost legate indeobste de probleme grave, de o anumita moralitate politica a societatii romanesti. Atunci cand discuti despre lucruri extrem de grave, nu poti sa fii frivol. Discuti cu seriozitate. Aceasta seriozitate cu care s-a intamplat sa discut probleme serioase a devenit singurul mod de a fi perceput. Lumea m-a perceput ca pe un tip extrem de grav si m-a arestat in figura seriozitatii. A rata omul intreg si normal care se ascunde in spatele unei prestatii de tip public este dovada unei lipse de imaginatie. Ce am incercat sa fac in cartea asta, „Scrisori catre fiul meu“, a fost tocmai sa descriu un intelectual ca pe un om ca toti oamenii. Mai mult, pariul cartii mergea in directia asta. Cand am descris, intr-un capitol, cum arata preocuparile unui om de-a lungul unei zile, le-am descris incercand sa-i fac pe ceilalti sa devina constienti de faptul ca la radacina vietii noastre stau micile placeri. Si ca „marile sensuri de viata“ se nasc din plamada asta, din obisnuit si cotidian. Filozofii greci stiau bine asta. Aristotel spunea apasat ca viata oricarei fiinte vii este ghidata de placere. Din aceasta nazuinta se naste totul, inclusiv extrema suferinta. Cei care s-au socat ca am putut asocia nesemnificativul si micile ritualuri hedoniste din viata curenta ar face bine sa se uite mai atent la cum arata zilele lor. Era o demonstratie a faptului ca viata noastra este formata, in prima instanta, din gesturi marunte si ca dinauntrul lor ajungi la un moment dat sa-ti pui intrebarea: bun, daca asa arata viata mea de zi cu zi, cum se naste sensul vietii mele? Am vrut sa arat ca filozofia nu coboara din cer si ca problema sensului vietii fiecaruia dintre noi decoleaza de pe taramul umil al cotidianului si banalului. Era o intrare cu aparente de superficialitate intr-un subiect grav. Dar e o postura penibila sa incerci sa-ti aperi cartea. Orice carte intra in lume singura si fiecare intelege din ea cat poate si ce vrea.
Alina Purcaru - Cotidianul