- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 226
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

Cantec pentru copiii din Africa

Doua fetite din Parohia Romano-Catolica de Iasi, Maria Luisa si Francesca, sprijinite de parintii lor, au inregistrat un CD cu diverse melodii. Intregul efort uman si financiar pe care l-a presupus interpretarea, inregistrarea si multiplicarea CD-ului este facut in folosul sutelor de copii pe care-i are in grija misiunea romaneasca romano-catolica din Kenya. Parintele Eugen Blaj, parohul acestei comunitati, explica in cele ce urmeaza cat de importanta este educatia copiilor si cum vor fi cheltuiti banii ce vor ajunge in Kenya din vanzarea celor 2.000 de CD-uri.
Biserica misionara din Kenya a dat o mare atentie evanghelizarii si increstinarii copiilor. De fapt, in zonele de prima evanghelizare, cum este si Maikona, cu permisiunea parintilor, copiii au fost primii care au primit credinta in Cristos. Cei la care a ajuns mesajul Mantuitorului in zorii evanghelizarii sunt acum lideri ai comunitatilor Gabra.
Religia traditionala a tribului Gabra ii asaza in centru pe barbati. Femeile si copiii neavand dreptul la religie in sens institutional, ci traind undeva la periferia ei. Din acest motiv, despre credinta in Cristos pe care o predica misionarii, se poate auzi spunandu-se ca este „religia femeilor si a copiilor“. Este greu sa formezi grupuri de catehumeni din persoane adulte. Mult mai deschisi si mai maleabili sunt copiii, asa ca misiunea din Maikona ii privilegiaza cumva pe cei mici.
Gradinita - loc de intalnire cu Dumnezeu si cu civilizatia
Inca de acum sapte ani, de cand am inceput munca misionara in Maikona, atentia noastra s-a indreptat spre gradinitele care existau deja. In total sunt 20 de gradinite, numarul copiilor care invata aici variind intre 20 si 70. Unele gradinite au o infrastructura fixa, adica o cladire, altele, cele mai multe, una semitemporala, adica o constructie simpla, din coli de tabla ondulata, iar altele absolut nimic, doar umbra unui copac. Lipsite de confort, ele sunt totusi adevarate focare de cultura, instrumente de evanghelizare in care se plamadeste societatea de maine, sunt centre de emancipare care-i ajuta pe copii sa faca trecerea de la o mentalitate traditionala la una moderna si crestina. Nu au podea, nu au mese, nu ofera confort, sunt simple precum casele lor, dar sunt locuri in care copiii se simt bine, in care vin si revin cu drag, sunt locuri ce devin pentru ei o a doua casa.
Gradinitele noastre le ofera copiilor o masa pe zi. In spatele acestui program sta o filozofie numita aici „kudanganya tumbo“, adica „a pacali stomacul“.
La fiecare sfarsit de trimestru, copiii organizeaza serbari cu recitaluri, scenete, cantece si dansuri traditionale. Din cand in cand, copiilor le sunt oferite iesiri la „iarba verde“ care aduc in programul celor mici jocuri, concursuri, momente de socializare si chiar un pranz copios. In fine, copiii au parte de zile de reculegere care zidesc valorile lor religioase si spirituale, sprijinind formarea lor integrala ca oameni.
Spre deosebire de alte zone de pe glob, aici misionarii trebuie sa incheie initierea crestina a copiilor inainte de terminarea scolii generale: pentru multi, educatia se termina aici. Astfel, grija noastra este ca toata formarea catehetica presacramentala ce poate fi oferita familiilor crestine interesate de primirea sacramentelor pentru copiii lor sa poata fi incheiata. Totusi, fiind vorba de o zona de prima evanghelizare, atentia catehetica nu este exclusiv presacramentala. Noi urmarim o crestere in credinta, o formare continua, ca baza pentru tot ceea ce va urma in viata acestor oameni si a generatiilor ce vor veni.
Pr. Eugen Blaj - www.ercis.ro

Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net