
Prinderea lui Mihai Necolaiciuc a fost declansata de o serie de investigatii din
Cotidianul
si s-a finalizat azi-dimineata, la ora 4.37, cand ofiterii Interpol
Romania au fost instiintati de omologii lor americani ca fugarul a fost
prins. Arestarea sa a fost motivata de nerespectarea regimului vizelor,
si nu de fraudele de care e acuzat in Romania. Necolaiciuc poate scapa
in alta tara dupa expulzare.
Ministrul Predoiu trebuie sa expedieze rapid cererea de extradare
pentru Necolaiciuc, care altfel poate fi expulzat - pentru sedere
ilegala - in orice alt stat.
Fugarul Mihai Necolaiciuc a fost retinut pe 17
iunie 2009, ora 18.10 (01.10, ora Romaniei), in Palm Beach Florida, de
catre agentii federali, pentru incalcarea legii americane de imigratie,
nu pentru acuzatia de frauda grava, pentru care era dat in urmarire
internationala prin Interpol. Dupa trei ore si jumatate de la arestare,
Interpol Washington a anuntat Interpol Romania, in dimineata acestei
zile, la ora 4.37 (ora Romaniei - n.r.), ca Necolaiciuc a fost retinut.
El se afla acum intr-o inchisoare federala din Florida, unde asteapta
sa fie extradat. Va prezentam mai jos cronologia prinderii lui
Necolaiciuc.
Pe 9 iunie 2009, dupa o lunga perioada de tacere asupra acestui subiect, Robert Turcescu publica intr-un editorial din Cotidianul, in exclusivitate, informatia potrivit careia Mihai Necolaiciuc a fost identificat in SUA.
In editorialul “Alo, aterizeaza Necolaiciuc!”,
Turcescu scria: “Informatia pe care o public astazi, in acest
editorial, e confirmata ca la carte, din trei surse. Le respect dorinta
de a nu fi citate, dar cer, de la bun inceput, Ministerului Justitiei
sa ofere opiniei publice detalii legate de aceasta speta”. Deoarece
reprezentantii Ministerului Justitiei au tacut, reporterii de
investigatii ai Cotidianului au inceput sa sape pe acest subiect.
Pe 11 iunie 2009, Cotidianul a publicat,
din nou in exclusivitate, unde se afla exact Mihai Necolaiciuc pe
teritoriul SUA, adresele si poze cu imobilul in care se afla cele trei
apartamente ale fostului sef de la CFR. Cu informatii obtinute de la
ofiteri Interpol, de la Politia Romana si din Ministerul de Interne, Cotidianul
a oferit cititorilor sai informatii concrete: cum si cand a parasit
tara Necolaiciuc, incotro s-a indreptat; cum a fost invalidat primul
mandat de arestare pe motive procedurale si astfel Necolaiciuc le-a
scapat printre degete ofiterilor de la Interpol Austria; cum a ajuns in
SUA si unde anume s-a stabilit in statul Florida. Tot Cotidianul a oferit informatii despre corespondenta purtata intre Interpol Romania si Interpol Washington pe seama sefului de la CFR.
Pe 12 iunie 2009, folosind o serie de acte publice care se gasesc pe
site-urile administratiei locale din statul american Florida, cotidianul.ro a reusit sa reconstituie povestea fugii lui Mihai Necolaiciuc in SUA,
cum a inceput achizitii masive in SUA inca de cand se afla in Austria,
creandu-si astfel o veritabila punte financiara, pe care a pasit
linistit peste Atlantic.
Pe 15 iunie 2009, Cotidianul a publicat o noua ancheta, “Opt fugari celebri ai Romaniei, pierduti intre Politie si Interpol”,
de unde rezulta ca fugarul Mihai Necolaiciuc nici macar nu figureaza pe
site-ul Interpol ca fiind urmarit international, la fel ca alti celebri
infractori, despre care se stia ca sunt cautati.
Pe 17 iunie 2009, la ora 18.10 (ora SUA - n.r.), Necolaiciuc este
arestat de catre agentii federali pentru incalcarea legii americane de
imigratie, nu pentru acuzatia pentru care era dat in urmarire
internationala prin Interpol.
Pe 18 iunie 2009, la ora 04.37 (ora Romaniei - n.r.), la trei ore si
jumatate de la arestare, Interpol Washington a anuntat Interpol Romania
ca Necolaiciuc a fost retinut.
Pe 18 iunie 2009, la pranz, Judecatoria Sectorului 1 emite o incheiere
motivata in care afirma ca sunt intrunite toate prevederile legale
privind extradarea lui Mihai Necolaiciuc din SUA. Conform procedurii,
cererea de extradare va ajunge la Ministerul Justitiei care, dupa ce o
va traduce in limba engleza, o va trimite Departamentului de Justitie
din SUA. Sursele noastre din Interpol sustin ca extradarea lui
Necolaiciuc poate dura cateva luni.
George Lacatus - Cotidianul
http://www.cotidianul.ro/filmul_prinderii_lui_necolaiciuc_a_picat_ca_al_capone-88650.html