De ceva vreme, circula „viral“ un banc de criza cu oarecare tilc. In plina criza de lichiditati („banii sint speriati si se ascund in timpurile astea“ – zic expertii), un tip cu bani – sa zicem, un magnat rus ori un seic – intra intr-un hotel si vrea sa vada camerele. Lasa la receptie o bancnota de 500 de euro si porneste, insotit de valet, prin hotel. Directorul hotelului, presat de datorii, insfaca bancnota fara sa se gindeasca prea mult si se duce la firma de catering sa-si achite datoria. Directorul firmei de catering se bucura, evident, dar nu pierde timpul: ia bancnota si se precipita spre crescatorul de animale de unde se aprovizioneaza cu carne pentru a plati macar o parte din datoria pe care o are la acesta. Crescatorul de animale rasufla usurat pentru ca, iata, are cum sa achite datoria presanta pe care o are la firma care-i livreaza furaje pentru animale, asa ca nu trece mult si bancnota ajunge in buzunarul omului cu furajele. La rindul lui, acesta nu ezita prea mult si achita datoria pe care o are prostituatei de lux pe care o frecventeaza cu regularitate. Zi mare si pentru prostituata – avind bancnota de 500 de euro, se poate duce la hotelul din centru sa achite datoria discreta, dar ferma pe care o are la hotelier, pentru folosirea elegantelor camere in exercitiul profesiei. Astfel, bancnota ajunge din nou pe tejgheaua receptiei. Tocmai la timp, pentru ca bogatasul posesor de cash termina turul camerelor hotelului. E nemultumit de ceea ce a vazut, isi ia cei 500 de euro inapoi si iese.
Acest banc spune ca economia ar reporni cu o injectie de cash – ceea ce nu e atit de sigur, daca vedem rezultatele masivului desant de cash al Guvernului american asupra propriei economii. Totodata, bancul reaminteste intr-o maniera cit se poate de elocventa ceva ce am invatat cu totii in scoala: banii sint o conventie unanim acceptata, o fictiune, pina la urma, care ne ajuta sa circulam mai repede si mai eficient marfurile si serviciile intre noi. Faptul ca recircularea unei fictiuni ne poate redeschide mintea si economia este prilej de amara speculatie filozofica, fie si numai pentru ca fictiunea pe care noi am creat-o anume pentru a usura schimburile dintre noi le blocheaza acum. Dar ceea ce mie mi se pare cel mai interesant la acest banc este introducerea prostituatei si a bussines-ului ei in circuitul economic legitim.
Nu e nevoie de cine stie ce curaj sa poti spune acum, la inceputul secolului XXI, ca viciul este o afacere ca oricare alta. Cu trei sute de ani in urma, Bernard Mandeville, pentru care Hayek va avea o pretuire aparte, a indraznit inca si mai mult sustinind ca viciul individual lasat sa se manifeste liber contribuie la binele public. Cel mai la indemina este exemplul libertinului care, daca nu e constrins sa se ascunda, da de lucru croitorilor, bucatarilor, circiumarilor, hotelierilor si, nu in ultimul rind, prostituatelor – iar acestia, culegind bani de la libertin, vor da altora de lucru pentru diversele lor necesitati. Pina la urma, banii trebuie sa circule indiferent de natura morala a nevoii pe care o satisfac. E mai important sa asiguri venituri unui lucrator si familiei sale, decit sa pazesti, poate cu pretul infometarii acestuia, bunele moravuri.
O generatie sau doua dupa Mandeville, Adam Smith va fi mai precaut in asemenea chestiuni. Da, interesul propriu al fiecarui jucator economic produce binele public („avem pe masa o cina nu pentru ca macelarul, bacanul si patronul magazinului din colt sint milostivi, ci tocmai pentru ca ei isi pazesc cu strajnicie interesul propriu“ – suna celebra afirmatie smithiana), dar acest interes nu poate fi, totusi, imoral. Smith va debuta cu o carte mai degraba preocupata de morala decit de economie, dar va continua scriind revolutionar despre economie si destul de stingaci despre morala, atunci cind va veni vorba.
Nici unul dintre marii ginditori ai secolului al XVIII-lea care contribuie la definirea spiritului capitalismului nu va putea face o legatura mai limpede, mai clara, intre etica si capitalism, asa cum o va face, la inceputul secolului al XX-lea, Max Weber.
In fond, exista trei variante posibile de judecata morala asupra pietei libere. Prima spune ca piata e morala si ca oricine face profit in contextul pietei libere, cu respectarea regulilor ei, este moral. Sanctiunea pietei poarta, in aceasta viziune, nu numai asupra eficientei, priceperii si muncii, ci si asupra naturii morale a intreprinderii. Profiturile obtinute din inselaciune sau din triserie sint, evident, imorale. Chiar daca ele sint obtinute „pe piata“ sau mai bine zis „in cadrul pietei“, ele contravin pietei si sint, pe cale de consecinta, blamate.
A doua varianta posibila spune ca piata este amorala, neutra din punct de vedere etic. Reusita sau nereusita unei afaceri in termenii profitului nu se poate masura in axiologia eticii. Astfel, piata promoveaza dupa criteriile ei atit lucruri morale, cit si lucruri imorale. Multi dintre cei care cred in caracterul universal al valorilor morale se opun acestei viziuni. Nimic din ceea ce e omenesc – deci, nici afacerile – nu este scutit de judecata morala. In fine, a treia varianta posibila spune ca piata este imorala prin natura ei. Tocmai pentru ca nu se bazeaza pe valori morale, mecanismul de selectie al pietei nu are cum sa fie moral. Cei care vad in piata promotorul stricaciunii sustin, de fapt, ca orice mecanism de selectie care nu pune pe prim-plan respectarea valorilor morale este imoral. In acest caz, capitalismul este esentialmente rau si indreptarea lui nu se poate face decit impotriva lui insusi.
Sever Voinescu - Dilema Veche