Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, intr-un interviu acordat cotidianului “Gandul”, ca, daca Traian Basescu nu va candida la alegerile prezidentiale, PDL va sustine candidatura celui mai bine plasat din partid, mentionand ca “indiscutabil” acesta este in prezent Emil Boc.
Blaga a amintit ca in fostul program politic al PD exista prevederea ca la alegerile prezidentiale din 2009 democratii il vor sustine pe Traian Basescu si a adaugat ca, la cererea expresa a acestuia, atunci cand s-a realizat programul PDL, la momentul fuziunii PD-PLD, aceasta prevedere a fost eliminata.
“Exista o alta ca il vom sustine pe cel mai bine plasat. Daca domnia sa va - si eu mi-as dori sa candideze - va considera necesar - la momentul pe care il va considera necesar - isi va depune candidatura, este clar ca il vom sprijini. Daca nu va candida, sigur, vom merge pe cel mai bine plasat din partid. Si indiscutabil acesta este in acest moment domnul Boc”, a declarat secretarul general al PDL.
Referitor la faptul ca in sedintele PSD s-ar lua in discutie analize facute de liderii partidului potrivit carora ar exista pericolul ca social-democratii sa fie dati afara de la guvernare daca Traian Basescu castiga un nou mandat, Blaga a spus ca nu s-a pus niciodata in acesti termeni problema.
“Ei, sigur, poate au asa un sentiment interior, pentru ca stiu ce au facut in perioada 2007-2009. Poate judeca prin prisma modului in care ar gandi ei. De fapt domnul Geoana nu se sfia sa si spuna ca daca va castiga prezidentialele sigur discutam de un alt premier. Eu le spun pesedistilor sa stea linistiti, sapte ani nu au treaba cu premierul. Sa stea linistiti ca domnul Geoana presedinte al Romanei...”, a continuat el.
Intrebat cu care dintre partidele alaturi de care s-a aflat la guvernare s-a inteles mai bine, Vasile Blaga a spus ca in Guvern reprezentantii PDL s-au inteles foarte bine si cu PNL si cu PSD.
“V-o spun cu toata sinceritatea, nu avem nicio problema. Personal, din punctul de vedere a tot ceea ce inseamna optiuni, in special in zona economica, mie mi-ar fi fost mai usor sa discut cu PNL. Nu am fi avut deloc abordari diferite pe tot ceea ce inseamna cota unica, mentinerea TVA. Noi am avut discutii cu PNL, nu am facut niciun secret nici atunci, nici acum ca mi-as fi dorit - repet, personal si cred ca si mare parte din partid - un guvern din care sa faca parte PNL si UDMR. Dar lucrurile merg inainte”, a mai spus el.
Mediafax