Din cate sate se-nsira pe Valea Tiblesului nasaudean, nici unul n-are sufletul mai fierbinte ca Diugul. Satul care a dat tarii cei mai multi preoti si dascalite are inima inca vie, in ciuda incercarilor timpului. Munca nu lancezeste, cinstea nu rugineste, traditia si credinta in Dumnezeu sunt prinse langa icoane. Sprijinita ca-ntotdeauna de dascali, neostenitii luminatori ai Ardealului, constiinta de sine a satului flutura victorioasa peste ogoarele pregatite de rod.
La Diug, prezentul si-a sapat matca sigura. Fara diugani, nu intelegi mai nimic din vorba dulce de aici. Vocala „a“ a fost total inlocuita cu „a“: „pa aici, sarantoc, sarat, nanas, maritata, Craciun, matusa, mamaliga“ si lista ar putea continua. Diuganii nu se simt complexati ca au accentul respectiv. Nu vor sa vorbeasca „curat“. Si bine fac, pentru ca altfel Romania ar pierde din bogatia culturala si din diversitate! Stiu ca sunt cazuri cand romanii care vorbesc „curat“ rad de accentul ardeleanului. Dar astea sunt cazuri destul de izolate chiar daca zgomotoase si cu siguranta sunt produse de oameni nu foarte educati si cu caracter destul de discutabil. Oameni sunt la fel ca vorbele lor: mandri, dar nu trufasi. Oameni asezati si „rabdatori“. Oameni mici ca „inaltame“ si vanjosi. Oameni demni, care insa ii respecta ca nimeni altcineva pe domni: domnul „invatator“, domnul „parinte“. Dascalul e salutat cu evlavie si urmarit de la ferestre. Cand iese pe ulita, femeia isi leaga „naframa“ sub barbie - semn ca are o suparare si nu e cazul sa o intrerupi din mers. Daca se leaga la spate e semn de bucurie, de normalitate. Totul se opreste la „pamant“, la „locuri“. Pentru o palma de faneata e in stare sa se bata, sa mearga in procese pana moare. La Diug, totul se ia in serios: dragostea si ura. Dusmaniile se mostenesc din generatie in generatie. La fel si prostul renume. Daca ai furat odata, toti copiii, pana la a patra generatie, poarta stigmatul hotiei. Esti al lui ala care „a facut si a dres“. Aici, daca nu ai porecla, nu esti in randul oamenilor. Nu existi! „vai de cei fara porecla“, zic diuganii, „...ori esti slab de minte, ori n-ai copii si ti s-a stins neamul“.
La Diug, fiecare stie de unde vine si incotro se indreapta. Respectul fata de scoala, fata de cei cu carte e si acum nestins. Ai copii multi, dar pe cei mai sprinteni la minte ii dai mai departe. Istoria a trecut peste ei cu multa si adanca blandete. De aceea poate nu-i prea au la inima pe venetici. Nu poti fi decat ceea ce esti. Chiar daca viata il poarta prin lume, diuganul revine, isi face macar casa de odihna si de batranete. Nu uita. Orice ar face, isi ia tara dupa el.
Nu e usor sa intelegi sufletul diuganului. Pentru asta iti trebuie timp. Iti trebuie rabdare sa-i asculti in parte pe tarani si, nu in ultimul rand, sa mergi la pas pana pe deal, simtind respiratia tainica a locului, glasul „pamantului“ si cantul „taraganat“ al Vaii Tiblesului, - hotar despartitor si loc de intemeiere romaneasca. Da, izvorul acesta este uneori prieten, sursa de apa, alteori dusman, apele involburate facand in aceasta vara si victime. Cu sumanele negre, in picioare cu opinci, pe omatul pufos, babele din Diug se indreapta spre biserica. Este ceas de rugaciune in postul Craciunului. Se reintorc acasa cu tamaia si cuvantul popei in suflet. Mai este putin si vine „Craciunu“. Fetele fac in sezatori haine noi, pe care le vor imbraca de Sarbatori. Feciorii le ajuta la colind: „Sculati gazde nu dormiti/ Ca soarele-o rasarit/ In oblonu’ boilor/ Si-n staulu’ oilor/ Si-n fereastra gazdelor/ De iesi gazda pana-n prag/ Ca te colindam cu drag/ Si iara te baga-n casa/ S-aprinde lumina-n masa/ Ca-ti intra Hristos in casa/ C-un manunchi de busuioc/ Sa aiba gazda noroc/ Tat margand si stand pe loc/ C-un manunchi de ninta creata/ Sa aiba gazda viata/ Tat margand si stand pe laita“.
Diuganii va asteapta la ei de sarbatori. Veti avea ce invata, veti avea ce vedea. Pentru ca nicaieri nu e mai fain ca la tara de Craciun. Simbolic, cu traista in spate, copiii de aici va vor colinda: „Lasati Craciunu in casa?“ Cu siguranta raspunsul este afirmativ.
Vine Craciunul, Sarbatori fericite!
Menut Maximinian