- Se aproba, se aproba, tovarase, dar… stiti, sotia tovarasului si-a dorit atat de mult sa… si poate dumneavostra, avand relatiile de care stiu ca va bucurati, s-ar putea sa rezolvati aceasta cerinta si imediat va aprobam cererea.
- Se poate, tovarase, noi am colaborat intodeauna cu cele mai bune intentii si vom fi solvabili si in viitor. Va rog sa va bazati pe disponibilitatea nostra. Va salut. Cu tot respectul.
Sau puteai auzi intr-o institutie a statului:
- Asculta, tovarase… ce, esti chior? Nu vezi ca nu se poate. Vii dumneata saptamana viitoare si, daca seful e dispus, vom mai vedea.
Omul pleca, si inca mai pleaca, cu spinarea incovoiata, intorcand capul in spate, nevenindu-i sa creada ce aude. O doamna, soptit, ii spune.
- Dai si matale ceva acolo si te rezolva. Nu vedeti ca asta-i regula?
- Pai, de unde sa dau, ca vai si amar de banii care-i castig, fiindca nu avem de lucru de o jumatate de an, din lipsa de materii prime.
Si omul, prabusit in el, iesea din institutia statului. Astfel, a doua zi, la serviciu, se gandea cum sa fure o bucata de tabla de inox, sa faca cutite de bucatarie, sa faca osii pentru roabe, sau fiecare ce putea fura sau face, pentru a obtine spaga impusa, furt fara de care nu se putea descurca.
Astazi, poti sa auzi in multe primarii, primarii coscovite, primarii care nu sunt in stare sa ofere copiilor nici cele mai elementare norme de igiena:
- Ma, Bartoaga…
- Da, domn’ Primar. Sa traiti, spuneti…
- Ce e, ma, cu licitatia aia, ma, ca iara o faceti de oaie… Ma fierbeti, ma, m-ati bagat in oala. Stiti doar ca am nevoie de termopanele alea si costa cam 10.000 de euro. Peste o luna vin din Germania si cu ce le platesc, ma? Ma prinde iarna, ma, cu casa neterminata si voi faceti scripte cu licitatia asta pe la ziare?
- Pai, stiti, oferta lui Mitica este mai buna, dar stiti cat de zgarcit este… Se caciuleste cu noi… si stiti ca il are si pe…
- Ba, Martoaga, prost esti ma. M-am bazat pe voi, ma, ca o sa facem treaba buna. Uite cum faci, ma. Te duci, vorbesti cu Gargau si cu Guta sa participe la licitatia aia…
- Pai, domn’ primar, nu or sa vrea, ca data trecuta stiti ce le-ati facut…
- Taci, ma, boule, astia mor de foame acum, asa ca daca le pica ceva, imi saruta si dosul, maa…
Timpurile in Romania post-decembrista au incremenit, nu au curs in firescul lor natural si, din pacate, si astazi mai exista comportamente de acest gen la unii functionari in orase sau comune, uitate in timpuri feudale, pana la unii magistrati, comportament ramas neschimbat.
In marea Epoca, ctitorita cu cartea rosie, cu marile sale meditatii paranoice de Mare Conducator, se fura din spitale, camine studentesti, scoli, internate si din toate institutiile statului, pentru a putea unii sa o duca bine, iar altii sa platesca comisioanele, spagile, cadourile. Se formase si se inventase o extrema varietate de a sustrage orice, datorita modului de viata socialista si comunista. De la vata si sapun din spitale, pana la porumb, grau, oratanii din cooperativa agricola de productie.
Toate acestea se petreceau tacit si, ca o regula generalizata, se instalase „normalul“, normal comunist, normal care functioneaza la fel de bine si astazi.
Tovarasi vechi, la timpuri noiViata celor din mediul rural, suburbanul sau urbanul, continua in „normalul“ dictat de tovarasul. Controlul acestor activitati se exercita in mai multe feluri, la serviciu prin tovarasul secretar sau chiar direct prin seful tau, prin sedintele de partid sau sindicat, prin sedintele de U.T.C. sau de pionieri. Totul cu concursul din plin al Caminului Cultural din zona suburbana, sau prin Clubul Intreprinderii Socialiste, respectiv Caselor de Cultura Socialiste, case care dadeau spectacole de poezie patriotica, de cantece patriotice sau revolutionare. Muzica populara era folosita ca fond patriotic de iubire de neam si tara, dar cu terminare in partid si conducator.
Elementele si felul structurarii respectivei societati au degenerat si s-au indreptat, fara putinta de oprire, spre degradare morala, degradare care a atins toate structurile societatii, degradare care a devenit din ce in ce mai perversa, generalizindu-se si infestand totul, de la copiii de gradinita, pana cand trebuia sa-ti ingropi mortul.
Spaga si celelalte forme nu puteau exista fara a fura, a sustrage, a completa, a lua ce ti se cuvine, a ti se da fiindca ti se cuvine, a da pentru a avansa, respectiv de a impune aceste atentii, ca o obligatie pentru cel care era tovarasul superior tie. Astfel, pentru a da, trebuia sa iei si tu la rindul tau, si cercul functiona spre propasirea si formarea omului nou, om nou care il regasim cu aceleasi concepte si astazi, ca o consecinta a inertiei sistemului din trecut spre prezent.
Problema grava este insa ca sistemul privat, capitalist, este incompatibil cu asa ceva. La noi insa s-a creat o ciudatenie, un fel de strut-camila, ciudatenie care functioneaza in simbioza. Capitalismul de cumetrie, comunistul politician capitalist, bisnitarul consiler, perversul parlamentar si… poetii fosti lingai de curte - mari aparatori ai neamului. De aici ramanerea noastra in urma, ca ultima tara din Europa. Toate acestea cu plecare din Epoca de trista fericire si salt in timp din comunismul tovarasesc, in capitalismul tot tovarasesc, salt al celor mai meritosi tovarasi.
Educatia si supravegherea mergeau mana in mana, capatand forme foarte diversificate, forme care in final au devenit paranoice si, in masa. Toate acestea se exercitau functie de marimea localitatii, de cartier, de strada, de familie. Incepand cu tovarasii de la Sfatul Popular, pana la vecinul de strada sau de bloc, totul era bine pus la punct. Astfel, daca sareai din tiparul stabilit, erai ascultat, pandit, urmarit, supravegheat, inregistrat si chiar fotografiat.
Se faceau note informative, se luau relatii si detalii, se facea informarea, se facea discutarea, se analiza cazul, se faceau recomandari, se facea dosarul. Astfel, deveneai indosariat, tu si familia ta, rudele si prietenii. Sotia era atentionata, copii aveau probleme la scoala. Prietenii sau chiar rudele incepeau sa te ocoleasca. Intru-un final, viata ta putea sa devina dezbatere publica locala, de colectiv, de serviciu, de scara sau de strada.
Cateodata, tu chiar nu stiai nimic, numai observai ca problemele nu le mai poti rezolva si controla ca altadata. Astfel, cand intrai intr-o sala, intr-un grup de colegi sau chiar prieteni, dintr-o data se lasa tacerea, se imprastiau, iti raspundeau monosilabic sau chiar te ignorau. Toate aceste fenomene reprezentau lasitate, frica, prin munca „de la om la om“, munca care facea ca indivizii sa devina suspiciosi unii fata de altii, la orice era legat de o eventuala opozitie sau critica la adreasa realitatii concrete si imediate, realitate in care traia fiecare.
Astazi, vechii ciraci din fostele structuri de supraveghere statale (Securitate si altele) au devenit privati. Ieri spionau si analizau pentru tovarasi platiti de stat, astazi pazesc si spioneaza pentru aceiasi tovarasi, deveniti mari oameni de afaceri. Mai mult, le pazesc fizicul, mentalitatea, sotia, amanta, copii, potaia din curte, averea. Au grija sa fie protejati, avantajati, aplaudati, sa le fie deschise toate drumurile la toate instututiile statului, de la banala primarie de comuna, pana la cele mai inalte varfuri din justitie.
Astfel, tara s-a tranformat in zeci de mii de Mari Conducatori, care pana mai ieri pupau si se inghesuiau sa pupe dosul celui care le-a fost lumina si drum in viata, adevaratul lor Mare Conducator. La acestia sau lipit astazi instinctiv lichelele strazii, hotii si smecherii care bisnitau „capitalismul comunist“.
Increderea se separase pe nivele, pe orizontala si pe verticala, pe domenii, pe sentimente partinice sau nepartinice, dar toti ajungeau in final la relatie, la a face rost, la a te descurca si, in final, ca o consecinta normala a toate acestea, la un concept de normalitate pentru toata lumea, ca solutie de a trai.
Conceptul de a fura devenise parte integranta din cultura socialista, din educatie, din necesitatea imediata, concept caracteristic mai mult sau mai putin dezvoltat, cu cat erai mai aproape de ideologia ciumei rosii. La noi, acest concept devenise „special“, datorita ambitiilor dictatoriale si megalomane ale Marelui Conducator, care au facut ca in jurul acestuia si in structura politico-partinica administrativa sa se inscauneze cei mai incapabili, mincinosi de profesie, lingai si tovarasi corupti.
Atat taranii, cat si orasenii, trebuiau sa presteze zile de munca la colectiva. Cel care avea si serviciu la oras, duminica lua sapa la spinare si mergea la prasit. Acesta incepea prasitul in capatul tarlalei. La mijloc era numai zgariat pamantul, iar la capat nu ajungea nimeni. Dezinteresul era total, la fel ca si controlul. Oricum, cifrele erau stabilite dinainte, indiferent de ce se intampla, ca se putea sau nu, ele trebuiau sa iasa asa cum erau planificate si cu ceva in plus.
Deci, daca se indeplineau sau nu, tot cam acelasi lucru era. Recompensa sau retribuirea erau conforme unei astfel de proceduri. De multe ori nu luai nimic pe asa zisa munca depusa. Asa ca aduceai din ce ai sustras, finalul fiind ca tot te alegeai cu ceva.
Furatul si sustrasul, ca si spaga si mituirea, devenisera idealul in viata. Pe copiii tai ii invatai sa se faca ospatari, frizeri, macelari, militeni si alte meserii care inlesneau spaga si sustrasul. Fiecare fura de unde muncea. Se furau tevi, tabla, fier beton, ciment, cuie, fie noi, fie vechi si ruginite. Se sustrageau cu folos sau fara folos produse expirate sau depasite, aruncate, chiar din gunoiul intreprinderii. Se furau carne, mezeluri si zarzavaturi, bagate in jurul burtii sau chiar intre picioare, in pungi sau fara pungi. Toate acestea au devenit un fel de comert in afara magazinelor si un mod de subzistenta pentru cei care nu aveau, un mod de a trai bine pentru hotii privilegiati.
Covorul, frigiderul, aragazul nu se mai vindeau in magazine, unele chiar nu ajungeau acolo, pentru ca se „pierdeau“ pe parcurs, devenind tot un fel de furt, furtul prin pretul peste cel de vanzare real. Aceste practici devenisera ceva cotidian, din discutia normala a oamenilor. Cand te angajai, nu te interesa in primul rand salariul, ci ce se produce, ce portar sau supraveghere exista, daca e imprejmuita intreprinderea sau nu, daca e vecina cu alta intreprindere sau cu case, prin ale caror curti se efectuau mari sustrageri, chiar cu acordul conducerii intreprinderii.
La fel cand te duceai sa urmezi o scoala sau o facultate, nu te mai interersa domeniul in sine, ca mijloc de afirmare profesionala, ci ca domeniu unde puteai sa manevrezi ceva, sa sustragi, sa vinzi la suprapret, sa ai iesiri in afara, sa beneficiezi de spaga sau mita.
Muncitorul fura tot ce se producea si putea lua. Acasa la el gaseai tot ce era de trebuinta unui mic atelier, cu toate ca nu facea mare lucru cu sculele acestea. Lua cate zece din fiecare, sa fie, niciodata nu se stie. Dulapurile de vestiar din intreprinderi sau diferite cotloane erau burdusite cu tot felul de scule. Cand intrebai de ce nu merge treaba, spuneau ca nu au scule si nici la magazie nu mai au.
Zicea maistrul sau seful de sectie:
- Mai, Vasile, da-o incolo de treba, ca saptamana trecuta s-au adus scule. Hai ca-ti dau prima, trebuie sa terminam la timp treaba asta.
- Prima, sefu’? Gata, s-a facut.
De unde lucra nea Vasile cu unealta boanta si stirbita, ca prin minune, pe o carpa curata, apareau aliniate burghie noi, cutite de strung si freze cu pastila din varful cel mai tare, chiar de import. Apoi nea Vasile striga:
- Sefu, cand trebe sa fie gata astea? Ca stau si la noapte…
Muncitorul fura ce producea, fura timpul lucrand incet si prost, strica masina chemand mecanicii si aranjand cu acestia, in final iesea tot cum vroia el.
Se fura din tot felul de motive, mai mult sau mai putin justificate. De fapt, nu „se fura“, ci „se completa“, dupa principiul „ce nu vor ei sa ne dea, luam noi“. Un alt principiu era „noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc“. Se fura orice, ca ai nevoie, ca nu ai nevoie. „Las’ ca nu se stie“. Furai sa nu se spuna ca esti prost, furai sa arati ca iei si tu ceva, ca esti ca ei, nu esti din ceilati, ca o garantie.
Cei cu pregatire, furau timpul pierdut cu cafeaua si tigara, pana la timpul pierdut cu relatiile si cu prietenii. Furau timpul in interminabile discutii la telefon, in mici suete pe coridor, la fumatoare, citind ziarul asa prost cum era, rezolvand cuvinte incrucisate sau facand curte colegei. S-au motivau ca nu sunt materiale, rechizite, nu functioneaza planseta de proiectare, da erori, nu se gaseste nu stiu ce studiu sau documentatie etc.
Multi doctori si asistente te furau prin slaba pregatire, furadu-ti din zile, datorita diagnosticului gresit. Iti furau zile de viata. Furau medicamente, fese, chiar si un bisturiu sau altceva ce putea fi luat usor. Fiecare avea cel putin instrumentele de stricta necesitate acasa, luate tot din avutia generala. Ca erau folosite eficient sau nu, asta nu conta.
Iti furau din hrana, cerandu-ti spaga. Rezultatul era ca nu mai aveai bani de mancare dupa ce plecai din spital, in conditiile in care erai cu mult mai slab fata de cum ai intrat, albit, galbejit, cu picioarele tremurade, de parca trecusera cativa ani grei peste tine sau un razboi.
In spital erai furat si de asistente. Le dadeai bani ca sa nu te uite cand trebuie sa iti aduca medicamentele, pentru a-ti da regimul care trebuia si cat de cat suficient. Le dadeai bani ca sa lase vizitatorul in salon, ca sa cheme doctorul sau sa puna o pila pentru tratament mai bun etc. Jos, la bucatarie, femeile plecau acasa cu sacosele incarcate. Le dadeai bani si la infirmiere, ca altfel nu-ti duceau gunoiul, nu-ti duceau plosca, nu-ti schimbau cearceaful sau iti puneau unul rupt. Se ajunsese pana acolo incat, cand erai la tratament sau in curte, ti se fura din ce ai adus de acasa.
Functionarul public, relaxat, bagat in spatele unei usi masive, cu emblema „Acesul strict interzis“, te fura si el. Iti fura timpul, nervii, onoarea, prestigiul, prestanta. Stateai in picioare in caldura de pe hol, hol ingust, vopsit maron sau verde inchis, intunecos, cu tencuiala pe alocuri cazuta, uneori mirosind infect. Daca aveai norocul sa apuci si audienta, erai luat din scurt, ca sa nu ai curaj sa iti expui motivele, ca sa poti fi respins.
- De ce nu a-ti depus la timp? A… dar nu ati completat toate rubricile… Bine, dar nu stiti ca a expirat? Asteptati, ca va comunicam noi.
Plecai naucit, nestiind ca ai spus bine sau rau, daca ai spus ce trebuia, daca e adevarat ca ai scris sau nu tot, ori Dumnezeu mai stie, fiindca din spatele biroului, Marea Voce Locala numai rastit ti-a vorbit. Si uite asa te-ai mai trezit furat de ceva. Cel din dosul usii masive ti-a luat speranta ta, dreptul tau, plangerea ta, viata ta furata impreuna de el si de altii.
In alta parte, o functionara, in spatele unei tejghele de lemn, cu un oblon gros si cu un orificiu mic prin care nu-ti intra nici capul, trantea regulat oblonul, oblon parca de puscarie, la cateva minute, iar o voce glaciara care iti zgaria auzul de parca erai in fata plutonului de executie striga:
- Urmatorul!
Cateodata auzeai:
- Ce te holbezi asa, nu vezi ca ti-a trecut randul? Hai, pleaca, misca, ca incurci lumea.
Aceasta nu dura mult, caci rapid oblonul era lasat si vocea din spate urla:
- Plecati odata, programul s-a terminat, saptamana viitoare… Ia uita-te domnule, nu poti fuma o tigara linistita…
Si functionara din spatele oblonului se aseza in spatele biroului plin cu dosare prafuite, unele nemiscate de ani, si aprinzandu-si tacticos tigara, cu mana pe cafeluta, exclama:
- Vai!… ce zi grea, credeam ca nu se mai termina.
Cele doua ore cu publicul constituiau pentru aceasta supremul efort pentru care isi lua leafa, primele, avansarile, treptele de salarizare, nu cazurile rezolvate. Functionara fura si ea timpul tau, dreptul tau, banii tai din care era platita.
In societate, modul acestui furt si forma lui cateodata foarte perversa devenise un stil al etalarii, devenise arta, devenise factor de apreciere, de avansare.
- Se descurca, e baiat destept, corespunde pentru noi, o pune ca are cu ce, ii merge mintea.
- La el gasesti orice… Are stil… Are relatii. Poti sa te bazezi oricand, nu te lasa, e baiat subtire, te scoate, aranjeaza elegant. Trebuie numai sa misti.
Aceasta era forma perversa si elganta a hotului, a omului care te scoate, om etalat, etalon, model ideal pentru oricine. Cultivat, elegant, manierat, vorbea frumos in public, vorbeste si astazi. Si uite cum anormalul a devenit normal, ca reper de conduita in societate, anormal intrat in conformatia educativa si morala a catorva generatii.
Toate acestea au dus astazi la grandomanie, la a fi cu nasul pe sus, a-ti aloca drepturi si privilegii in fata celorlalti. Te crucesti vazand cum intr-o comuna plina de noroaie, gunoi si gropi, il vezi pe primar la costum de ultima moda sau pe functionara primariei de la cadastru cu bratari de aur la maini, de parca zici ca sunt pentru caini. Acestia pasesc in varful pantofilor printre noroaie, pana la vila unde controleaza din cand in cand cum merge treaba, iar la ziar daca cumva se sesizeaza cineva, se plang de zici ca s-ar sfarsi lumea, daca ei nu ar exista.
Sunt naravuri care nu stim cand vom scapa de ele, caci ele se transmit mai departe, se perfectioneaza, capata noi si noi forme, periculoase, forme care se vor transmite la multe generatii. Numai pedepse exemplare si aspre ar putea stopa acest comportament astazi, ar infrana sa se transmita acest fenomen distructiv de tara. Populatia scade, numarul smecherilor creste.
Astfel, acesta societate se taraie in coada, agatata cu acesti multi bolovani, ramasi ca un blestem al…
- Tovarasi, pe mana cui dati partidul, tara?
Tara nu a ajuns pe mainile „cui trebuia“, inca imediat dupa 22 decembrie. A ramas in mana lor, in mana tovarasilor.
Ce putem face? Sa uitam? Sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam in ce masura suntem atinsi fiecare. Cat suntem de vinovati fiecare?
Cum putem scapa de nenorocire?
Viorel Muha