Iubirea Ta n-o pot cuprinde
In pumnii mei de om prea mic
Ea e giganta nemarginire,
Ea e eterna mantuire
Iar eu sunt praf… eu sunt… nimic.
Nimic nu sunt... in lumea asta mare
Sunt aburul ce rataceste-n vai...
Satan ma hotarase spre pierzare
Crezand ca sunt din ucenicii sai.
Nimic nu sunt...sunt ca nisipul marii...
Ce-i spulberat incet de orice val...
Orice furtuna, orice adiere
Imi macina orice putere
Si-s inghitit de val.
Nimic nu sunt...fiinta trecatoare
Strain pribeag spre Tara Minunata
Dar port in piept o Harta Sfanta
Ce ma conduce inspre Tinta.
Nimic nu sunt... o candela uitata
Lasata-n noaptea infrigurata,
Afara-n vant si intuneric
Sa luminez ca far puternic.
Nimic nu sunt... o floare pe campie...
Ce-n seceta devine cenusie...
Dar ploaia Ta... de sus ma invie
Scaldandu-mi fata-n bucurie.
Nimic nu sunt pe bolta cea albastra...
Doar o steluta intr-un infinit,
Dar Tu... Luceafarul de dimineata
Lumina noastra... care-a rasarit.
Nimic nu sunt...un fir de iarba
Ce creste firav pe campii,
Calcat de trecatori in graba
Strivit de toti, de lumea intreaga.
Nimic nu sunt... un sunet de vioara
Cantat in noaptea rece de-un pribeag,
O lacrima din ochi ce vrea sa doara
In cautare pentru Cel mai drag.
Nimic nu sunt...dar Tu...iubire mare
Mi-ai picurat in sufletu-mi pustiu,
Iubirea Ta... ce nu are hotare
Iubirea Ta, Isuse vesnic viu.
Am fost nimic... dar m-ai iubit Stapane
Un chip de lut... candva intunecat,
Azi ai pus focul dragostei in mine
Prin jertfa-Ti mare m-ai rascumparat.
Azi stralucesc in haina innoirii
Pe cerul cel albastru infinit,
Atesptand clipa revederii
Cu Tine, Mirele iubit.
Alina Timofi