- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 226
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

CULMEA (ne)eficientei... Autostrada s-a oprit in sonde

Tronsonul 3C al Autostrazii Transilvania, respectiv portiunea Suplacu de Barcau - Bors, judetul Bihor, este blocat, dupa ce a fost realizat in proportie de 35%.

Motivul: un viaduct care se termina tocmai intr-unul dintre campurile petrolifere ale companiei Petrom. Coincidenta sau nu, ministrul transporturilor, Radu Berceanu este asteptat in vizita la fata locului.

Proiectarea, „defectuoasa”

Potrivit unui oficial al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), intre CNADNR si Petrom exista in prezent discutii cu privire la mutarea a 31 de sonde de foraj de pe terenurile administrate de Petrom. „Din nefericire, proiectarea s-a facut in mod defectuos si a fost aleasa solutia cea mai scumpa. Viaductul de la Suplacu de Barcau, cel mai lung de pe traiectul Autostrazii Transilvania (1,8 kilometri - n.r.), da direct intr-un camp petrolifer, unde exista foarte multe utilitati folosite de Petrom la extragerea titeiului. Mutarea acestor utilitati este evaluata la 15 milioane de euro, dar poate ajunge si la 50 de milioane”, spune oficialul CNADNR.

Aceasta declaratie a fost confirmata si de Radu Gaspar, directorul proiectului Autostrada Transilvania, din cadrul CNADNR. „Initial, Petrom a fost de acord ca autostrada sa treaca peste campurile lor petrolifere, cu conditia sa nu afecteze productia. Acum exista discutii cu privire la relocarea a 18 si 31 de sonde. Noi mergem pentru 18, iar Petrom pentru 31”, a spus Radu Gaspar. Potrivit directorului Gaspar, lucrarile vor fi reluate luna aceasta.

„Oricare alta solutie era mai ieftina”

Potrivit lui Gaspar, so lu tia tehnica privind constructia viaductului a fost respinsa in anul 2004 de Serviciul control tehnic al Companiei Nationale de Autostrazi, insa a fost aprobata de acelasi serviciu din Ministerul Transporturilor.

In aceasta situatie, constructia viaductului lung de 1,8 kilometri e estimata la 120 de milioane euro. „Daca nu era construit deja viaductul, cautam alta solutie. Asa, ne costa aproape de cifra vehiculata de dumneavoastra, adica 120 de milioane de euro. O alta solutie ar fi fost ca autostrada sa inconjoare lacul de acumulare. Ne-ar fi costat cam sase milioane de euro pe kilometru, adica undeva pe la 15-18 milioane de euro in total. Oricare alta solutie care nu se referea la constructia viaductului era mai ieftina”, a spus oficialul CNADNR.

Bogdan Sgaricitu, directorul de comunicare al Bechtel, a precizat ca firma a construit viaductul in conformitate cu planul aprobat de Compania de Autostrazi, la nivelul anului 2004. „Erau si alte solutii care ar fi ocolit zona, neavizate insa de Petrom. Am inteles ca si-au dat avizul pentru o singura solutie, cea care includea constructia viaductului”, a spus el.

Contractul pentru proiectarea sectorului Targu-Mures - Cluj - Ora dea al Autostrazii Transilvania a fost castigat de compania Iptana SA. Potrivit informatiilor de pe site- ul proiectantului, valoarea investitiei pentru lucrarile de baza se ridica la 1,55 miliarde de euro, fara TVA. Conducerea companiei nu a putut fi contactata pentru un punct de vedere.

REACTIE
Petrom se muta, dar nu plateste relocarea


Reprezentantii Petrom au confirmat ieri ca au avut loc o serie de discutii cu oficialii Companiei Na tionale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania cu privire la relocarea unor sonde. Discutiile au vizat si mutarea unor facilitati aferente exploatarii zacamantului, respectiv conducte, linii si transformatoare electrice.

„Costul acestor operatiuni urmeaza a fi suportat de CNADNR. Pe baza traseului viitoarei autostrazi, o echipa comuna a identificat toate sondele si facilitatile care ar urma sa fie a fec tate de construirea autostrazii. Circa 50 de sonde urmau sa fie a ban donate, trei sa fie relocate si patru sonde noi care urma sa fie forate ar trebui forate de pe un alt loc”, se arata in raspunsul remis de reprezentantii Petrom pentru Evenimentul Zilei.

Oficialii companiei au mai precizat ca Petrom nu a solicitat niciun fel de despagubire sau compensare pentru relocarea sondelor si a facilitatilor.

Cel care a pus sondele
in calea autostrazii, demis

Radu Gaspar, directorul proiectului „Autostrada Transilvania”, din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), a fost demis, ieri, din functie printr-un ordin al ministrului transporturilor, Radu Berceanu.
Directorul general al CNADNR, Dorina Tiron, a declarat doar ca revocarea lui Gaspar are la baza faptul ca acesta nu a respectat “niste reguli”.

Decizia a venit chiar in ziua in care EVZ publica declaratiile prin care Gaspar recunostea ca la Suplacu de Barcau trebuie mutate in jur de 30 de sonde ale Petrom, costurile suportate de Compania Nationala fiind intre 15 si 50 de milioane de euro. Fostul director mai declarase ca solutia construirii viaductului nu fusese avizata in prima faza de CNADR, dar primise aviz favorabil din partea comisiei tehnico-economice de la Ministerul Transporturilor.

Constructia viaductului de la Suplacu de Barcau va costa in jur de 120 de milioane de euro.

Au fost cinci proiecte
Autostrada Transilvania a fost proiectata de compania Iptana Bucuresti. Catalin Popescu, directorul proiectului, spune ca, in prima faza, au fost propuse cinci solutii de proiectare: trei priveau constructia unui viaduct, una inconjura lacul de acumulare, iar alta ar fi trecut pe langa rafinaria de la Suplacu de Barcau, prin padure.
Cea mai viabila a fost aceea de a traversa lacul de acumulare prin construirea unui viaduct care iese intr-un camp petrolifer si afecteaza cat mai putin extractia Petromului. A mai fost solutia ocolirii lacului, ce ar fi presupus construirea unui viaduct mai mic si efectuarea unor consolidari masive. Costul ar fi fost egal cu cel din solutia construirii viaductului”, afirma Catalin Popescu. Proiectantul mai spune ca, in 2004, suma estimata pentru constructia viaductului se ridica la 60 de milioane de euro.

Mihai Soica - Evenimentul Zilei
Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net