Relatia romanului cu statul - de la frica la indiferenta
Unul dintre cei mai respectati tineri specialisti in drept atrage atentia ca Romania aplica, in unele domenii, “retete sigure de sinucidere institutionala” si remarca ciudata pozitionare a cetateanului fata de stat.
A studiat la Bucuresti, Sorbona, Bruxelles si la prestigioasa universitate americana Harvard, unde a primit si titlul de doctor in drept. In prezent, preda la dreptul constitutional si cel european la Boston College Law School, Statele Unite. In iulie 2008, presedintia Romaniei i-a propus tanarului jurist sa faca parte dintr-o comisie de analiza a regimului constitutional din tara noastra, scopul fiind acela de a gasi reforme pentru progresul social.
“In relatia dintre cetatean si stat, se observa o disparitate notabila in ce priveste modul de raportare la institutiile statului a diferitelor categorii de cetateni. Aparitia unei generatii nascute dupa caderea comunismului si progresul economic fac ca relatia multor cetateni cu statul sa fie una nu de frica sau nevoie, ci de indiferenta”, spune Vlad Perju, intr-un interviu acordat evz.ro.
Vorbim despre dezamagiri, nu despre viitor
Evz.ro: Care este situatia Romaniei de astazi, dupa 20 de ani de comunism? Ne-am schimbat suficient pentru a privi spre progres?
Vlad Perju: Complexa. Evident, s-au petrecut multe schimbari in bine in Romania ultimelor doua decenii. Cine nu este convins de adevarul nemijlocit al acestei afirmatii este fie amnezic, pentru ca a uitat tragedia umilintelor din perioada comunista, fie iresponsabil, pentru ca, desi nu le-a trait, nu socoteste necesar a se informa. Ca atare, stam bine, in raport cu trecutul recent. Personal cred ca stam destul de bine si in raport cu trecutul mai indepartat, spre exemplu cel interbelic. Insa nu pot raspunde intrebarii dumneavoastra despre schimbarea Romaniei doar prin raportare la trecut. Nu o pot face nici daca ma uit doar la tarile din jurul nostru. Criteriul meu este diferit. Eu ma gandesc unde este Romania azi comparativ cu unde mi-as fi dorit sa fie, si unde cred ca ar fi putut fi. Cat s-a schimbat Romania in aceste doua decenii din cat s-ar fi putut schimba? Sunt unul dintre multii romani care raspund, la aceasta intrebare, ca tara s-a schimbat prea putin. Aceasta explica dezamagirea noastra cronica. Sa nu uitam insa ca, desi avem dezamagirile comune, viziunile noastre asupra viitorului Romaniei nu sunt indentice. Insa despre ele vorbim rar, destul de dezlanat, si aproape mereu in monolog.
Te gandesti la o intoarcere in Romania?
Mi-ar fi greu sa ma intorc intr-un loc pe care nu l-am parasit de fapt niciodata. Chiar daca traiesc de mai multi ani peste ocean, ma simt la fel de legat de Romania pe cat m-am simtit inainte de a pleca. Intr-un fel, traiesc simultan la Boston si la Bucuresti. Nu o spun ca pe o butada, ci pentru a relativiza ideea de intoarcere, ca de altfel si pe aceea de plecare. Trauma comunismului a facut ca, in conttiinta romaneasca, a pleca sa reprezinte ruptura, desprinderea, uneori chiar abandonul. Insa experienta celor plecati la studii sau chiar la munca in strainatate dupa 1989 este diferita. Este adevarat ca mult din insasi structura lumii in care traim s-a schimbat esential in ultimele doua decenii. Eu nu as putea avea iluzia de a trai simultan in mai multe locuri daca nu as citi ziarele pe internet, daca nu as putea sa imi vad online prietenii si familia in timp real, daca nu as putea calatori pe cat de des mi-o doresc, daca nu as avea acces la lumea culturala si la lucrarile juridice ale colegilor din Romania, sau colabora cu ei la proiecte comune. Toate acestea explica de ce nu ma simt mai departe de Bucuresti cand sunt la Boston decat m-as simti daca as fi la Oradea sau Botosani.
“Motivatia imi vine din raportarea la proiectul meu intelectual”
Paris, Bucuresti, Bruxelles, Boston. Unde te-ai simtit cel mai respectat si motivat?
M-am simtit respectat si motivat in toate locurile prin care am trecut. Motivatia imi vine din raportarea la proiectul meu intelectual. Ea nu se schimba in functie de tara unde traiesc, atat timp cat sunt liber. Respectul trebuie castigat, iar respectul reciproc – adica al celor pe care tu insuti ii respecti - se castiga cel mai greu. Acestea fiind spuse, trebuie sa va marturisesc insa ca sistemul american este unul aparte. Este drept ca am avut sansa sa imi facdoctoratul la Universitatea Harvard, care este un paradis intelectual. Pana sa ajung acolo, mi-am gasit destul de greu locul in lumea academica, date fiind interese mele atat in drept, cat si in filozofie, istorie, economie. Insa programul doctoral in drept de la Harvard pleaca de la premisa interdisciplinaritatii. Nu poti fi un specialist in drept daca nu ai citit si daca nu ti-ai format o opinie in disputele care au marcat domeniile conexe dreptului. Lucrarea mea de doctorat este pe o tema care combina filozofia politica, dreptul constitutional, istoria ideilor si dreptul comparat. Sunt putine universitati din Europa unde imi imaginez ca as fi putut sustine o asemenea lucrare. In concluzie, motivarea vine din faptul ca ai libertatea intelectuala sa poti face ce te intereseaza. Ca orice libertate, si aceasta se castiga in timp.
De ce crezi ca pleaca tinerii de valoare din Romania?
In primul rand, nu toti tinerii de valoare pleaca din Romania. Cei mai multi tineri de valoare raman in Romania. In ce ii priveste pe cei din categoria la care va referiti, cred ca raspunsul standard la aceasta intrebare este in mare masura adecvat. Unii tineri pleaca din dorinta de a isi urma interesele si pasiunile in mod cat mai liber si nedistorsionat. Pleaca pentru a evita compromisurile intelectuale si personale de care deseori depind carierele la care viseaza. Universitatile lumii, la fel ca multe state, sunt intr-o competitie acerba pntru acesti tineri. Alti tineri pleaca pur si simplu pentru a cunoaste lumea in diversitatea ei si pentru a se intalni cu ei insisi undeva pe traseu.
Profesionisti pe care statul ii trimite sa joace sah in Cismigiu
Care crezi ca este solutia pentru a-i tine in tara?
Cred ca va referiti la ce se poate face pentru a ii aduce pe acesti tineri inapoi in tara dupa ce au studiat in strainatate. Permiteti-mi sa incep cu un exemplu din sfera juridica, pe care o cunosc mai bine. Un tanar absolvent de drept din Europa care face un masterat de un an la Harvard va primi oferte sa lucreze la firme importante de avocatura, unde va castiga cel putin 130 de mii de dolari pe an, imediat dupa angajare. Este evident ca nu i se poate oferi nimic comparabil din punct de vedere financiar in Romania, sau in aproape orice alta tara. Exista ca atare limite la ce se poate face. Pe de alta parte, daca veti discuta cu tanarul nostru avocat dupa cativa ani de munca intr-un cabinet de avocatura, cel mai probabil veti constata ca este pregatit sa renunte la acea slujba care rareori ii ofera satisfactiile intelectuale pentru care l-a pregatit educatia de prim rang pe care a primit-o. Optiunea intoarcerii sau a implicarii in proiecte in Romania devine atunci foarte tentanta pentru un avocat, ca si pentru un inginer, economist sau profesionisti din alte domenii. Nu uitati ca multi dintre cei plecati descopera destul de repede ca a trai departe de familie, prieteni sau limba materna nu este usor, indiferent cate alte limbi au invatat sa vorbeasca intre timp.
In plus, sunt destul de circumspect in ce priveste programele speciale pe termen lung pentru tinerii veniti din strainatate, care au fost incercate la noi de diverse guverne. Reformele institutionale de care ar beneficia intreaga societate sunt mai importante pentru cei care se intorc din strainatate decat programele speciale. Luati spre exemplu sistemul universitar. Pentru tinerii care se gandesc la intoarcerea in Romania, este important ca universitatile sa fie reformate in institutii dinamice, capabile sa atraga intelectuali de prim rang, care sa fie platiti direct proportional cu rezultatele proiectelor in care sunt implicati. Or, acestea sunt exact reformele care ii vor atrage spre lumea academica pe tinerii de valoare din tara.
Sa va mai dau un exemplu. Aud bunaoara cum, pentru a face fata crizei financiare, unele universitati din Romania urmeaza a ii pensiona pe profesorii trecuti de o anumita varsta. Ideea mi se pare de o miopie colosala. Tinerii cercetatori nu se pot forma doar in compania altor tineri, indiferent cat de dinamici sau bine pregatiti. Stiintele umaniste – inclusiv dreptul – sunt stiinte de acumulare. o acumulare ce se face pe parcursul multor ani. Sistemul universitar cade astfel victima acelorasi lozinci ale caror efecte le-am mai vazut si in alte domenii. Amintiti-va de reforme recente din sistemul sanitar romanesc, unde medici trecuti de o anumita varsta, multi dintre ei cu mare experienta, competenta profesionala si putere de munca, au fost pensionati. La varsta la care ar putea sa salveze vieti si sa ii pregateasca pe medicii tineri, statul roman ii trimite sa joace sah in Cismigiu. Acestea mi se par retete sigure de sinucidere institutionala. Nu varsta, ci competenta trebuie sa fie un criteriu de reforma in domenii precum mediul academic. Eu insumi, tanar fiind, imi permit sa spun ca nu persoanele in etate sunt problema Romaniei, si nu numai tinerii sunt salvarea ei.
De la frica si nevoie la indiferenta
Presedintia Romaniei ti-a incredintat un proiect. De ce reforme ar avea nevoie Romania si care sunt disfunctiile sistemului nostru constitutional?
Am fost evident onorat sa particip la elaborarea Raportului Comisiei de analiza a regimului institutional si politic. Acest document prezinta atat disfunctiile actualului sistem constitutional, cat si eventuale solutii. Documentul este redactat intr-un limbaj accesibil publicului larg si ii invit pe cititorii dumneavoastra sa il citeasca.
Acestea fiind zise, mentionez aici ca disfunctionalitate deseori ignorata a regimului constitutional actual esecul complexificarii raporturilor dintre cetatean si stat. Miza dezvoltarii unei culturi a constitutionalismului este pozitionarea cetateanului fata de stat. Data fiind istoria recenta a Romaniei, era important ca cetatenii sa se deprinda a se raporta la stat fara frica sau dintr-o nevoie stringenta care sa ii faca vulnerabili. In relatia dintre cetatean si stat, se observa o disparitate notabila in ce priveste modul de raportare la institutiile statului a diferitelor categorii de cetateni. Aparitia unei generatii nascute dupa caderea comunismului si progresul economic fac ca relatia multor cetateni cu statul sa fie una nu de frica sau nevoie, ci de indiferenta. Vulnerabilitatea altor categorii sociale a continuat sa le faca prizonierele modelului bazat pe frica/nevoie. In toate aceste cazuri, raportul dintre cetatean si stat s-a repozitionat pe alte axe, fara insa a deveni unul complex. Aceasta evolutie nu este intru totul surprinzatoare. Relatia cetatean-stat nu poate deveni mai buna fara existenta in spatiul constitutional a unui model care sa demonstreze cum ea poate face obiectul deliberarii nationale. In alte democratii constitutionale, institutii precum Parlamentul sau Curtea Constitutionala fac exemplul acestui tip de deliberare. Nu insa si in Romania. Cel putin nu pana in acest moment.
Dan Arsenie - Evenimentul Zilei