- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 226
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

Ultimatum pentru Cati

Sub amenintarea remanierii, liderii PSD o forteaza pe Ecaterina Andronescu sa ii scuteasca pe studentii de la „Spiru Haret” de repetarea examenelor. Mircea Geoana se teme ca subiectul va degenera intr-un dezastru electoral pentru candidatura sa la prezidentiale.

Duminica seara, o parte a liderilor PSD au fost convocati la sediul partidului de catre Mircea Geoana la o sedinta „de judecata” a Ecaterinei Andronescu, dupa ce s-a facut publica amenintarea cu demiterea din functia de ministru. Geoana spusese vineri seara, foarte iritat, ca ministrul Educatiei trebuia sa anunte mai intai la partid masurile legale luate impotriva Universitatii „Spiru Haret”, pe motiv ca „trebuie sa ne gandim si la studenti”. Surse din conducerea PSD au declarat pentru Cotidianul ca Mircea Geoana si-a exprimat temerile legate de faptul ca scandalul de la „Spiru Haret” se va transforma intr-o bomba electorala care ii va exploda in fata, adica va pierde cateva sute de mii de voturi apartinand studentilor afectati de anularea diplomelor.

Geoana i-a cerut Ecaterinei Andronescu sa gaseasca o solutie pana marti, adica in doua zile, astfel incat studentii sa nu aiba de suferit. Presedintele PSD a recomandat ca anularea diplomelor sa se dispuna de acum inainte, si nu retroactiv, adica studentii sa nu fie nevoiti sa dea un nou examen de licenta. Nici Ion Iliescu, sustinatorul neconditionat al Ecaterinei Andronescu, nu a avut o alta pozitie, el spunand in sedinta ca, daca la Universitatea „Spiru Haret” exista probleme, ministrul este liber sa dispuna orice fel de control, dar sa nu ii oblige pe studenti sa plateasca si sa invete pentru repetarea examenelor.

Inainte de sedinta conducerii PSD, Ion Iliescu declarase ca Ecaterina Andronescu are pe fond dreptate. „Probabil ca putea sa faca o consultare preliminara, dar ministrul are raspundere pe probleme de reforma a invatamantului, indiferent cine e ministru si indiferent din ce partid, trebuie sa respectam legea si prestigiul invatamantului si sa nu ne jucam cu asemenea chestiuni, ca e anormal ca o universitate sa aiba mai multi studenti decat toate celelalte universitati de stat si particulare impreuna“, a comentat Iliescu. „E o situatie anormala. Anormal e faptul ca s-a ajuns la asa ceva. Eu cred ca dansa, pe fond, are dreptate, dar trebuie judecat din toate punctele de vedere - si functionarea institutiei, si respectarea legii, si situatia studentilor. Sigur, asta creeaza emotii in randul oamenilor, parintilor care platesc si asa mai departe. Dar toti trebuie sa actioneze in cadrul legii si respectand legea“, a adaugat Iliescu.

Si Marian Vanghelie, cel care in campania electorala „garantase” pentru candidatura Ecaterinei Andronescu, a criticat-o vehement pe aceasta in cadrul sedintei, avansand si el ideea retragerii sprijinului politic pe motivul nerespectarii intereselor de partid. Portofoliul Educatiei a revenit Organizatiei PSD Bucuresti si Marian Vanghelie se teme ca, daca decide sa o schimbe din functie pe Ecaterina Andronescu, Mircea Geoana va nominaliza un alt ministru fara sa-l mai consulte.

Presedintele PSD pare destul de hotarat sa n-o lase pe Ecaterina Andronescu sa stea linistita in functie. „A fost un ultim avertisment“, a declarat Geoana duminica seara, tarziu, dupa sedinta din Kiseleff.

Geoana a spus ca s-a decis ca ministrul Educatiei sa gaseasca o solutie pentru ca studentii de la Universitatea „Spiru Haret” „sa nu sufere“, explicitand ca acestia nu trebuie sa mai dea examene suplimentare. „Decizia noastra este de a face ca studentii care, de buna-credinta, au intrat in aceasta forma de invatamant sa nu sufere si doamna ministru Andronescu a primit din partea conducerii partidului sarcina sa rezolve pana marti acest lucru“, a afirmat Geoana. Ecaterina Andronescu declarase doar cu cateva minute mai devreme ca nu se gandeste sa ii scuteasca pe studenti de repetarea examenelor. Confruntat cu opozitia ei, Geoana a replicat nervos: „Se gandeste!“

Adriana Dutulescu –Cotidianul
Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net