La Parlamentul European au fost organizate luni audieri in problema torturarii tinerilor in comisariatele de politie din Republica Moldova dupa protestele violente de la 7 aprilie.
La Bruxelles au fost invitati tineri maltratati de politie, care au povestit detalii de groaza despre „coridorul mortii“ prin care au trecut. Pe de alta parte, exponentii guvernarii comuniste de la Chisinau sustin ca Rezolutia Parlamentului European, care a pus capat acelui masacru, este “o insulta la adresa poporului moldovean”.
NENOROCITI PE VIATA
Zadarnic au incercat demnitarii europeni sa afle luni de la reprezentantul Moldovei la Bruxelles, Iulian Groza, cum au fost pedepsiti politistii care i-au maltratat pe tineri dupa evenimentele din aprilie. Intrebat despre elucidarea cazurilor de tortura, Groza nu a stiut ce sa raspunda. La dezbateri au fost invitati insa si tineri care au povestit amanuntit cum au fost batuti in comisariate de catre politisti. Marturiile lui Victor Arama despre asa-numitul „coridor al mortii“, prin care erau somati sa treaca tinerii in acele zile, i-a socat pe cei prezeneti la dezbateri.
Potrivit Ludmilei Popovici, director al Centrului de reabilitare “Memoria”, care le-a acordat gratuit asistenta medicala celor maltratati, unii tineri au fost pur si simplu nenorociti pentru tot restul vietii. „Avem baieti cu contuzie renala, noua cazuri de surditate posttraumatica dupa ce baietii au fost loviti peste urechi, timpan rupt, ureche medie afectata. Problema este foarte serioasa, deoarece sunt implicati foarte multi politisti. Avem persoane care nici in clin, nici in maneca nu au avut cu protestele. Pur si simplu au coborat din microbuz, iar politistii l-au lovit dupa cap...“, a spus Ludmila Popovici.
ANCHETA COMPLETA
Reprezentantul parteneriatului european pentru democratie, Marcin Walecki, a insistat ca UE sa ceara autoritatilor de la Chisinau o investigare completa a cazurilor de tortura si a propus ca asistenta financiara europeana sa nu mai treaca prin institutiile guvernamentale ale Republicii Moldova care, potrivit lui, nu pot face dovada cooperarii pentru protejarea cetatenilor. Pe de alta parte, exponentii puterii comuniste blameaza Rezolutia din aprilie a Parlamentului European prin care se cerea autoritatilor comuniste sa puna capat imediat torturii din comisariate.
Comunistul Grigorii Petrenko a spus ca respectivul document este „o insulta la adresa poporului moldovean“, deoarece nu face nici o referire la politistii care au avut de suferit in timpul protestelor violente din luna aprilie: „Eu si astazi pot sa repet ceea ce am spus atunci. Consider ca atata timp cat aceasta Rezolutie nu reflecta obiectiv evenimentele din 6, 7 si 8 aprilie, aceasta nu poate fi considerata un document care merita discutat. Noi am avut amendamente aproape la fiecare articol, dar nu am fost ascultati“, a mentionat comunistul Petrenko.
Reprezentantii Parlamentului European au cerut observatorilor internationali care vor monitoriza alegerile parlamentare anticipate la data de 29 iulie din Republica Moldova sa fie extrem de precauti, astfel incat rezultatele scrutinului sa reflecte adevarata optiune a electoratului.
Vitalie Calugareanu -Jurnalul National