(continuare din numarul trecut)
In suferinta, Iov si-a regasit sufletul, infrumusetandu-l cu fidelitatea absoluta fata de Dumnezeu. Iov capituleaza total, cand intelege dreptatea si iubirea lui Dumnezeu: „Iata, eu sunt prea mic; ce sa-ti raspund? Imi pun mana la gura. Am vorbit odata si nu voi mai raspunde de doua ori si nu voi mai adauga nimic“. „Stiu ca Tu poti totul si ca nimic nu poate sta impotriva gandurilor Tale..“
Iov trece examenul credintei cu bucuria intrarii in misterul iubirii, prin integrarea sa in orizontul comuniunii sale cu Dumnezeu. De aici, trag concluzia ca drama suferintelor lui Iov se incheie in lumina optimista a intelegerii ca este „ferice de omul pe care-l cearta Dumnezeu“. Iov a iesit din cuptorul incercarilor „ca aurul.
Intelegerea examenului greu al suferintelor sale si credinta neclintita in Dumnezeu il face pe Iov sa reprezinte profetic suferintele Mantuitorului Isus Cristos, precum si bucuria din dimineata Invierii, pe care poetul si-o exprima direct, prin cuvintele alese din poezia sufletului sau renascut la optimismul bucuriei mantuirii: „Oh! as vrea ca vorbele mele sa fie sapate cu un priboi de fier si cu plumb in stanca pe vecie... Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca se va ridica la urma pe pamant. Chiar daca mi se va nimici pielea; si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu. Il voi vedea si-mi va fi binevoitor. Ochii mei Il vor vedea; si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inlauntrul meu!“
De ce sufera omul drept? De ce are parte de durere un copilas nevinovat? De ce sunt pe lume orfani? De ce saracii plang si cei bogati se huzuresc in pacatele trufiei si lacomiei? De ce sunt atatea boli si atata suferinta in lumea noastra?... De ce asa o stie El: Dumnezeu, care lasa sa cada ploaie binefacatoare peste cel bun, dar si peste cel rau, caci ne iubeste sufletul si asteapta sa ne reintoarcem Acasa, credinciosi si transformati in „oamenii dupa inima Lui.“
Suferinta umana este un mister, iar intrebarea lui Iov: „De ce sufera nevinovatul?“ ramane aninata in cuvintele ce nu mai pot exprima trairile, nici suferintele; si nici chiar bucuriile.
Rostul omului pe pamant si trecerea prin timpul nostru relativ, ocupand o liniuta de unire: intre leagan si mormant este invatat experimentand sanatatea si suferinta, infrangerea si biruinta, ca sa intelegem mai bine sensul vietii noastre pe acest pamant.
Iov a trait si a invatat ca „omul nascut din femeie are viata scurta, dar plina de necazuri. Se naste si este taiat ca o floare, fuge si piere ca o umbra...“
Suferinta este un examen, intr-o scoala de o viata, si o metoda „pedagogica divina“ in mana lui Dumnezeu. Eu cred ca, prin suferinta, Dumnezeu ne slefuieste pentru a ne pune intr-o stare mai buna, mai aproape de inima Lui. Suferinta trebuie s-o intelegem ca o metoda speciala de purificare a sufletului nostru.
Ca si Iov, cititorule, cand treci prin incercarile focului durerilor, cu examenul suferintelor de tot felul, nu-ti pierde credinta, fara de care nu poti avea biruinta si nici nu poti sa fii un luptator al Luminii. Nu uita: Dumnezeu ingaduie suferinta, ca sa-ti intareasca credinta si sa-ti formeze caracterul de crestin, pentru a avea parte de Cerul Divin!
TU ESTI IN SCOALA LUI ISUS...
Tu esti in Scoala Sfant-a lui Isus;
Si tot ce spui, prin grai sau scris,
Sa-nalte inimi tot mereu mai Sus,
Spre locul dorit din Sfantul Paradis!
Tot omul se naste pe lume,
Lipsit de putere: un sarman,
Fiind atras cu dor de o culme,
Dar singur, el se zbate in van.
Cristos este culmea dorita
De sufletul tau si de-al meu;
El Insusi ne poarta spre tinta
Si nici un urcus cu El nu e greu!
Nu uita niciodata ca ai cu cine urca,
Pe muntele fericirii eterne, unde e Tata!
Lasa credinta sa fie lopata ce sapa in inima ta
Bucuria de Rai ca n-ai obosit mereu a lucra!...