Acest fruct este foarte sarac in sare
Dintre fructele exotice, banana este alimentul ideal pentru persoanele cu suferinte cardiace. Specialistii spun ca acest fruct este sarac in sodiu (sare) si bogat in potasiu si magneziu, adica se potriveste exact regimului alimentar pe care ar trebui sa-l urmeze persoanele cu hipertensiune arteriala. „Potasiul actioneaza prin doua mecanisme in prevenirea bolilor cardiovasculare. Dilata vasele de sange si scade hipertensiunea si, in acelasi timp, previne formarea de trombi (cheaguri de sange - n.r.) prin inhibarea actiunii radicalilor liberi“, explica dr. Mihaela Bilic, medic nutritionist.
Totodata, bananele trateaza ulcerul si constipatia, fiind usor de digerat. Acest fruct este singurul care contine amidon. Pe masura ce se coace, amidonul din banana se transforma in zahar, ceea ce determina cresterea continutului caloric si a indicelui glicemic. „De aceea, bananele coapte nu sunt indicate in alimentatia diabeticilor si nici a celor care vor sa slabeasca“, atentioneaza dr. Bilic. Potrivit specialistului, consumul de banane este optim atunci cand extremitatile fructului sunt verzi, iar restul este galben. O banana cruda are 80 de calorii, in timp ce o banana coapta are 100 de calorii cu 23 de grame de zahar si doua grame de amidon.
Zaharul din fructe se numeste fructoza, este diluat in cantitati mari de apa si fibre, amestecat cu vitamine si minerale, ceea ce face ca trecerea lui in sange sa se faca intr-un timp mai indelungat. Majoritatea fructelor au indice glicemic mediu, asadar nu determina cresteri bruste ale glicemiei. Fructele sunt cunoscute pentru aportul lor bogat de vitamine hidrosolubile (C si B), minerale (potasiu), fitonutrienti, antioxidanti si multe fibre. Fibrele solubile actioneaza asupra nivelului glicemiei si al colesterolului din sange, in timp ce fibrele insolubile, desi in cantitate redusa, maresc volumul bolului alimentar si ii faciliteaza tranzitul intestinal.
Milena Nita - Gandul