Din cand in cand, ministrii nostri se poarta normal. Dar in clipa urmatoare, se izbesc de solidaritatea impura a derbedeilor de toate culorile si de toate calibrele. Un caz tipic este scandalul „universitatii Spiru Haret“. Orice om cu capul pe umeri se cruceste cand constata amploarea nerusinata (si lucrativa) a acestei intreprinderi. Cum a fost posibila? Cum a putut functiona atata amar de vreme?
Sa recapitulam: pentru ca aceasta smecherie nationala de proportii sa apara, a fost nevoie, mai intai, de un personaj ca Aurelian Bondrea, despre care am mai avut neplacerea sa scriu – inutil – si cu alte prilejuri. Individul a avut toata viata indemanarea de a transforma dezonoarea in sursa de venit.
A fost sef de cadre la Ministerul Invatamantului, cu mari aptitudini de politruc. A patronat falsificarea diplomelor de savant mondial ale Elenei Ceausescu (o buna pregatire pentru falsificarea a zeci si zeci de mii de diplome dupa 1991), a avut la indemana, nu se stie cum, fonduri suficiente pentru a intemeia un imperiu academic obez, cu mai multi studenti decat zece Heidelberg-uri la un loc. Ca sa zicem asa, o lichea de varf, un talhar de elita, ajuns vedeta.
Dar Bondrea singur nu era suficient. Mai era nevoie de tembelismul eficace al unor finantatori occidentali care, in 1990, evitau sa sprijine invatamantul de stat, controlat, chipurile, de „postcomunisti“ (ministru era, pe atunci, Mihai Sora!) si investeau, principial, in cel particular, unde se atinea „apoliticul“ Bondrea. Mai era nevoie si de o armata de parinti necajiti care, pentru mandria de a avea copii „cu diploma“(chiar daca subpregatiti), au fost dispusi sa investeasca. Copiii insisi, destepti cum sunt, au aflat repede ca e mult mai usor sa te faci intelectual pe bani, decat sa ai de-a face, mereu, cu „pedanti profesori si examene grele“.
A lua o licenta la „Spiru Haret“ (in paranteza fie spus, Bondrea ar fi putut avea decenta sa compromita un nume mai putin glorios al scolii nationale) a devenit, rapid, un troc rentabil. Si pernicioasele candori vestice si vanitatile parintilor si lenea vesela a catorva generatii de tineri, pusi pe succese la indemana, si indiferenta (vinovata) a ministrilor de pana acum ar fi fost excelente premise pentru un delir institutional de anvergura, dar n-ar fi dat, prin ele insele, rezultatul scontat. Mai trebuiau si profesori dispusi sa intre in combinatie. Unii o vor fi facut in chip inocent. Altii, de nevoie: un salariu in plus nu poate sa strice in vremuri grele. Altii – Gheorghe Onisoru de pilda – pentru ca n-au rezistat sa-si vaduveasca CV-ul de o scarbosenie in plus.
Trebuie spus, de altfel, ca CAP-ul Bondrea oferea mari beneficii pentru cariera academica: titluri universitare de exemplu, oferite din burta, fara procedurile standard. Asadar, diplome false, grade universitare false, castiguri fabuloase (unele redistribuite in familie, caci, din cate stiu, pro-rectorul „stabilimentului“ e fiul lui Bondrea senior). De curand, a aparut si perspectiva unei extinderi spre vest: vom livra diplome prin invatamant la distanta in Germania! Incasari in valuta pentru performanta zero.
Din fericire, avem, in sfarsit, un ministru care are curajul sa se rafuiasca barbateste cu aceasta dihanie. Dar avem si proteste: o pestrita clientela a falsei universitati se burzuluieste prompt. Dl Vanghelie, care a fost prins copiind la bacalaureat, si dl Geoana, care si-a luat bacalaureatul degeaba, se plang ca partidul n-a fost informat de masurile ministrului. In aceasta logica, niciun hot nu mai poate fi arestat, daca ministrul de Interne nu cere mai intai voie de la partid. Astept cu incordare finalul acestei afaceri. Cine va castiga? Un ministru curajos si drept, sau, ca de obicei, o sleahta de prosti si lichele?