(continuare din numarul trecut)
In acest efort evanghelistic si-au dat viata printre altii, Iacov – fratele lui Ioan, apostol proeminent, si Stefan – diacon al Bisericii din Ierusalim (Fapte 7:56-60; 12:1-2). Episoadele amintite arata raspandirea credintei crestine si la grupuri ce nu apartineau strict de lumea iudaica. Asa au fost samaritenii, un grup etnic rezultat din amestecul evreilor cu populatiile colonizate de imperiul asirian in regiunea de la nordul Iudeii dupa cucerirea Samariei si deportarea unei parti din populatia locala (2 Regi 17:7-41).
Convertiri izolate
Dupa castigarea la credinta in Isus a samaritenilor, autorul prezinta doua persoane izolate care se convertesc, un etiopean (Fapte 8:26-40) si un roman. Amandoi sunt personalitati cu influenta, primul fiind un fel de ministru de finante (Fapte, cap. 10-11) in regatul Etiopiei, iar al doilea un centurion in cohorta Italiana cantonata in orasul Cezarea. Astfel de convertiri ale unor persoane ce nu apartineau comunitartii iudaice au fost privite cu suspiciune de ucenicii evrei. A fost nevoie de argumentare extinsa din partea lui Petru ca sa fie acceptati ca si credinciosi autentici (Fapte 11:1-12). Desi Isus ceruse ucenicilor Sai sa propovaduiasca Evanghelia la toate Neamurile, ucenicii nici ne se gandeau la asa ceva. E adevarat ca unul din diaconii Bisericii din Ierusalim avusese curajul sa proclame faptul ca mantuirea nu avea nimic de-a face cu Templul si legea lui Moise, dar moartea lui prematura din cauza persecutiilor a insemnat ingroparea acestor idei. Se parea ca noua credinta va fi limitata la castigarea de adepti dintre iudei, sau mai mult, ca va ramane o ramura a iudaismului, dar lucrurile au luat o intorsatura neasteptata prin convertirea unui dusman inversunat al noii credinte.
Saul din Tars - prigonitorul
Personajul care avea sa joace un rol deosebit in separarea crestinismului de iudaism si raspandirea crestinismului in tot imperiul roman este Saul din Tars. Crescut de mic in religia iudaica dupa cea mai ingusta partida, si primind o educatie aleasa in scoala celui mai renumit rabin al vremii, Gamaliel (Fapte22:3), Saul era animat de cele mai indraznete aspiratii pentru religia stramoseasca. Ravna lui iesita din comun, loialitatea fata de iudaismul care se vedea amenintat de noua credinta, il face sa devina un persecutor al credintei in Isus. Iata ce declara el mai tarziu:
Eu sunt iudeu, nascut in Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut in cetatea aceasta (Ierusalim n.n.), am invatat la picioarele lui Gamaliel sa cunosc cu deamaruntul Legea parintilor nostri, si am fost tot atat de plin de ravna pentru Dumnezeu cum sunteti voi toti azi. Am prigonit pana la moarte aceasta cale, am legat si am pus in temnita barbati si femei...(Fapte 22:3-4).
Ati auzit in adevar care era purtarea mea de alta data in religiunea iudeilor. Cum, adica, prigoneam peste masura de mult Biserica lui Dumnezeu, si faceam prapad in ea; si cum eram mai inaintat in religiunea Iudeilor decat multi din neamul meu, de o varsta cu mine. Eram insufletit de o ravna nespus de mare pentru datinile stramosesti (Galateni 1:13-14).
Saul din Tars este unul din promotorii marii persecutii care s-a dezlantuit la Ierusalim impotriva ucenicilor lui Isus, persecutie care se soldeaza cu moartea unora (printre care si a talentatului evanghelist Stefan) si cu raspandirea ucenicilor prin regiunile invecinate cu Iudea. Se pare ca predica diaconului Stefan, martiriul lui si rugaciunea lui pentru persecutori nu s-au mai sters niciodata din mintea prigonitorului.
Saul se invoise la uciderea lui Stefan. In ziua aceea s-a pornit o mare prigoana impotriva Bisericii din Ierusalim. Si toti, afara de apostoli, s-au imprastiat prin partile Iudeii si Samariei (Fapte 8:1).
Aceasta imprastiere a dus la diseminarea credintei in Isus, deoarece toti credinciosii erau activi in a marturisi noua credinta.
Cei ce se imprastiasera mergeau din loc in loc si propovaduiau Cuvantul (Fapte 8:4).
Asa se face ca Evanghelia a ajuns si in Antiohia Siriei si alte regiuni (Fenicia, Cipru, etc.). Un lucru remarcabil despre evanghelizarea care a avut loc in Antiohia a fost ca cei ce au predicat noua credinta nu s-au limitat sa o faca doar in comunitatea evreilor, ci s-au orientat si spre Neamuri, termen cu care evreii descriau restul lumii in opozitie cu poporul lor. Iata cum descrie autorul cartii Faptele Apostolilor aceasta actiune in premiera.
Cei ce se imprastiasera din pricina prigonirii intamplate cu prilejul lui Stefan, au ajuns pana in Fenicia, in Cipru si in Antiohia, si propovaduiau Cuvantul numai iudeilor. Totusi, printre ei au fost cativa oameni din Cipru si din Cirena, care au venit in Antiohia, au vorbit si grecilor, si le-au propovaduit Evanghelia Domnului Isus. Mana Domnului era cu ei, si un mare numar de oameni au crezut si s-au intors la Domnul (Fapte 11:19-21).
(continuare in numarul viitor)