Coalitia de guvernare a convenit un set ambitios de 32 de masuri anticriza, din care unele se repeta, fiind anuntate chiar de la sfarsitul anului trecut, iar altele sunt deja in vigoare. Mai raman acele masuri in care se cere interventia masiva a statului la capitolul garantii, dar pentru care nimeni nu a identificat sursele de finantare.
Sigura masura de crestere a veniturilor bugetare, amintita de presedintele Senatului, Mircea Geoana, se refera la eliminarea impozitului minim, de la 1 ianuarie 2010, si inlocuirea acestuia cu un impozit forfetar pentru activitatile in care evaziunea fiscala este „greu de evaluat”. Suma cu care ar urma sa creasca veniturile la buget prin aplicarea „noului” forfetar ramane, insa, o necunoscuta.
Dupa modelul „Prima Casa” - program ce-si propunea, la randul sau, producerea unor „efecte multiplicatoare la nivelul economiei” - a fost creat si planul national pentru drumuri judetene. Potrivit lui Geoana, masura a fost adoptata „in plus” fata de propunerile initiale ale PSD si PDL.
De unde vor veni fondurile pentru acest nou program? Nu se stie. Ce se stie, insa, este ca autoritatile locale au cerut, de la inceputul anului, deschiderea concomitenta a 4.000 de santiere la nivel national, pentru repararea sau modernizarea unor obiective de interes educational. Nici pentru aceste obiective nu s-au gasit, inca, sursele de finantare, desi ar produce, la randul lor, „efecte multiplicatoare” in economie.