Casa Poporului este promovata ca obiectiv turistic major al Bucurestiului, iar unele voci sustin ca orasul are un mare noroc datorita ei deoarece, in afara de cladirea colosala de pe Dealul Spirii, nu este nimic de vazut in Capitala.
Arhitectul Augustin Ioan, realizatorul documentarului “Arhitectura si putere”, spune ca imensa constructie are potential turistic: “Pe majoritatea cartilor postale cu Bucurestiul, este deja prezenta, intr-un fel sau altul, cladirea asta. E deja, daca nu cel mai important, printre cele mai importante repere ale orasului. Din nefericire, as adauga”.
In 1971, Nicolae Ceausescu, aflat in vizita in Coreea de Nord, a fost fascinat de ideea transformarii totale a natiunii. Un an mai tarziu a inceput “sistematizarea” localitatilor urbane si rurale, prezentata ca un prim pas spre “construirea societatii socialiste multilateral dezvoltate”.
Urbanismul de scara gigantesca,
preluat de la Phenian
Cutremurul din 1977 a constituit pentru autoritatile comuniste motivul pentru a incepe remodelarea Capitalei. Incepand din 1978 s-a organizat un concurs, la nivel national, pentru reconstruirea Bucurestiului. Anca Petrecsu, la acea data in vastra de 28 de ani, a castigat postul de arhitect-sef.
Ceausescu a gandit „Proiectul Bucuresti” ca o replica a orasului Phenian din Coreea de Nord. “In a doua jumatate a anilor ‘80 s-a pus problema construirii unor cladiri foarte inalte in Bucuresti, de peste 10 niveluri, si au trimis un numar de arhitecti pentru documentare la Phenian. Cu siguranta ca urbanismul de scara gigantesca a fost deprins de acolo”, explica arhitectul.
Constructia Casei Poporului a inceput in 1984. S-au demolat 450 de hectare si s-au reconstruit aproape 150, restul de 300 de hectare ramanand maidan pana astazi. Bucurestiul a pierdut atunci cladiri precum manastrirea Vacaresti, spitalul Brancovenesc, Arhivele Nationale si Stadionul Republica. 700 de arhitecti si 20.000 de muncitori au lucrat la ridicarea cladirii, in ture, 24 de ore pe zi. Aproximativ 40.000 de oameni au fost mutati din zona.
“Exista si o zona de cinism a turismului: asta ai, asta vinzi. Nu trebuie sa fii foarte fericit de ce ai”, Augustin Ioan, arhitect.
Astazi, un tur al Casei Poporului costa 15 lei si dureaza aproximativ o ora. Vizita include cateva sali si coridoare, iar la finalul ei ghidul ii anunta triumfator pe turisti ca au vazut numai 1% din cladire. Explicatiile ghizilor abunda in date, cifre, marimi si recorduri, asa ca istoria este oarecum lasata in umbra.
“Eu am fost de multe ori cu grupuri sa viziteze si m-a impresionat cat se poate de negativ discursul nationalist al ghizilor de acolo. E un text care li se pune in gura absolut aberant, cu intorsaturi patriotarde. E caraghios sa discutam in secolulul XXI intr-un soi de caricatura de limbaj de secolul XIX despre o astfel de cladire, dar sigur ca, pe de alta parte, acesta este stilul ghidurilor americane care pun accentul pe recorduri, pe numere”, spune Augustin Ioan.
Totusi, mai toate informatiile referitoare la dimensiunile Casei Poporului care circula pe piata sunt contradictorii. “Nu stie cate niveluri subterane sunt. Sunt legende, e caraghios ca utilizatorii actuali nu sunt in stare sa puna in circulatie o versiune definitiva, si sunt rumori ca exista 5, 6, 7, 10. Aceasta cladire inca nu are planuri definitive, deci nu are o geografie stabila, prin urmare datele despre ea n-au cum sa fie definitive”, arata arhitectul.
O explicatie pentru aceasta situatie este faptul ca “toata constructia acestei cladiri a fost secret de stat si, cu exceptia arhitectei-sef, lumea lucra pe bucatele. N-avea nimeni planul general”.
Ioan spune ca o prezentare facuta pentru turisti ar trebui vorbeasca si despre cladirile vechi demolate sau despre familiile care au fost nevoite sa se mute, deoarece datele brute, neinterpretate, nu au nicio relevanta.
“Poate ca e mai interesant de promovat, turistic vorbind, caracterul misterios, aceste mici istorii, legende orale, despre ce a mai spus Ceausescu in fiecare zi, care se repercutau ca niste valuri, si, spuse din gura in gura, au devenit un fel de folclor al casei”, adauga el. “Un ghid despre Bucurestiul disparut, pus in paralel cu un mastodont, ar putea sa fie cu adevarat interesant”, declara arhitectul Augustin Ioan.
Foto: Sala Unirii. Se spune ca Ceausescu voia sa puna in locul liber din stanga un tablou imens cu el, iar in partea opusa o oglinda
“Este dincolo de orice referinta estetica ce se poate aplica unei cladiri normale. Dimenisiunea este atat de excesiva, incat depaseste orice referinta, e dincolo de bine si de rau, dincolo de categoriile frumos, urat, kitsch. Termenii de arhitectura sau de estetica nu se aplica. Relatia cu orasul este aberanta, relatia cu fiinta umana e aberanta, raporturile intre coridoare si sali sunt aberante. Coridoarele sunt atat de mari incat concureaza ca suprafata cu salile. Orice grila de interpretare i-ai aplica, ramane ceva incomprehensibil”, apreciaza el.
Pentru cuplul Ceausescu, Bulevardul Champs Elysees din Paris a fost o tinta de depasit. “Prima deschidere a fost pana in Piata Unirii. De la nivelul balconului de la etajul I, lui Ceausescu i s-a parut foarte scurt si s-a continuat demolarea spre ce este acum Casa Alba Iulia. S-a triplat: avea 1,5 kilometri si acum are 4,5”, povesteste Ioan.
Casa Poporului este insa privita si cu mandrie. Arhitectul crede ca este vorba de un tip de atasament al victimei care se solidarizeaza sau se identifica cu calaul, de genul “uite ce ne-a facut asta, dar a meritat: uite ce avem”.
Dimensiunile colosale se aplica nu numai pentru cladirea propriu-zisa, ci si pentru interior: unele draperii au 15 metri lungime si 250 de kilograme, iar cel mai mare candelabru din Casa Poporului, aflat in sala C.A. Rosetti, cantareste 5 tone. Multe covoare sunt atat de mari incat a fost nevoie ca ele sa fie cusute in interiorul salilor deoarece nu puteau fi transportate.
Decoratiile interioare trec printr-o multime de stiluri, de la coloane corintice si elemente intalnite in arhitectura renasterii italiene, la elemente cubiste, art deco, sau ornamente florale preluate din arhitectura brancoveneasca. In ciuda salilor luxoase, ale caror pereti par sa se prabusesca sub ornamentele greoaie, s-a dorit se faca si economie: mai toate coloanele din interior sunt din beton, fiind numai imbracate in marmura.
Ceausescu si biroul-cosciug
Dorinta lui Ceausescu a fost sa nu se foloseasca decat materiale romanesti: cristal de Medias, marmura de Ruschita, lemn de nuc, stejar si cires, draperii din catifea lucrate manual de maicile de la Agapia si Varatic. In sala Nicolae Balcescu se gaseste singurul material din cladire care nu este romanesc: lemnul de mahon din care sunt facute usile, un cadou primit de Ceausescu de la prietenul sau, Mobutu Sese Seko, presedintele Zairului.
“E un caraghioslac, este pur si simplu un exces decorativ, ei luau manuale astea de ornamentica, si luau pur si simplu, alabalaportocala, care cade primul il puneau acolo. Unul dintre birourile lui Ceausescu avea decoratie de cosciug, erau ghirlande puse pe niste panouri de lemn, aratau exact precum cosciugul”, spune Ioan. “Arhitectii care au lucrat acolo nu aveau cunostinte de arhitectura clasica. Scoala de arhitectura pierduse obisnuinta de a lucra cu ordine clasice, cu rigoarea asociata ordinelor clasice”.
“Cand eram eu student, aparuse un film ce povestea despre un trib din Australia de aborigeni care vedeau zilnic un avion de linie trecand pe deasupra si au construit si ei un avion de paie, la care se rugau. Asta este raporul intre ce este la Casa Poporului si arhitectura clasica”, declara arhitectul Augustin Ioan.
Andreea Dogar - Evenimentul Zilei