Ma rog si azi, ca-n orice zi, lui Dumnezeu,
ca bucuria-n suflet tot mai mult sa-mi creasca,
alba, ca si crinu-nmiresmat, in semn de curcubeu;
si ca o curata lacrima divina-n Lumina ingereasca…
Mereu lui Dumnezeu, cu fericirea cea mai mare,
Ma rog si-acum, ca bucuria-n suflet sa-mi intinereasca!...
Aleg gandurile armonioase si las bucuria sa curga, ca un izvor, prin inima si sufletul meu: si-L simt ca este cu mine intotdeauna Dumnezeu... Este atat de bine sa primesti bucuria in tine, ca un izvor de viata cereasca, chiar aici, pe pamant, simtind permanent, fericirea eterna dumnezeiasca!... Aud cu iubire si bucurie, selectandu-mi gandurile armonioase din „computerul tabloului de sigurante“ al creierului meu, ca sa-mi umplu viata doar cu fericirea ce mi-a daruit-o credinta mea nestramutata in Dumnezeu… Si las viata eterna plina de bucurie sa curga prin mine, simtind, de pe acum, vesnica fericire dupa Saritura in Lumina de Maine! Iubirea de Viata Eterna imi da doar bucurie!...
Doamne, tare as vrea,
Fericirea din sufletul meu,
In culorile sfinte de curcubeu,
Sa intre, cititorule, si-n sufletul tau!...
Bucuria este „un sentiment de multumire vie, de satisfactie sufleteasca“. Deci, bucuria este un simtamant ce-si are izvorul in creierul nostru, care, misterios, produce mintea, prin care se reflecteaza in constiinta realitatea obiectiva si ne conecteaza cu Divinitataea, prin care sufletul si inima noastra sunt inundate de simtaminte de multumire si fericire deplina, iar credinta in Dumnezeu ne da starea de optimism, speranta si veselie, cand lumina ne creste inlauntrul fiintei noastre, iar iubirea ne inunda cu pace cereasca si binecuvantari de bine si de mantuire.
Exista doar o bucurie autentica si reala! Este bucuria ce vine din Dumnezeu, prin Harul ce ni-l ofera si azi Fiul Sau. Este bucuria ce vine prin credinta in Mantuitorul care a Inviat, „din moarte, pe moarte calcand/ si celor din morminte/ viata daruindu-le“. Credinta in Mantuitorul Inviat este sursa bucuriei, fara de care un crestin nu are oxigenul fericirii. Fara sentimentul bucuriei permanente in inima, un om nu poate fi un crestin „nascut din nou“ si nici un martor al Invierii si al iubirii lui Dumnezeu, care „atat de mult a iubit lumea, ca a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica“. Bucuria este trasatura de caracter de autentificare a credintei adevarate a crestinului!
Izvorul bucuriei credintei crestine, frate romane, este iubirea lui Dumnezeu, de care as dori sa se umple si sufletul tau!
Bucuria este sora geamana cu iubirea.
Ce este iubirea? Este un cuvant de aur ce ascunde margaritare spirituale. Este adevarat ca, dupa o definitie clasica de dictionar explicativ, dragostea este „un sentiment de afectiune pentru cineva“, dar sensul acestui cuvant este mult mai adanc. Iubirea a fost si este cantata de poeti, de tineri si batrani, pusa in proverbe populare, inclusa in folclorul mai tuturor popoarelor. Adevarata dragoste este apreciata peste tot in lume, dar chintesenta ei filozofico-crestina este prezentata genial in Biblie, unde gasim definitia ei intr-o forma poetica, ca un cantec al sufletului de neuitat, plin de speranta bucuriei in optimismul credintei in Iubirea lui Dumnezeu, venita pe razele de Lumina din Cer, pe cai de mister: „... Dragostea („iubirea“) este indelung rabdatoare, este plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,/ nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,/ nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar;/ acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul./ Dragostea nu va pieri niciodata...“
Punctul culminat al acestui poem despre acest cuvant de aur ce ascunde margaritare: dragostea, il atingem, cand ne urcam pe „muntele fericirilor“ si auzim verdictul eternitatii: „Acum raman aceste trei: credinta, nadejdea si Dragostea, dar cea mai mare dintre ele este Dragostea“.
Iubirea neipocrita nu cauta avantajul personal. Ea este altruista. Oamenii care traiesc doar dupa reguli reci, fara suflet , adesea dictate dupa fire, pot cadea usor in capcana lipsei de iubire.
Viata noastra este ca o zi de popas, ca sa invatam codul de viata divina, pentru a intra in Lumina, intr-o noua dimensiune de existenta, in care bucuria si fericirea tes armonia din Tara Adevarului si a Vietii eterne.
Ne-a dat Dumnezeu aceasta zi de viata, ca sa ne pregateasca pentru o noua dimineata, cand din cortul chiriasilor de timp, din casa noastra de tina, Mantuitorul ne va muta sa fim in Lumina…Ne-a lasat Dumnezeu si o Scrisoare, in care, cu rabdare, ne invata cum sa ne pregatim pentru Ziua cea mare: de decolare!...
Scrisoarea este o veste buna, de bucurie care ne asigura ca, prin credinta, vom intra, ca fii, in a Mantuitorului Imparatie, ca sa traim fericiti o vesnicie!...Ce bucurie!
Vestea buna: Cuvantul sfant este nadejde si bucurie, caci Isus Mantuitorul a venit pe pamant sa Se nasca, sa creasca, sa ne scoleasca si sa ne mantuiasca dintr-o stare de viata urata, de condamnare, nefericita si pacatoasa intr-una curata, divina, frumoasa, gata de zborul spre Imparatia pregatita de El, dupa Inviere si Inaltarea Lui la Cer!...
Oare, nu este si pentru tine vestea cea buna izvor de nadejde si bucurie?
Intalnirea cu Mantuitorul aduce bucurie si fericire in viata noastra si transformarea, numita „nastere din nou“: „din apa si din Duh“, pentru a putea intra in Imparatia lui Dumnezeu.
(continuare in numarul viitor)