In timp ce comunitatea crestina a Antiohiei deschidea drumuri noi in ce priveste acceptarea masiva a Neamurilor in Biserica, pe drumul Damascului avea loc un alt eveniment ce urma sa duca la schimbarea lumii. Saul din Tars primise puteri discretionare asupra comunitatilor evreiesti din zona, si se indrepta spre Damasc pentru a aresta pe evreii crestini de acolo si a opri astfel raspandirea credintei crestine. Pe drum insa, i se arata Isus. Lumina pe care o vede il orbeste, iar glasul care il aude il mustra. Astfel Saul intelege ca persecutia lui fata de crestini era in fapt persecutia lui Isus, care i se infatiseaza acum viu, si pe care Il recunoaste infricosat ca Domn. Dupa trei zile de post si meditatie in Damasc, Saul primeste vizita unui evreu crestin, Anania, care ii spune ca Domnul l-a ales sa fie un martor al lui Isus, ca sa duca Evanghelia pana la capatul pamantului. In urma acestei vizite Saul a primit botezul si astfel a devenit crestin. Ravna pe care a demonstrat-o in combaterea crestinismului o pune de acum in actiunea de raspandire a noii credinte. Din persecutor, Saul devine un persecutat, dar nu va sovai niciodata sa isi riste viata pentru Evanghelie (Fapte 9:1-30). Curand calea lui avea sa se intersecteze cu a credinciosilor din Antiohia (Fapte 11:25-26; 13:1-3). Rezultatul a fost un proiect de misiune care a dus la evanghelizarea marilor orase ale imperiului si la raspandirea masiva a credintei crestine printre Neamuri.
Biserica din Antiohia este un model de integrare in sanul Bisericii a oamenilor foarte diferiti din punct de vedere al rasei, trecutului religios, nivelului de cultura si al profesiei. In aceasta Biserica activau impreuna albi si negri, evrei si ne-evrei, oameni educati in scoli vestite si oameni mai putin educati, unii fiind personalitati recunoscute in domeniul politic si altii in domeniul religios (Fapte 13:1). Aceasta Biserica eterogena in cel mai inalt grad dezvolta o viziune a evanghelizarii altor tinuturi. Rezultatul este organizarea unor calatorii misionare a caror suflet este Saul (Fapte 13:2-3). Pentru urmatoarele doua decade Antiohia devine centrul de iradiere a crestinismului.
In prima calatorie misionara Saul este insotit de Barnaba, unul din cei mai cunoscuti apostoli, si de un tinerel, Ioan Marcu, care avea sa scrie ulterior Evanghelia ce ii poarta numele. Cei trei trec prin Cipru, locul de bastina a lui Barnaba (Fapte 4:35-37), unde cuceresc la credinta pe guvernatorul insulei, Sergius Paulus (Fapte 13:4-12). Din acest punct Saul isi schimba numele in Pavel. Din Cipru, unde evanghelizeaza mai multe orase, printre care Salamina si Pafos (Fapte 13:5-6), misionarii ajung pe coastele Asiei Mici. Ioan Marcu se reintoarce la Ierusalim, dar Barnaba si Pavel continua calatoria si raspandesc Evanghelia in cateva centre importante: Antiohia Pisidiei, Iconium, Listra, Derbe, Perga, etc. In toate aceste cetati ei incep propovaduirea Evangheliei mai intai printre evrei, dar sfarsesc prin a o oferi Neamurilor. Autorul cartii Faptele Apostolilor reda continutul unei predici a apostolului Pavel tinuta in sinagoga din Antiohia Pisidiei (Fapte 13:16-41). Predica Il prezinta pe Isus ca Mantuitorul promis de Dumnezeu in Vechiul Testament prin a carui moarte si inviere putem dobandi iertarea, daca Evanghelia e primita cu credinta. Mesajul produce un viu interes atat printre evrei cat si printre ne-evrei, cari cer sa li se vorbeasca despre acest subiect si in sabatele viitoare. Ulterior evreii devin gelosi pentru faptul ca Pavel este gata sa accepte in comunitatea celor salvati pe toti cei ce cred, chiar daca nu s-au indentificat cu iudaismul prin circumcizie. Ei sunt aceia care incep sa calomnieze pe Pavel si pe Barnaba, ca mai apoi sa treaca la persecutie. Pavel si Barnaba trec dintr-un oras in altul, predica Evanghelia, castiga adepti, dar pretutindeni au de-a face cu opozitia evreilor cari instiga autoritatile impotriva lor, incercand chiar sa ii ucida. Autorul consemneaza ca cei doi au facut multi ucenici, au format biserici si au randuit prezbiteri in fiecare biserica. In urma s-au intors in Antiohia Siriei, unde au raportat Bisericii rezultatele calatoriei lor misionare si felul in care Dumnezeu „a deschis Neamurilor usa credintei (Fapte 13:13-14:27).“
Expresia folosita de cei doi apostoli, deschiderea usii credintei pentru Neamuri este foarte semnificativa. Credinta in Isus ca mantuitor nu mai era de acum un monopol al evreilor, sau al celor ce acceptau circumcizia identificandu-se cu evreii, ci era un privilegiu de care Neamurile incep sa se bucure fara restrictii. De aici incolo insa, apare un conflict intre crestinismul iudaic, ce nu facea distinctie intre crestinism si mozaism, si crestinismul pur, desprins de mozaism, asa cum era propovaduit de Pavel si Barnaba printre Neamuri.