(continuare din numarul trecut)
Asadar, ceea ce aveau sa vada iscoadele urma fie sa le scufunde credinta, fie sa le-o antreneze. Ma intreb, ai capacitatea de a identifica lucrurile din viata ta care iti scufunda sau iti antreneaza credinta? Dumnezeu a asezat aceste teste in fata noastra, nu-i asa? Fie ne apropiem de El si credinta noastra creste fie ne indepartam de El si suntem napaditi de indoiala.
In 1988, locuiam impreuna cu Kathy la Trinity International unde eram student la seminar. Pe data de 3 februarie, Kathy a dat nastere celui de al doilea copil de- al nostru, London. Nasterea a fost la termen, fara complicatii. London s-a nascut tarziu in acea noapte in spitalul Highland Park. Dupa toate emotiile, am mers acasa pentru a ma odihni putin. Cand m-am intors la spital a doua zi dimineata, Kathy plangea, cu o valiza in mana. London nu era acolo.
„Ce s-a intamplat?“ am intrebat-o. Mi-a explicat ca pe la mijlocul noptii, echipa de medici a descoperit o problema pe care nu o observasera la nastere. London se nascuse cu ceea ce se numeste hernie diafragmatica, ceea ce insemna ca muschiul diafragm nu se inchisese pe masura ce el crescuse. La nastere intestinele lui se gaseau in partea stanga a toracelui, iar inima era impinsa in partea dreapta. Unul dintre plamanii lui era numai 50% dezvoltat; celalalt abia daca era format. Doctorii ne-au spus ca 88% dintre bebelusii care se nasc cu aceasta afectiune mor in primele 24 de ore. Este o afectiune rara si foarte periculoasa care apare la nastere.
In mijlocul noptii, London avusese probleme cu respiratia. Incepuse sa devina cianotic. Asistentele, slava Domnului, fusesera atente. Il trimisesera de urgenta cu un elicopter la Lutheran General Hospital, unde a fost operat imediat. I-au fost repozitionate intestinele si diafragmul a fost inchis. Insa el inca se lupta sa respire. Mai avea nevoie de multe operatii.
Ne-am grabit sa ajungem la London. Majoritatea bebelusilor care supravietuiesc acestei complicatii petrec pana la patru luni la terapie intensiva. Ai fost vreodata intr-o unitate de terapie intensiva infantila? Este un loc foarte trist. Am trecut printre mai multe randuri de bebelusi inchisi in compartimentele acelea mici din sticla, zacand nejutorati sub lampi care genereaza caldura. Apoi l-am vazut pe London.
L-am vazut pe fiul meu zacand acoperit de bandaje, fire si tuburi.
Se schimbase atat de mult in mai cateva ore! Dumnezeu testeaza credinciosia copiilor Lui.
Nu voi uita niciodata momentele petrecute in masina, dupa ce am iesit din spitalul Lutheran General, inainte de a merge acasa. Am luat-o pe Kathy de mana si i-am spus: „Trebuie sa ne rugam pentru acesta.“ Inainte sa urcam in masina, doctorii ne spusesera ca este posibil ca London sa nu supravetuiasca pana dimineata. Bineinteles, nu stiam ce urma sa se intample. Imi amintesc ca m-am rugat: „Doamne, Tu esti bun. Noi avem credinta in Tine. Domnul da, si Domnul ia inapoi. Binecuvantat sa fie numele Domnului“, dupa cuvintele din Iov 1:21.
Pe parcursul urmatoarelor cateva zile, doctorii au mai facut doua operatii. In ultima operatie, lui London i s-a introdus un tub in partea laterala a corpului. Doctorii incercau sa creeze un vid in cavitatea lui toratica pentru a aduce macar putin inima inapoi in pozitia corecta. Se mai planuiau vreo cateva operatii.
Bineinteles, eu eram mereu acolo, incercand sa pricep ce se petrecea. L-am privit pe un anume „Dr. Jay“ punand pe ecran radiografia lui London; a privit-o un timp cu insistenta. Dupa un moment, a luat-o si verificat numele. Apoi a asezat-o din nou pe ecran. S-a intors spre stagiarul lui si l-a intrbat: „Ce problema are bebelusul acesta?“
Stagiarul a privit o data si inca o data si a spus: „Nu stiu.“
„Corect nu are nimic!“ a raspuns doctorul. Nu sunt sigur din ce motiv luase doctorul figura aceea grava, insa a pocnit din palme, s-a intors pe calcaie si s-a indepartat. Stiu ca ne vazuse rugandu-ne pentru London si incredintandu-l Domnului.
Domnul il vindecase pe London in mod minunat. Chiar si eu puteam observa pe radiografie ca micutii lui plamani erau plini cu aer si toate organele se afla la locul lor. M-am gandit la toti oamenii minunati de la Arlington Heights Evangelical Free Church, unde slujeam, care se rugasera alaturi de atatia altii din toate partile tarii.
Domnul l-a vindecat pur si simplu! Nu incape indoiala.
Bineinteles, London a crescut, are acum treisprazece ani si este plin de energie si de dorinta de a-L sluji pe Dumnezeu. Sunt perfect constient ca acea criza ar fi putut sa aiba cu totul alte urmari. Antrenamentul credintei noastre ar fi putut avea cu totul alte rezultate. As putea sa-ti mai spun povestiri despre ocazii in care am avut la fel de multa incredere in Dumnezeu, dar lucrurile nu au mers dupa cum as fi vrut. Si din toate acestea invatam: Dumnezeu aseaza in calea noasta teste ale credinciosiei.
In acele momente critice, ai de luat o decizie critica: lasi credinta ta sa creasca si sa infloreasca sau alegi indoiala. Alege-o pe prima, si vei adauga inca o experienta in dosarul tau despre credinciosia si bunatatea lui Dumnezeu; alege-o pe cea de-a doua, si credinta ta se va strange ca o bucata de piele lasata la soare. Circumstantele pot sa iti scufunde sau sa iti antreneze credinta. Devii mai bun sau mai plin de amaraciune. Alegerea iti apartine. Gandeste-te la cea mai dificila imprejurare din viata ta de acum. Intreaba-te: „Circumstanta aceasta imi micsoreaza sau imi mareste credinta?“
Principiul numarul 3: indoiala vede obstacolele; credinta vede oportunitatile
Doi oameni pot privi aceeasi situatie si sa vada lucruri diferite. O inima plina de indoiala se va concentra numai asupra obstacolelor. O alta persoana, confruntandu-se cu aceeasi situatie, nu cu indoiala, ci cu credinta, va vedea numai oportunitatea. Observa Numeri 13:25-26. Iscoadele s-au intors. „Cand s-au intors de la iscodirea tarii, la sfarsitul celor patruzeci de zile (se pare ca poporul a avut ceva de asteptat), au plecat si au ajuns la Moise si la Aaron si la adunarea copiilor lui Israel.“ Imagineaza-ti nerabdarea poporului in timp ce privea iscoadele apropiindu-se. Probabil ca erau atat de emotionati - cel putin aceia care erau credinciosi. Probabil ca au venit spunand: „E timpul sa ne mutam!“
Din pacate, nu toti vedeau lucrurile in acest fel - nici macar iscoadele! Cei doisprezece „le-au adus stiri lor si intregii adunari si le-au aratat roadele tarii. Iata ce i-au spus lui Moise: Ne-am dus in tara in care ne-ai trimis. Cu adevarat, este o tara in care curge lapte si miere, si iata-i roadele.“ (versetele 26-27)
Insa apoi purtatorul de cuvant al majoritatii a deschis gura pentru a rosti aceste cuvinte ingrozitoare. „Totusi“ (versetul 28). Cuvantul acesta inseamna in mod literal cu exceptia ca. Altfel spus, „Am fost in tara. Cu adevarat acolo curge lapte si miere. Uitati-va ce mari sunt strugurii acestia. Totusi...“
Si apoi, decorul se schimba brusc. Raportul lor devine cu totul negativ. Indoiala vede obstacolele; credinta vede oportunitatile. Observa versetul 28. „Totusi, poporul care locuieste in tara aceasta este puternic, cetatile lui sunt intarite si foarte mari. Ba inca am vazut acolo si pe fiii lui Anac.“ Aha! Banuiesc de ce s-au speriat. „Amalecitii locuiesc tinutul de la miaza-zi; Iebusitii si Amoritii locuiesc muntele; si Canaanitii si Hetitii locuiesc langa mare si de-a lungul Iordanului.“ (versetul 29)
Ideea principala este ca ei s-au apucat sa insire toate aceste armate cu faima. Insa adevarata problema nu erau uriasii, nici orasele, nici armele; problema era atitudinea lor.
Ei nu au crezut ca Dumnezeu Isi va tine promisiunea
Totusi, nu-si pierdusera toti increderea in Dumnezeu. Observa versetul 30: „Apoi Caleb (si Iosua, cei joi barbati ai credintei) a potolit poporul.“ De ce a fost nevoit sa faca lucrul acesta? Ei murmurau. Erau inspaimantati; spuneau: „Ce mai e si asta?“ Prin urmare, Caleb a trebuit sa linisteasca poporul. „Apoi Caleb a linistit poporul inaintea lui Moise si a spus: ‘Haideti sa ne suim si sa punem mana pe tara, si vom fi biruitori. „Extraordinar! Ce credinta! Insa ceea ce a urmat a fost acest raspuns plin de indoiala: „Dar barbatii care fusesera impreuna cu el au zis: Nu putem sa ne suim impotriva poporului acestuia, caci este mult mai tare decat noi.“ Credinta vede oportunitatea; indoiala vede obstacolele. Ce vezi aceea primesti!
Imi place urmatoarea poezie, deoarece ma ajuta sa ma gandesc la diferenta dintre credinta si indoiala.
Indoiala vede obstacolele.
Credinta vede calea.
Indoiala vede intunecimile.
Credinta discerne cararea.
Indoiala sovaie sa faca pasul.
Credinta se ridica la inaltime.
Indoiala intreaba: „Cine crede ?“
Credinta raspnde: „Eu.“
Gospel Banner
Este- atat de simplu.
„Nu, nu“, ii aud pe unii oameni replicand. „Nu poate fi atat de simplu.“
Ba da, este. Este vorba despre a-ti alege atitudinea. Indoiala vede obstacolele; credinta vede oportunitatile. Indoiala si credinta sunt tipare de gandire care s-au format in decursul unei lungi perioade de timp.
Indoiala se ascunde sub multe masti. Nu se infatiseaza intotdeauna in haina indoielii: lucreaza sub acoperire. Trebuie sa-i scoti masca pentru a descoperi ca adevarata problema este indoiala. Asadar, sub ce masti se ascunde indoiala? Iata cinci dintre ele (desi suni mai multe):
• Teama. „Dumnezeu nu ma va apara.“ Iti amintesti ce este indoiala? Indoiala este lipsa increderii sau a asigurarii ca Dumnezeu isi va tine promisiunile. Asa ca una dintre mastile indoielii este teama.
• Nelinistea. „O! Oare ce urmeaza? Ce mi se va intampla? Ma voi descurca?“ Acest fel de neliniste este indoiala - iata ce se ascunde in spatele ei.
• Frustrare si manie. „Dumnezeu nu va rezolva problema aceasta care are prioritate pentru mine la timpul potrivit!“ Corect.,, Te indoiesti de Dumnezeu.
• Retragere. Aceasta inseamna sa te izolezi de ceilalti sau sa ridici un zid. Nu vrei sa te apropii de Dumnezeu. Vrei sa te retragi din punct de vedere spiritual. De ce? Datorita indoielii.
• Amaraciunea. „Dumnezeu nu va vindeca suferinta mea interioara.“ Esti atat de neiertator si plin de amaraciune. Te indoiesti de bunatatea lui Dumnezeu. Ai luat problema asupra ta si inima ta este in fierbere, deoarece nu crezi ca Dumnezeu poate sa vindece raul care ti s-a facut. Dar El poate. Si doreste sa faca lucrul acesta. ‘Trebuie numai sa-L lasi.
Stiai ca...
Toma trage ponoasele!
„Dumnezeu nu-mi va raspunde la intrebari.“ Ba da, iti va raspunde. Priveste la Toma (Ioan 11:16; 14:5; 20:24-29). El este numit necredincios, insa putin pe nedrept. Sigur, avea indoieli si intrebari, insa inima lui era dispusa sa creada. Dumnezeu va incerca totul pentru a i Se descoperi celui care cauta raspunsuri in mod sincer. Vrei raspunsuri cu adevarat? Dumnezeu a facut niste promisiuni. Esti de acord? Si daca avem incredere in Dumnezeu, vom avea parte de Tara Promisa. Insa daca suntem plini de indoiala, vom locui in pustie. De fapt, cei ce aleg indoiala ca stil de viata isi vor petrece toata vesnicia in pustie. In Numeri, Dumnezeu era gata sa-i trimita pe o mare parte dintre ei in pustie, in parte datorita indoielii pe care o exprimau murmurand.
„Bine“, spui tu. „Te-ai prins - am o multime de indoieli. Bine, le-ai smuls mastile de teama, manie, si celelalte. Dar daca ai fi in situatia mea - daca ai veni saptamana aceasta sa traiesti alaturi de mine...“
Nu pierde ideea aceasta...
Cei care studiaza comportamentul uman cad de acord asupra faptului ca in viata nu sunt importante diferentele dintre circumstantele noastre. Detaliile pot fi diferite, insa fiecare avem suisuri si coborasuri. Ziarista Ann Landers, de la rubrica de sfaturi, intelege lucrul acesta cand spune: „Oportunitatile sunt deghizate adesea sub masca muncii asidue. Cei mai multi oameni nu reusesc sa le recunoasca.“ Cei care studiaza experientele umane sunt aproape toti de acord ca viata este 10% ceea ce ti se intampla si 90% modul in care alegi sa raspunzi la ceea ce ti se intampla. Scriitorul Charles Swindoll, unul dintre cei mai talentati invatati ai Bibliei din generatia noastra, scrie:
„Cuvintele nu pot sa cuprinda cu exactitate impactul incredibil pe care il au atitudinile noastre... Cred ca cea mai importanta decizie pe care pot sa o iau zilnic este aceea de a-mi alege atitudinile. Este mai important decat trecutul meu. Este mai important decat educatia, decat finantele, succesele sau esecurile mele. Alegerea atitudinii mele este mai importanta decat faima sau durerea, decat ceea ce cred sau spun oamenii despre mine, decat pozitia sau situatia mea materiala. Atitudinile ma pastreaza pe linia de plutire sau imi schilodesc progresul. Numai atitudinea este cea care imi alimenteaza ardoarea sau imi distruge speranta. Cand atitudinea mea este corecta, nu exista bariera suficient de inalta, nici vale destul de adanca, nici vis imposibil, nici provocare care ma depaseste.“
Acesta nu este un mesaj despre posibilitatile care stau inaintea celui ce gandeste pozitiv. Este un mesaj incarcat de atitudini biblice autentice.
Poate spui: „Nu vreau sa ma indoiesc. Stiu ca sunt necredincios. Dar de ce ma indoiesc?“ Ia aminte la principiul numarul 4:
Principiul numarul 4: cand esti inconjurat de necredinciosi, indoiala este la indemana
Ce noapte a biruintei ar fi putut sa fie noaptea aceea, dupa intoarcerea iscoadelor din tara. Poporul ar fi trebuit sa sara in sus de bucurie. „Vom lua tara in stapanire!“ Ar fi trebuit sa cante: „Totul este realizabil! Toate lucrurile sunt posibile!“ Ar fi trebuit sa faca o sarbatoare in jurul unui foc de tabara. Ar fi trebuit sa tresalte de bucurie: „Aceasta va fi cea mai extraordinara experienta din lume! Vom lua tara pe care ne-a promis-o Dumnezeu! El nu ne-a dezamagit niciodata! Va amintiti de plagi? Va amintiti de Marea Rosie? Mai tineti minte Muntele Sinai?“
(continuare in numarul viitor)