Solutiile anticriza ale guvernului imi aduc aminte de bancul potrivit caruia, daca esti racit si te tratezi iti trece intr-o saptamana, iar daca nu te tratezi iti trece in sapte zile. Dincolo de jocul de imagine, PSD si PD-L incercand fiecare sa ne convinga ca are fie cele mai multe, fie cele mai bune propuneri, constatam ca multe dintre masuri (si cele mai realiste) sunt post factum. De regula, desi stiau ca e bine sa nu inventezi roata si apa calda, romanii s-au straduit, prin conducatorii lor, sa fie originali, intarziind nepermis reformele si deciziile care trebuiau aplicate si au fost aplicate si de altii, cu succes. La fel s-a intamplat si in cazul crizei, desi nu era de loc cazul. Se stabilesc acum masuri care erau necesare inca de anul trecut, unele chiar de pe vremea guvernului Tariceanu, ca sa nu lasam intreaga glorie actualului guvern, si asta dupa ce am vazut sau ni s-a parut ca ele au avut succes la altii. E cazul sa bagam de seama ca actuala criza are elemente generale, valabile la scara mondiala, dar si elemente specifice. In consecinta, solutiile sunt si ele generale (si, tineti-va bine, n-o sa le gaseasca si aplice tocmai Romania) si, respectiv, specifice, adaptate fiecarei economii. Vrea-nu vrea, Romania o sa simta consecintele pozitive sau negative ale solutiilor generale. Important e ce solutii specifice gaseste pentru problemele sale specifice. Si aici, boieri dumneavoastra, stam destul de prost.
E bine ca, in sfarsit, vom reduce numarul bugetarilor (in editorialul meu din numarul trecut, expresia mugetarilor n-a fost o eroare de corectura), daca-l vom reduce. Daca vom tine acelasi numar urias de birocrati cu leafa ceva mai mica „pana trece valul“ n-am facut nimic. E bine ca se va aplica scutirea de impozit pe profitul reinvestit, daca se va aplica. E bine ca se va regandi prostia cu impozitul forfetar, daca nu va deveni un bir si mai impovarator. Poate fi luat in discutie un sprijin acordat de stat IMM-urilor, dar locul care se lasa traficului de influenta, premierii prietenilor politici, coruptiei prezinta un risc prea mare. Mai bine s-ar adoptat un sistem general de protectie fiscala, de asistenta pentru creditare (luandu-se in calcul vechime societatilor si numarul de angajati cu carte de munca, spre a nu fi stimulate firme de apartament aparute alaltaieri). Ori, mult mai simplu, se facea o socoteala clara: o firma va avea avantaje fiscale reprezentand cateva procente (maximum 10) din sumele pe care le-a virat, ca impozite, la stat in ultimii cinci ani. Pentru o firma mica-medie care a platit impozite de, sa spunem 300.000 lei (trei miliarde vechi) in medie anual, o scutire anuala de 30.000 lei era si normala si morala. Altminteri, pilele si culorile politice vor functiona iar smecherii, evazionistii vor fi premiati.
Solutiile propuse, dincolo de realismul si decenta unora dintre ele, au, in ansamblu, un usor aer extraterestru. De parca am trai in lumi diferite, noi, contribuabilii (sa ma ierte restul populatiei pentru care am sentimente diverse, inclusiv compasiune, dar ziarul acesta e pentru contribuabilii reali, adica aia care produc economie, stiinta, arta, cultura si dau impozite, cei care dau si ei impozite mari pentru ca si-au pus salarii mari sunt contribuabili de rangul al doilea, nu produc economie) platind criza sub privirea exigenta a celor care afirma ca n-au creat-o ei. Cum zice prietenul meu Gica Alexandru, pe guvernanti a inceput sa-i deranjeze poporul.