Imediat dupa acea activitate misionara impresionanta efectuata de Pavel si Barnaba in prima lor calatorie misionara, credinta crestina se confrunta cu un pericol ce nu a fost sesizat pe deplin decat de apostolul Pavel. Noii convertiti erau contactati de iudaizatori, acei credinciosi evrei cari invatau si preicau ca credinciosii dintre Neamuri nu pot fi mantuiti decat daca accepta circumcizia dupa legea lui Moise, si astfel se identifica cu evreii (Fapte 15:1). Acesti iudaizatori, cari deturnau credinta crestina, au capacitat pe cei convertiti dintre Neamuri din regiunea Galatiei sa abandoneze „evanghelia lui Pavel“ si sa accepte circumcizia. Apostolul Pavel se afla la acea data in Antiohia, unde avea de luptat impotriva aceluiasi curent ce facea victime si printre apostoli. Petru, care initial acceptase legaturile cu credinciosii „netaiati imprejur“, da inapoi in momentul in care sosesc la Antiohia cativa iudaizatori din Ierusalim (Galateni 2:11-12). Pana si Barnaba se lasa influentat si cedeaza (Fapte 2:13). Apostolul Pavel ramane singurul ce apara doctrina salvarii prin credinta. Aceasta pozitie afirma ca Neamurile sunt salvate prin simpla credinta in Isus Christos, fara sa fie nevoie sa adereze la legea lui Moise. Iudaizatorii sustineau prin opozitie, ca cei convertiti dintre Neamuri la credinta in Isus, trebuie sa devina iudei prin circumcizie, si astfel sa pazeasca legea lui Moise pentru a fi mantuiti.
In joc era mai mult decat puteau protagonistii sa isi inchipuie. Nu doar doctrina mantuirii prin credinta era periclitata, ci putea fi pierdut atu-ul cel mai mare pe care crestinismul il avea in opozitie cu iudaismul – deschiderea spre Neamuri printr-o credinta simpla si lipsita de incarcatura ritualista si liturgica. Daca iudaizatorii ar fi castigat, crestinismul ar fi fost o grupare religioasa in sanul iudaismului, si nu ar fi avut niciodata atractie pentru Neamuri in felul masiv in care a avut prin cererea simpla de a manifesta credinta in Isus Christos. Datorita faptului ca Pavel l-a confruntat pe Petru si a scris o epistola foarte categorica Galatenilor in care arata erorile iudaizatorilor (Galateni 1:6-2:16), credinta crestina dobandeste identitate proprie si deschide usile larg tuturor popoarelor. Apostolul face clara doctrina crestina a mantuirii prin credinta, si numai prin credinta.
Totusi, fiindca stim ca omul nu este socotit neprihanit prin faptele Legii, ci numai prin credinta in Isus Christos, am crezut si noi in Christos Isus, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta in Christos, iar nu prin faptele Legii; pentru ca nimeni nu va fi mantuit neprihanit prin faptele Legii (Galateni 2:16).
In urma acestei luari de pozitie, Barnaba si Petru isi reconsidera pozitia si sunt castigati odata pentru totdeauna la statornicia crestina ce nu face compromisuri cu iudaismul.
Imediat Pavel si Barnaba pleaca la Ierusalim pentru a obtine o hotarare a Bisericii de acolo in privinta disputei iscate. La Ierusalim s-a decis daca cei convertiti la credinta crestina trebuiau sa se conformeze sau nu cerintelor legii lui Moise. Acolo s-a decis daca crestinii dintre Neamuri trebuie sa devina si iudei pentru a beneficia de mantuire. Biserica din Ierusalim, adunata in plen, a ascultat si pe iudaizatori, si pe apostolii Barnaba si Pavel, cari au raportat modul miraculos in care Dumnezeu a deschis usa Neamurilor pentru a fi mantuite prin credinta in Isus Christos, fara pazirea prevederilor legii lui Moise. Apostolul Petru, redresat dupa icidentul din Antiohia, a afirmat ca atat Neamurile, cat si iudeii sunt mantuiti prin harul lui Dumnezeu (Fapte 15:1-12). Concluzia a fost trasa de apostolul Iacov, fratele Domnului Isus, care a reafirmat adevarul propavaduit de Pavel si Barnaba, si anume ca oamenii sunt mantuiti prin credinta in Isus Christos (Fapte 15:13-21). Hotararea Bisericii din Ierusalim a fost epocala. De aici inainte crestinismul s-a putut dezvolta independent de iudaism, cu care nu mai putea fi confundat. Credinta simpla in Domnul Isus, eliberata de greoaiele ritualuri iudaice, a castigat nenumarati adepti peste tot in imperiu. Hotararea de la Ierusalim a fost redactata intr-o scrisoare ce a fost trimisa la Antiohia si tuturor bisericilor din Siria si Cilicia prin niste frati cu vaza alesi special pentru aceasta slujba, Barnaba si Sila. Acestia au calatorit spre Antiohia in compania lui Pavel si Barnaba, ceea ce a condus la dorinta lui Sila de a participa la evenimente misionare ulterioare.