In jurul meu se intimpla tot mai multe lucruri pe care nu le inteleg. Ca si cum as trai intr-o lume si intr-o tara straine. Sau intr-un timp din alt ciclu cosmic. Ar putea fi unul dintre simptomele – clasice – ale imbatrinirii. Dar ar putea fi si semnul unei mutatii radicale in felul de a fi al oamenilor, un circel istoric, o sincopa neprevazuta in evolutia mentalitatilor. Cind spun „nu inteleg“ nu am in vedere perplexitatea pe care orice ins normal o resimte, uneori, dinaintea unei enigme, a unei pagini sibilinice de filozofie, a unei ecuatii dificile. E vorba de cu totul altceva: nu de lucruri „greu de inteles“, ci de fapte simple, evidente, pe care insa nu le poti justifica rational. E vorba de chestii sui, pe dos, in raspar, in deriva. E vorba de bazaconii, nazbitii, dracovenii, sminteli, traznai, suceli, comédii, minunatii, ciudatenii si spaime. Te simti parasutat intr-o menajerie de corcituri, intr-o zoologie hibrida, cu care nu poti comunica, oricita bunavointa ai pune la bataie.
N-o sa dau exemple subtile, n-o sa alunec in metafizica. Ma voi margini la citeva maruntisuri cotidiene, din cele pe care le poate recolta oricine citind ziarele sau uitindu-se la televizor. Nu inteleg, de pilda, cum poate cineva sa-si manince viata si nervii bombanind acru, seara de seara, in studiourile citorva sezatori televizate. Nu li se face lehamite? Nu ii inteapa ficatul? Nu se plictisesc de ei insisi si de monotonia vestilor proaste? Merita sa fii colectionar de bube? Merita sa fii, la nesfirsit, batausul de serviciu? Pe de alta parte, nu inteleg cum poate cineva ocupat sa dea cu bita, cu tifla, cu gura, ani in sir, sa fie hipersensibil cind capata, la rindul lui, o zgirietura, un bobirnac, o scatoalca. Dl Ciutacu, de exemplu, practica zilnic atacul. N-are mama, n-are tata. E gata sa zica orice despre oricine, daca ii vine la indemina, daca o cere ratingul, bizdicul propriu sau patria. Dar fereasca Dumnezeu sa fie victima unui tratament asemanator. Asta nu! Asta nu se poate tolera. Ce spune dl Ciutacu? Tocmai ce i se poate reprosa lui insusi: ca „nu e in regula sa spui orice despre oricine!“. Drept care Domnia Sa face reclamatii la CNA, invoca dreptul la imagine, la libertatea de expresie, la respect. Foarte sensibil e si dl Badea. Dinsul face bascalie, in fiecare seara, de te miri cine. E nemilos, e zglobiu, e feroce. Ei si? „Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!“ (Buna vorba, trebuie sa recunosc.) Daca insa cineva riposteaza, dl Badea, care nu pare nici neinteligent, nici lipsit de umor, intra in colaps. Se dedica trup si suflet statuii personale si isi demoleaza singeros preopinentul. Il demoleaza? E mult spus. Caci iata inca un lucru pe care nu-l inteleg: cum poate un baiat destept sa nu gaseasca in tolba sa de pamflete smechere decit ceva de genul „prostule!“, „obsedatule sexual!“, si altele, de aceeasi finete? Cu un asemenea arsenal poti mitralia orice, dar nici tu nu ramii intr-o postura prea onorabila.
(In paranteza fie spus, e plina literatura lumii de „obsedati sexual“, de la Boccaccio la Ion Creanga). Fapt e ca exista, cum vedem, campioni ai executiilor „pe sticla“, care tipa ca din gura de sarpe cind cineva vrea sa-i execute pe ei.
Ca tortionarii care lesina cind li se face o injectie. Nu inteleg. Nici pe dl Radu Moraru nu-l inteleg, desi am o slabiciune pentru Domnia Sa. Mi se pare un tip onest si bine intentionat. Dar il vad decis sa faca o curatenie temeinica in ograda presei, alaturi de un domn pe care cu citeva seri inainte l-am vazut vorbind despre „kaghebistul Dinescu“, in cel mai pur stil vadimtudorescian. Trec peste generoasa contributie a dlui Moraru la consolidarea publica a monumentelor Becali si Vadim. „Sint si ei oameni!“ – zice Nasul. Pai si Ciutacu e om. Toti sintem oameni, ceea ce nu ne califica pentru postura de invitati in studioul din Calea Victoriei. Ori ai criterii, ori n-ai. Si daca n-ai, n-ai cum sa faci curatenie. Si nici nu e indicat sa amendezi securistii, recurgind la serviciile Securitatii...
Dar parca pe Cornel Nistorescu il inteleg? Cum poate un gazetar care a trait si a scris si inainte de ’89 sa se razboiasca dirz cu Horia-Roman Patapievici lovind in taica-sau? De unde acest reflex politienesc? O minima cuviinta, un minim cod cavaleresc, un minim sentiment al onoarei si, as spune, un minim bun gust ar fi trebuit sa-l opreasca. Dar dl Nistorescu nu-si pune nici probleme de stil, nici probleme de consecventa. Cind ma gindesc cui e dispus dumnealui sa-i treaca cu vederea turpitudinile, imi spun ca e mai curind o virtute sa-i devii antipatic. Nu inteleg. Sint o multime de lucruri pe care nu le inteleg. Nu-i inteleg nici pe guvernantii, nici pe opozantii de la guvern, nu inteleg notorietatea la care ajung tot soiul de golani pomadati, nu inteleg nici de ce unele emisiuni de divertisment au un aer de bordel, nici de ce criza produce atitea jipane si jipanele – atita criza. Acest articol ar putea continua indefinit. Dar ma opresc deocamdata. Poate ca stupoarea mea crescinda nu e decit un simptom, clasic, de imbatrinire.