Indiferent de cati ny63.jpgani locuim in Lumea Noua, de fiecare data cand vizitam destinatii nord-americane avem tentatia sa comparam locurile, obiceiurile si oamenii cu acasa. Cu imaginile si amintirile din peregrinarile prin batrana Europa. Prin filtrul memoriei afective, validam orase si cladiri, muzee sau restaurante, peisaje si ape prin “caracterul lor european”. Care de fapt ne aminteste de tara mama, si ne stimuleaza nedisimulat dorul de casa.
Am avut ocazia sa vizitam estul american si canadian, departe de insorita noastra California, la inceput de August, intr-o aventura cu avionul, automobilul, trenul sau metroul. Trecan prin atatea metropole le-am analizat, cand voit cand indirect, prin aerul lor european. Am descoperit Chicago prin imaginea cu zgarie-nori, un amalgam architectural intre vechi si nou, asa cum se deschide la apus vazuta de pe vaporul care ne-a plimbat pe lacul Michigan. Si ne-am simtit ca acasa prin bunavointa prietenilor nostri care ne-au primit cu ospitalitatea traditionala, si vizitand cu bucurie cea mai mare biblioteca romaneasca din SUA. Am simtit unicitatea si maretia naturii la cascada Niagara. Am petrecut vibrant in Toronto, oras in plina expansiune, gazda a unei extraordinare miscari teatrale cu numerosi si talentati actori si regizori de origine romana. Am poposit in eleganta capitala Ottawa, acolo unde confluenta imperiului britanic cu specificitatea nord-americana, plina de istorie, creaza imaginea unui burg britanic populat de cowboys cuceritori ai vestului salbatic. Ne-am plimbat prin Montreal, descoperind tentatii pariziene in orasul vechi, si delicatese frantuzesti udate in vin de Bordeaux intr-un restaurant copiat parca de pe malurile Senei. Si mai mult ca oriunde, in Montreal am intalnit vizitatori europeni, inclusiv turisti romani, care creaza un amalgam colorat si galagios, de metropola cu adevarat internationala. Canada are aer european, intr-o interferenta multi-dimensionala cu valorile americane.
Am continuat sejurul in Boston, leaganul istoriei americane. Cladiri istorice si relicve arhitecturale puncteaza turistului grabit detalii pe Freedom Trail, inconjurate de minunile arhitectonice ale secolului XXI. Boston, ca si Cambridge - orasul universitatilor Harvard si MIT - isi pastreaza caracterul britanic si aura intelectuala a unei adevarate New England. Am traversat grabiti Long Island, poposind in The Hamptons, taram pastoral si intim, elegant si eclectic. Linistea padurilor si apelor ne-a pregatit pentru tumultul metropolei.
New York este inima Lumii Noi. Poate ca nimic nu este mai unic in eterna comparatie continentala decat monstrul sacru care incepe in Manhattan si se intinde cat vezi cu ochii, privit de la inaltimea terasei de la ultimul etaj in Empire State Building. Re-definind architectural, cultural si uman notiunea de metropola, New York este fascinant si impunator. Verticalitatea covarsitoare asimileaza galagia si aglomeratia pulsatorie a strazii. Jocurile de lumini din Times Square sau Rockefeller Plaza traspun un sentiment astral. Emotional prin goliciune, Ground Zero dovedeste capacitatea de regenerare a unei natiuni. Si forta atotcuprinzatoare a metrolopei. Ridgewood, cartierul unde am locuit pentru citeva zile, este populat de italieni, polonezi, sarbi sau romani. Magazinele etnice coloreaza strazile si ne-am delectat cu carnati polonezi, pizza siciliana, kebob, si bineinteles ciorba de burta si mici, savarine si mascote ca la mama acasa. Cu toate influentele europene ale strazii, New York este eminamente metropola americana de la care incep si se termina toate cele.
Si dupa ce am asimilat cu savoare locuri si oameni noi, respirind prin pori aer european si arome ca acasa, am revenit cu entuziasm in California. Am ajuns ACASA, acolo unde inca ne mai cautam identitatea divizata. Cu bucurie ca prin globalizarea inceputului de secol suntem din ce in ce mai apropiati de “caracterul european”, de acasa a noastra de peste mari si tari…
Tudor Petrut - Romanian VIP