Parade ale modei nu se organizeaza doar la Paris, Milano sau New York. Weekendul trecut, moda a fost prezenta pe podium, la Chicago, intr-un spectacol de exceptie. Nu, nu a fost vorba, asa cum poate probabil v-ati fi asteptat, de o prezentare de moda obisnuita pentru sezonul toamna-iarna, ci de una de costume si porturi traditionale romanesti. Manechinele care au defilat pe podium - facand deliciul publicului, care le-a aplaudat la scena deschisa - au fost copii din familiile credinciosilor din biserica ortodoxa Nasterea Domnului, gazda si organizatoarea evenimentului. Asa cum spuneau si organizatorii, portul reprezinta una dintre cele mai insemnate forme de cultura ale unui popor. Portul romanesc este plin de gratie si de varietate, dar, in acelasi timp, de spiritualitate.
Haine scrise
Costumul popular romanesc confera corpului o frumusete spirituala si nu are ca scop scoaterea in evidenta a formelor fizice. Pe roman, hainele stau de parca sunt scrise. Portul spiritualizeaza trupul. Portul romanesc este o exteriorizare a frumusetii sufletului si vine sa accentueze sarbatoarea si bucuria intalnirii cu altii. El este distinct de al altor popoare, prin nespusa lui bogatie si prin subtila armonie.
„Trasaturile” portului popular romanesc
Desi se disting cel putin noua zone mari de folclor (Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Crisana, Maramures si Transilvania), portul popular romanesc este unitar in toate aspectele sale esentiale: material, croiala, decor si colorit. Romanii isi fac costumele din tesaturi albe de canepa, in, bumbac, lana si borangic, produse in gospodaria proprie. Unitatea de croiala are ca lege de baza taietura in foi drepte. Decorul este plasat pe portiunile vizibile si nesupuse uzurii. Dispozitia ornamentului urmeaza linia dreapta, motivele ornamentale se insira intr-o succesiune ritmica, in randuri, care strabat, fie de la o margine la alta, fie pe suprafete delimitate, tesatura pieselor de port.
Un alt element care determina unitatea costumului popular este coloritul, care se caracterizeaza prin prospetime si armonie. Alaturi de culoarea de baza, alba, specifica portului popular romanesc, coloritul si ornamentatia sunt redate in culori primare: rosu, negru, galben, albastru sau verde, armonizate fiind numai prin tonuri majore.
Barbati, femei...
Componenta costumului prezinta de asemenea un element de unitate a portului popular. Costumul femeiesc se caracterizeaza printr-o componenta similara: aceeasi camasa imbracata direct pe corp, care este legata la mijloc cu braul lat; piese croite deopotriva in forma dreptunghiulara imbraca corpul de la talie in jos. Capul se poarta descoperit la fete si acoperit la neveste. Sumanele si cojoacele pastreaza aceleasi forme. La costumul barbatesc, uniformitatea este atat de evidenta, incat numai unele detalii de croiala si particularitati de ornamentica constituie elemente de diferentiere de la o zona etnografica la alta.
O invitatie
Este extrem de laudabila actiunea Bisericii Nasterea Domnului care nu de mult a mai organizat un alt eveniment la fel de reusit; cea de 10-a editie a Festivalului Traditional Romanesc, la care romanii din metropola Chicago au avut parte nu doar de bauturi si mancaruri gustoase romanesti ci si de muzica si dansuri populare, avand invitati de marca atat din Romania cat si din Statele Unite.
Este de asteptat ca si in anii urmatori sa asistam la evenimente sau la parade la fel de reusite ale copiilor romani din zona Chicago, la prezentari ale minunatelor costume populare romanesti din diferite zone ale Romaniei, cu speranta ca acestia vor pastra si promova cultura si spiritualitatea romaneasca pe pamant american.
Felicitari castigatorilor!
Grupa pana la 7 ani
Costum/ Autenticitate
Premiul I - Daria Iuhas
Premiul II - Michael Drimboi
Premiul III - Stefan Iovanescu Paduraru
Mentiune - Natalia Garloanta
Prezentare
Premiul I - Andreea Haidau
Premiul II - Daria Iuhas
Premiul III - Nicholas Ilea
Mentiune - Ana Maria Marcu
Grupa intre 7 si 9 ani
Costum/ Autenticitate
Premiul I - Diana Iovanescu Paduraru
Premiul II - David Ilea
Premiul III - Melissa Arianna Leancu
Mentiune - Stefania Dragan
Prezentare
Premiul I - Alicia Big
Premiul II - Sofia Susa
Premiul III - Melissa Arianna Leancu
Mentiune - Diana Iovanescu Paduraru
Grupa intre 9 si 15 ani
Costum/ Autenticitate
Premiul I - Andrei Radu Balog
Premiul I - Andreea Drimboi
Premiul III - Larisa Mihaila
Mentiune - Yasmina Gavojdean
Prezentare
Premiul I - Maria Berce
Premiul II - Claudia Buzdugan
Premiul III - Yasmina Gavojdean
Mentiune - Razvan Rus
Autor: Marian Petruta
www.ROUSA.blogspot.com