Increderea consumatorilor era tot mai mare

Sa mai intoarcem o pagina de istorie. La jumatatea anilor ‘90, cand toata presa lumii anunta cu tam-tam o criza a dolarului, importatorii japonezi jubilau. Venise vremea lor. Cumparate cu un yen tare, marfurile straine s-au ieftinit. Calatoriile peste hotare, la moda in Japonia, s-au intetit si ele. Japonezii au perseverat in a-si face cumparaturile de la cele mai luxoase magazine din America. Exportatorii japonezi, in schimb, au facut febra si intreaga economie tremura. Un important om de afaceri nipon imi spunea, in biroul domniei-sale de la Camera de Comert si Industrie din Osaka, unde indeplinea un mandat de director al Diviziei Internationale, ca pe pietele externe marfurile japoneze deveneau tot mai putin competitive pe masura ce yenul crestea. „Ideal pentru noi, marturisea magnatul, ar fi un dolar de 120 de yeni. Si iata ca am ajuns sa operam cu un dolar de 80 de yeni. Suntem la pamant“. De retinut ca in timpul crizei din Sistemul Mecanismelor Europene de Schimb, din septembrie 1992, un dolar se schimba contra 125 de yeni. Exportatorul japonez, care-si vindea marfa in strainatate si aducea in tara un dolar, primea pentru el 125 de yeni. Iata insa ca, in primavara lui ‘95, schimba dolarul cu numai 80 de yeni. Pierzand 45 de yeni la fiecare dolar. Si era nevoit sa faca acest schimb. Pentru ca salariile, impozitele, energia, marfurile de pe piata interna le platea in moneda japoneza. Atunci, diriguitorii finantelor japoneze au adoptat o prima masura pentru oprirea yenului din cursa. Au scazut rata dobanzilor si au motivat: pentru a incuraja investitiile interne. Fara indoiala, insa, ca decizia avea si o fata ascunsa. Speranta ca o dobanda mai mica la yen sa-i determine pe speculantii de pe pietele de capital si de pe pietele valutare sa-si intoarca privirile spre dolar, provocand un salt al monedei americane. Solutia japoneza ii urma deciziei similare adoptate de Bundesbank, in jocul marca-dolar, la care m-am referit deja. Si care a produs efecte numai pe termen foarte scurt. Dolarul a avut o usoara tendinta de crestere. Apoi, a revenit repede in pozitia initiala. Dar cadea intr-adevar dolarul? Inca de la inceputul lui ‘95, monedei americane i se plangea de mila pe toate pietele financiare internationale. Erau fortate diferite comparatii, cea mai des folosita fiind „scufundarea dolarului“. Cand yenul oscila, s-a spus ca dolarul a scos capul la suprafata apei. Iar dupa ce moneda japoneza a inceput sa urce, n-au fost putine vocile care au afirmat ca dolarul s-a scufundat de tot. Analistii americani s-au amuzat. Fiindca ori erau confundate dorintele cu realitatea, ori nu era inteleasa bine realitatea. De altfel, un barometru semnificativ s-a dovedit a fi piata interna, unde inflatia stationa iar bursele de valori si de marfuri mergeau bine. Un indicator demn de luat in seama era si confidenta: increderea consumatorilor americani in economia tarii lor, care crestea. Daca bursele nu dadeau niciun fel de alarma iar preturile interne n-au urcat, daca increderea consumatorilor era tot mai mare, cum putea fi explicata caderea dolarului? Concluzia era fara echivoc: nu dolarul cadea, ci alte monede urcau. Indeosebi yenul. Americanilor le convenea sa aiba un dolar tare in esenta lui, dar care sa nu le incarce prea mult deficitul extern. Lectia merita sa fie memorata. Ne poate ajuta in analiza cursei euro-dolar in acesti ani din dimineata noului mileniu. Pe un astfel de fundal, agitat, a avut loc o importanta reuniune a Fondului Monetar International. Reuniune ce fusese convocata cu putine zile inaintea festivitatilor ce aveau sa marcheze implinirea unei jumatati de veac de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Se repeta istoria? Caci si atunci, inainte de a i se fi pus punct razboiului, in vara anului 1944, intr-o mica localitate americana (Bretton-Woods) fusese convocata o importanta conferinta, ce si-a propus sa schiteze modul in care vor circula banii in lumea postbelica. FMI a incercat sa-si redobandeasca rolul de arbitru international capatat in 1944. Desigur, a incercat sa-si reasume acest rol in conditii noi.