Mania proletara cu care unii jurnalisti sau/si analisti condamna derapajele de limbaj, comportament, atitudine a distinsilor candidati la functia de presedinte al Romaniei ma amuza cu-ntristare, ca sa ma exprim in tonul paradoxurilor la moda, penetrante stilistic dar provenind, stricto sensu, din ceea ce latinii defineau ca fiind contradictio in abjecto. Da, candidatii fac pe plac poporului graind cat e cu putinta de buruienos, asa cum si distinsii jurnalisti-analisti-specialisti in marketing politic fac, la randu-le, pentru a fi cititi (vazuti, ascultati) si, eventual, crezuti, contestati, admirati, injurati, dar, oricum, bagati in seama. Poate avem fiecare dintre noi a ne reprosa cate ceva pentru ca aproape nu mai e posibil sa exprimi o idee inteligenta daca nu zici ceva de ma-sa. Eu insumi, plictisit de limbajul de catedra pe care mi-l impunea candva statutul de tanar universitar, am adoptat un limbaj mai lejer in convorbirile private si am constatat ca simplificam lantul argumentativ al discursului si deveneam mai persuasiv. Nu credeam, pe vremea aceea, ca o sa mi se-ntample si-n scris dar tentatia a fost prea mare. Evident, o expresie usor licentioasa, plasata inteligent, nu conduce automat la vulgaritate, dar nici nu constituie o bariera absoluta pentru ca ea nu poate face diferenta mai mult decat „o geana de copil“ cum zicea Nichita Stanescu. Iata, mai pe sleau, nu e bine sa dai briciul la maimuta, ca se taie, nu se barbiereste! A fost mult mai clar, nu? In zilele de trecura, doctorul Oprescu a spus foarte pe sleau unele lucruri, neezitand sa vorbeasca nici despre guvernul avortat, nici despre cei carora, cand isi tin palaria, le cad pantalonii din vine. Mircea Geoana mimeaza si el acest limbaj, dar se pare ca nu gaseste mereu echivalentele romanesti la expresiile englezesti. Traian Basescu, maestrul indiscutabil al limbajul pe placul poporului, asta pana a intra in joc Oprescu, danseaza, chiuie, se da cu poporul la manastiri si e gata sa ne salveze de mari pericole pe care nu le stim, drept pentru care trage niste lacrimi, probabil sincere, recitand din poeziile pe care le-a scris cand era mai puber, asa cum se intampla, de altfel, tuturor mamiferelor superioare. Crin Antonescu se-nsoara, mai intai cu acte, apoi cu popa, dar de fiecare data in strainatate, asta pentru a nu-i da poporului spectacol (si tabuizarea e o tehnica de persuadare) si pare decis sa graiasca, totusi, ca un profesor. Becali e mai tacut ca oricand, Vadim se face ca tace dar face procente, planificand probabil o lansare cu isterii abil sublimate. Oricum, luni, la inchiderea editiei, un sondaj nepublicat (dar ce nu poti afla pe lumea asta ? – nu fac referire la sondajul comandat de PD-L si care a fost publicat prea prompt) ii amplasa, in ordine pe Basescu (27%), Antonescu (peste 16%), Geoana (14%), Oprescu (peste 11%) si – atentie! – C.V. Tudor si Becali (cate 10%). Fata de un sondaj anterior, cel mai mult pierd Geoana si Basescu, pierde putin si Antonescu, Oprescu castiga putin, cel mai mult castigand Vadim. Evident, preferintele vor evolua, Oprescu, poate si Antonescu si Vadim, crescand, Basescu si Geoana castigand experienta din zicala cu cei doi care se cearta. Spectacolul va deveni din ce in ce mai viu, circul tot mai rasunator (compensand painea tot mai putina?), lacrimi de crocodil si rasete inflorind ca rujul pe buzele mortului incercand sa scoata din plictiseala o populatie mai degraba dezgustata, dar reusind sa supraisterizeze militanti deja isterizati carora nu le poti descrie penibilul care li se pare un sacru ideal.
Este insa clar ca, iubind sau urand, detasati sau nu, indiferenti sau nu, romanii de aici vor trebui sa aleaga, poate cu proverbul necesar in minte: cum alegi, asa culegi!