Romania a fost nominalizata ca tara gazda a Congresului din 2011 a Federatiei Internationale a Jurnalittilor si Scriitorilor de Turism (FIJET). In timpul lucrarilor Congresului FIJET, care se desfasoara in Shanghai, in perioada 9–15 octombrie 2009, presedintele PressTour FIJET Romania, Victor Radulescu, a citit un mesaj al ministrului roman al turismului. Elena Udrea a multumit presedintelui FIJET, Tijani Haddad, si conducerii federatiei pentru aprecierea fata de turismul romanesc, manifestata prin decernarea celor trei trofee Golden Apple tarii noastre. De asemenea, ministrul roman al turismului i-a asigurat pe jurnalistii de turism din FIJET ca apreciaza aportul acestora la dezvoltarea turismului, prin promovarea destinatiilor din toate tarile lumii. In acelasi mesaj, Elena Udrea si-a manifestat sustinerea pentru desfasurarea la Bucuresti a Congresului FIJET din anul 2011. In urma invitatiei lansate de ministru in acest sens, Romania a fost nominalizata ca tara gazda in 2011, editia din 2010 avand loc in Turcia, la Istambul si Bodrum. Tema Congresului FIJET din acest an este „Impactul crizei economice asupra turismului“. La eveniment participa peste 250 de jurnalisti de pe toate continentele lumii. Romania este reprezentata de delegatia Clubului Presei de Turism, ziaristi care au avut o importanta contributie la aducerea in tara noastra, in 2009, a celor trei „Mere de aur pentru Marginimea Sibiului, Delta Dunarii si o companie aeriana romaneasca.