„Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta,
sa faceti totul in numele Domnului Isus.
Si multumiti lui Dumnezeu, Tatal“ (Coloseni 3:17)
Multumirea divina in suflet o port,
Ca un tezaur doar de mine stiut;
Si pe-a vietii carare, sfantul ei support
Imi da siguranta vietii in necunoscut...
Multumirea apare ca raspuns la harul lui Dumnezeu manifestat in Domnul Iisus, care a murit pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Multumind lui Dumnezeu, cel credincios isi exprima sentimentul de veneratie si bucurie in fata maretiei si gloriei divine. Acest act de recunostinta trebuie sa fie o realitate permanenta in viata oamenilor.
Descoperirea multumirii catre Dumnezeu este identica cu aflarea bucuriei (Ps.33: 1-3, 21), adorarii si binecuvantarii (Ezra 311, Ps. 69:31), a glorificarii lui Dumnezeu (Ps. 86:12). Mai mult, multumirea este o simfonie a sufletului, o confesiune publica sau individuala a ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi. A-L preamari pe Dumnezeu inseamna a-I glorifica maretia, a proclama minunile Lui fata de noi in fata martorilor vazuti si nevazuti. Multumirea este ecoul revelarii divine in sufletul credinciosului.
„Neprihanitilor, bucurati-va in Domnul!“– scrie psalmistul. Si continua: „Oamenilor fara prihana le sade bine cantarea de lauda“ (Ps.33:1).
In limba ebraica, cuvantul „todah“ exprima acea nuanta de profunda admirare si de marturisire a binelui primit, implicand multumirea catre Dumnezeu: Autorul binecuvantarilor.
Cuvantul care exprima – parca si mai bine – sensul multumirii este, in ebraica, „barac“, care sugereaza reciprocitatea intre Dumnezeu si om. Cel care da viata si sanatate creaturii Sale este Dumnezeu (Deut. 30:19, Ps.28:9: „ Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta! Fii Pastorul si Sprijinitorul lor in veci!“).
Omul, la randul sau, miscat de puterea si generozitatea Creatorului, Ii multumeste lui Dumnezeu (Daniel 3:28, Ps. 68:3, Ps.27:12, Neemia 9:5, 1Cr.29:13: „Acum, Dumnezeul nostru, Te laudam si preamarim Numele Tau cel slavit!“).
In Noul Testament, multumirea este inseparabila de marturisirea credintei (Gr. „homologeo“ – Matei 11:25, Luca 2:38: „A venit si ea – Ana – in acelasi ceas, si a inceput sa laude pe Dumnezeu si sa vorbeasca despre Isus tuturor celor ce asteptau mantuirea Ierusalimului“), de preamarire (Gr. „doxazo“- Matei 5:16, 9/8: „Cand au vazut noroadele lucrul acesta – vindecarea unui slabanog – s-au inspaimantat; si au slavit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere“) si de binecuvantare (Gr. „Eulogo“ – Luca 1:64, 68; 2:28. 1Cor.14:16, Iacov 3/9-a: „Cu ea – limba – binecuvantam pe Domnul: Tatal nostru...“).
In Noul Testament, apare o noua aprofundare a multumirii si a recunostintei in cuvantul „HAR“, care apare de peste 64 de ori. Acest cuvant exprima originalitatea multumirii in viata credinciosilor.
Aceasta multumire este exprimata in profunzimea sensului din cuvantul grecesc „eucharesto“, care arata importanta de a raspunde prin recunoastere si adorare harului lui Dumnezeu, care este un dar Dumnezeiesc dat oamenilor (Grecescul „Charis“) prin Domnul Isus, Autorul mantuirii noastre (Efeseni 1:6, Romani 3:24, Luca 2:13-14, Fapte 2:47, 16:25, 19: 5-6, Luca 19:5-6, Fapte 4/12: „In nimeni altul nu este mantuire – in afara de Iisus Hristos –, caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, in care trebuie sa fim mantuiti.“
Multumirea crestina este recunoasterea sacrificiului Tatalui Ceresc care a dat ce a avut mai scump, pentru ca oricine crede in Fiul Sau, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Multumirea noastra este adresata lui Dumnezeu, care se ingrijeste de noi si ne poarta in carul Sau de biruinta.
In Psalmi, multumirea apare ca o marturisire a recunostintei pentru binecuvantarile primite din partea lui Dumnezeu. Psalmii redau, intr-o forma literara clasica de un profund lirism si inaltare sufleteasca, sentimentele de multumire catre Dumnezeu. Marturisirea multumirii psalmistului cuprinde descrierea pericolului trait de care Dumnezeu l-a scapat (Psalmul 116/1-4:
„Iubesc pe Domnul, caci El aude glasul cererilor mele. Da, El Si-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema toata viata mea. Ma infasurasera legaturile mortii si m-apucasera sudorile mormantului; eram prada necazului si durerii, dar am chemat Numele Domnului si am zis: „Doamne, mantuieste-mi sufletul“) si minunata intervenetie a Tatalui (Psalmul 116/6: „Domnul pazeste pe cei fara rautate. Eram nenorocit de tot, dar El m-a mantuit“).
Multumirea apare ca un cantec al sufletului adresat Creatorului nu numai in Psalmi, dar si in imnurile profetice sau in atatea locuri de un lirism sfant, pe care le gasim in cartile Bibliei. Multumirea este subiectul constant si unic prin care omul lui Dumnezeu recunoaste Divinitatea in fiecare pas al vietii si in fiecare moment al istoriei. Generozitatea lui Dumnezeu, dragostea Sa fara margini inunda istoria biblica si se revarsa peste orizontul escatologic (Exod: 15/18: „Si Domnul va imparati in veac si in veci de veci“, Deuteronom 32/43, Psalmul de indemn la lauda si preamarire a Tatalui din Cer, 66/8-10: „Binecuvantati, popoare, pe Dumnezeu nostru! Faceti sa rasune lauda Lui! El ne-a pastrat sufletul cu viata si n-a ingaduit sa ni se clatine piciorul, caci Tu ne-ai incercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul“ – si continua in Psalmul 96/1-4, 6-13: „Cantati Domnului o cantare noua! Cantati Domnului, binecuvantati Numele Lui. Vestiti din zi in zi mantuirea Lui! Povestiti printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui, caci Domnul este mare si foarte vrednic de lauda!... Stralucirea si maretia sunt inaintea fetei Lui, slava si podoaba sunt in locsul Lui cel sfant. Familiile popoarelor, dati Domnului, dati Domnului slava si cinste! Dati Domnului slava cuvenita Numelui Lui... Inchinati-va inaintea Domnului imbracati cu podobe sfinte... Sa se bucure cerurile si sa se bucure pamantul! Sa mugeasca marea cu tot ce cuprinde ea, sa tresalte campia, cu tot ce e pe ea, toti copacii padurii sa strige de bucurie inaintea Domnului, caci El vine, vine sa judece Pamantul!...El va judeca lumea cu dreptate si poparele dupa credinciosia Lui“.
Toata istoria poporului Israel este plina de momente de reculegere sufleteasca, de multumire catre Dumnezeu pentru ajutorul Lui dat oamenilor, scapandu-i din primejdii si binecuvantandu-i. Aceasta recunoastere a ajutorului Divin a fost si este legata de credinta sfanta in Dumnezeu. Acest adevar il gasim in literatura profetica (Vezi: Isaia 12/1-6: „In ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, caci ai fost suparat pe mine, dar mania Ta s-a potolit si m-ai mangaiat! Iata, Dumnezeu este izbavirea mea, voi fi plin de incredere; si nu ma voi teme de nimic, caci Domnul Dumnezeu este taria mea si pricina laudelor mele. Si El m-a mantuit“.
Veti scoate apa cu bucurie din izvoarele mantuirii si veti zice in ziua aceea: “Laudati pe domnul, chemati Numele Lui, vestiti lucrarile Lui printre popoare, pomeniti marimea Lui! Cantati Domnului, caci a facut lucruri stralucite. Sa fie cunoscute in tot Pamantul! Striga de bucurie si veselie, locuitoare a Sionului, caci mare este in mijlocul tau Sfantul lui Israel!“, Isaia 42/10: „Cantati Domnului o cantare noua, cantati laudele Lui pana la marginile Pamantului, voi care mergeti pe mare si cei ce locuiti in ea, ostroave si locuitorii lor!“, Isaia 63:7, Ieremia 20:13, etc.), in literatura referitoare la slujba preoteasca ( Vezi: 1 Cronici 16:8, 29:10-19, Neemia 9:5-37), sau in literatura monumentala a Vechiului Testament.
Simfonia multumirii exprimata de credinciosi atinge culmea spirituala in Noul Testament, prin recunoasterea si glorificarea lui Dumnezeu pentru Harul Sau revarsat peste omenire prin sacrificarea unicului Sau Fiu pentru toti oamenii, pentru ca prin credinta in Domnul Iisus Hristos, oricine sa poata fi mantuit si fericit. Acesta este darul minunat de care credinciosii se pot bucura. Si aceasta bucurie trebuie sa fie continua, iar multumirea catre Dumnezeu sa fie permanenta.
Aceasta bucurie a multumirii au exprimat-o primii urmasi ai Domnului Iisus: crestinii ( Fapte 2/47: „Ei (primii crestini) laudau pe Dumnezeu si erau placuti inaintea intregului norod. Si Domnul adauga in fiecare zi la numarul lor pe cei ce erau mantuiti“, Fapte 28:15, Coloseni 3:17, 1 Tesaloniceni 5:18, Efeseni 1:3-14), in decursul secolelor si se va prelungi in viata vesnica, in Cer.
In Ierusalimul Ceresc, multumirea catre Dumnezeu va fi o vesnica preamarire a gloriei Tatalui (Vezi: Apocalipsa 4/9, 11/16, 15/3, 19/1-5: „Dupa aceea, am auzit in Cer ca un glas puternic de gloata multa care zicea: „Aliluia! A Domnului Dumnezeului nostru este mantuirea, slava si puterea!... Si au zis a doua oara:„ Aliluia!...“ Fumul ei se ridica in sus in veii vecilor! Si cei douazeci si patru de batrani si cele patru fapturi vii s-au aruncat la pamant si s-au inchinat lui Dumnezeu, care sedea pe scaunu de domnie. Si au zis: „Amin! Aliluia!“ Si din scaunul de domnie a iesit un glas care zicea: „Laudati pe Dumnezeul nostru, toti robii Lui, voi care va temeti de El, mici si mari!“
Ce frumos va rasuna in Cer cantarea biruintei: „... Aliluia! Domnul, Dumnezeu nostru Cel Atotputernic a inceput sa imparateasca“ ( Ap. 19:6-b).
Sa-I multumim lui Dumnezeu in cantece si poezii (Psalmul 9/1: „Voi lauda pe Domnul din toata inima mea, voi istorisi toate minunile Lui“), cu instrumentele muzicale ce scot melodii ceresti, pline de farmec spiritual si de inaltare sufleteasca (Psalmul 33/1-3: „Neprihanitilor, bucurati-va in Domnul! Oamenilor fara prihana le sade bine cantarea de lauda. Laudati pe Domnul cu arfa, laudati-L cu alauta cu zece coarde. Cantati-I o cantare noua! Faceti sa rasune coardele si glasurile voastre!“)
Toti oamenii sunt chemati sa-L glorifice pe Dumnezeu (Psalmul 67/ 3: „Te lauda popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te lauda.“.
Tatal Ceresc merita multumirea noastra permanenta. „Prin El (Iisus Mantuitorul), sa aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfa de lauda, adica rodul buzelor care marturisesc Numele Lui“ (Evrei 13:5).
Credinciosii au motive adanci sa-I aduca multumiri lui Dumnezeu, caci prin rascumpararea din pacat, El a facut din noi „o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor, pe care Dumnezeu Si L-a castigat“, ca sa fie al Lui, ca sa vestim puterile minunate ale Tatalui nostru Ceresc ce ne-a chemat din intuneric la lumina(1 Petru 2:9).
Isuse, o vesnicie-ntreaga,
As vrea sa-Ti multumesc necontenit,
Caci Tu Ti-ai dat viata jertfa,
Ca eu sa fiu un mantuit preafericit!
Iti multumesc ca pan-atuncea,
Cand voi ajunge Sus, in Cer,
Tu esti cu mine-ntotdeauna;
Si doar credinta Tu imi ceri!
Ramai mereu-mereu cu mine:
In necazurile mele, si-n bucurii,
Iar dorurile mele-n clipe grele
Vor fi doar doine cu multumiri!
Si-Ti voi canta o viata-ntreaga,
O, Tata Bun, cum n-am mai cantat,
Caci Tu esti fericirea mea eterna
Si dorul meu sfant si minunat!...