Datini si obiceiuri de Craciun la romani

Fiecare popor are propria mitologie, alcatuita din legende si povestiri ce explica anumite evenimente importante ale vietii indivizilor si poporului ca intreg. La romani, legenda lui Craciun, pastorul din poveste, a fuzionat foarte frumos cu mitul Nasterii Domnului. In popor se spune ca, fara acordul sotului, Craciuneasa o adaposteste pe Fecioara Maria in grajd, singurul loc cald care mai era liber. Suparat de nesupunerea sotiei, Craciun ii taie mainile, dar Maica Domnului i le lipeste la loc. Minunea il converteste pe Craciun la Crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din cioate de brad in curte si joaca hora cu toate slugile lui. Dupa joc, imparte Sfintei Familii daruri pastoresti: lapte, cas, urda, smantana. De aici, transfigurarea lui Mos Craciun intr-un personaj mitologic, care aduce de ziua nasterii lui Iisus daruri copiilor. Acest obicei se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau regii-magi, in staul, noului Mesia. Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun s-au transformat in colinde.

Colindele

Incepand cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul noptii si pana la revarsatul zorilor, ulitele satelor rasuna de glasurile cristaline ale micilor colindatori. Cu traista dupa gat, cu bata in mana si caciula pe urechi, colindatorii merg din casa-n casa si striga la ferestrele luminate:

„Buna dimineata la Mos Ajun,
Ne dati ori nu ne dati“,

si daca cei din casa intarzie a le deschide usa spre a le imparti colindeti, incep sa cante mai departe:

„Am venit si noi o data
La un an cu sanatate,
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim.
Ne dati, ne dati,
Ori nu ne dati!?“

In ajunul Craciunului, ca si in ajunul Anului Nou, in toate provinciile romanesti, copiii si flacaii formeaza grupuri si pornesc pe la casele gospodarilor. Cantecele lor au refrenuri binecunoscute: „Florile dalbe“, „Lerui ler“, „Ziurel de ziua“, ori „Valerim“ si „Veler Doamne“. In afara de seara mare a colindelor se mai colinda si in seara Sfantului Vasile, paralel cu Plugusorul sau Uratul, precum si de Florii si Paste. Colindul si colindatul reprezinta vechiul obicei conform caruia copiii si flacaii satelor, merg din casa in casa si ureaza gazdelor sanatate si fericire prin intermediul cantecelor specifice. Drept rasplata colindatorii primesc daruri (colindete) in bani sau in natura: nuci, covrigi, mere, colaci etc.
Colindele sunt de doua feluri: religioase si laice. Cele religioase au origine literara, iar subiectele lor se refera de cele mai multe ori la Iisus. Colindele profane (sau lumesti) au un caracter liric, si de multe ori sunt adaptate de colindatori la situatia celor in fata carora le canta. Colindatul cu motive religioase, desi de origine bisericeasca, e format dupa modelul colindatului de tip pagan, cu care are origine comuna.

Steaua

De la Craciun si pana la Boboteaza copiii umbla cu steaua, un obicei vechi ce se intalneste la toate popoarele crestine. Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Iisus si i-a calauzit pe cei trei Magi. Cantecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, cateva din literatura de nuanta Calvina si multe din ele, chiar din traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra in casa in zilele Craciunului, canta versuri religiose despre nasterea lui Iisus: „Steaua sus rasare“; „In orasul Vitleem“; „La nunta ce s-a intamplat“; „Trei Crai de la Rasarit“.

Vicleimul

In unele locuri in noaptea Craciunului putem intalni si cantarea religioasa cunoscuta sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participa copiii. Aceasta drama religioasa ne infatiseaza misterul Nasterii Domnului in toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod si ceata sa de Vicleim, un ofiter si soldati imbracati in portul ostasilor romani, trei Crai sau Magi: Melchior, Baltazar si Gaspar, un cioban, un prunc si o paiata. Vicleimul apare la noi pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Originea lui apuseana se leaga de misterul celor trei Magi ai Evului Mediu. Introdus de timpuriu in Germania si Ungaria, a patruns la noi prin sasii din Transilvania.  Alaturi de partea religioasa a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp partea profana: jocul papusilor. Intr-o cutie purtata de doi baieti este infatisata gradina lui Irod si o parte din piata orasului. Mos Ionica, ingrijitorul curtii si o paiata dau nastere la o serie de scene care satirizeaza intamplari si obiceiuri prin care sunt ridiculizati hotii, fricosii ori femeile ce se sulemenesc. Vechi de tot, teatrul papusilor a fost o petrecere placuta chiar in palatele domnitorilor tarii.

Umblatul cu capra

In general acest obicei tine de la Craciun pana la Anul Nou. Mastile care evoca la Vicleim personaje biblice sunt inlocuite aici de masca unui singur animal, al carui nume variaza de la o regiune la alta: cerb in Hunedoara, capra sau turca in Moldova si Ardeal, borita (de la bour) in Transilvania de sud. In Muntenia si Oltenia, capra e denumita „brezaia“ (din cauza infatisarii pestrite a mastii) si obiceiul se practica mai ales de Anul Nou. Capra se alcatuieste dintr-un lemn scurt, cioplit in forma de cap de capra, care se inveleste cu hartie rosie. Peste aceasta hartie se pune o alta hartie neagra, marunt taiata si incretita, imitand parul, sau o bucata de piele subtire cu par pe ea. In dreptul ochilor se fac in lemn doua scobituri unde se pun doua boabe de fasole mari, albe, cu pete negre, peste care se lipeste hartia neagra cu incretituri sau pielea cu par. In loc de urechi, capra are doua gavane de lingura. Pe ceafa are patru cornite, frumos impodobite cu hartie colorata, pe care se afla insirate siraguri de margele sau hurmuzi. In dosul coarnelor se afla o oglinda care rasfrange foarte mandru lumina de pe la casele unde intra capra noaptea. In cele doua falci de sus ale capului, se pune falca de jos, care se misca in jurul unui cui care nu se vede. Aceasta falca este imbracata la fel ca si capul. Sub ceafa este o gaura in care se pune un bat lung de un cot, de care se tine capra. Un clopotel se atarna de partea de dinaintea falcii de jos iar de partea de dinapoi se leaga o sarma. Daca aceasta sarma se lasa sloboda, partea de dinaintea falcii de jos atarna si astfel gura caprei se deschide. Daca s-ar trage scurt de sarma, gura caprei s-ar inchide printr-o clampaneala seaca, de lemn. Fireste clopotelul suna. Atat batul, cat si sarma sunt acoperite cu un sac de forma tronconica, de panza groasa de sac, care, spre a sta umflata si a acoperi astfel pe cel ce va tine capra de bat, va clampani-o si va juca-o, are legate pe dinauntru niste cercuri de sarma sau de lemn.

Masca este insotita de o ceata zgomotoasa, cu nelipsitii lautari ce acompaniaza dansul caprei. Capra salta si se smuceste, se roteste si se apleaca, clampanind ritmic din falcile de lemn. Un spectacol autentic trezeste in asistenta fiori de spaima. Mult atenuat in forma sa citadina actuala, spectacolul se remarca mai ales prin originalitatea costumului si a coregrafiei. Cercetatorii presupun ca dansul caprei, precum si alte manifestari ale mastilor (craiutii-feciori travestiti in crai, turca-masca de taur ..), intalnite in satele romanesti la vremea Craciunului provin din ceremoniile sacre arhaice inchinate mortii si renasterii divinitatii.

Umblatul cu ursul

Spre deosebire de Capra, aceasta datina e intalnita doar in Moldova, de Anul Nou. S-a avansat chiar ipoteza ca la originea ei s-ar afla un cult traco-getic. Ursul este intruchipat de un flacau purtand pe cap si umeri blana unui animal ucis, impodobita in dreptul urechilor cu ciucuri rosii. Alteori, masca este mai simpla: capul ursului se confectioneaza dintr-un schelet de lemn acoperit cu o bucata de blana iar trupul dintr-o panza solida, astfel ornata incat sa sugereze perii maronii caracteristici. Masca este condusa de un „Ursar“, insotita de muzicanti si urmata de un intreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil in rolul „puiului de urs“). Atatata de ursar („Joaca bine, mai Martine,/Ca-ti dau paine cu masline“), in rapaitul tobelor sau pe melodia fluierului, tinandu-si echilibrul cu ajutorul unui ciomag, masca mormaie si imita pasii leganti si sacadati ai ursului, izbind puternic pamantul cu talpile. Jocul sau trebuie sa fi avut, la origine, rolul de a purifica si fertiliza solul in noul an. Reprezentatia se incheie cu obisnuitele urari adresate asistentei.

Datini la romani in luna decembrie

Poporul roman este un mare pastrator de traditii, continuate inca de pe vremea lui Decebal si Traian. Luna datinilor si a sarbatorilor este prin excelenta decembrie, popularul Udrea, denumire mostenita de la daci prin modificarea fonetica a lui Andrea, Indrea. Vremea zapezilor si a zurgalailor vine in fiecare an cu un alai de sarbatori si datini stravechi.

Prima luna a iernii e patronata de Craiasa Zapezilor, care in mitologia dacica se numea Aurelia - Eftepir. Ea coboara pe pamant intrupata in fulgi de nea, pentru a-si cauta iubitul printre copacii dalbi, mestecenii. Legenda povesteste cum o fata indurerata de pierderea logodnicului, care a fost transformat de o vrajitoare rea intr-un copac (mesteacan), a plans atat de mult incat pletele i s-au albit. Induiosate de durerea ei, zanele i-au daruit aripi si fata imbracata in rochia de mireasa s-a ridicat deasupra norilor sa locuiasca intr-un palat de clestar unde ii primeste pe toti tinerii ce-au murit inainte de casatorie. Din noaptea Sfantului Andrei toti acesti tineri danseaza si se veselesc intr-un bal care tine toata iarna.

Pentru a-si proteja familia de boli si pentru a nu starni furtuni in anul ce vine, femeile nu lucreaza de ziua Sfantei Varvara. In aceasta zi se coace turta dragostei. Cei care nu au avut varsat de vant trebuie sa se fereasca sa manance fructe.

Ziua de Sf. Nicolae are o semnificatie aparte: daca este frig, urmeaza un an cu recolte bogate. Sf. Nicolae vine pe un cal alb - prima zapada, el fiind facatorul de minuni, biruitorul raului. Obiceiul impartirii darurilor de Mos Nicolae copiilor cuminti vine de la marea darnicie a sfantului, care a impartit sarmanilor averea considerabila pe care a mostenit-o dupa moartea parintilor sai. Copiii primesc in aceasta zi dulciuri, turta dulce fiind traditionala, dar si o nuielusa pentru a nu uita ca trebuie sa fie cuminti si in anul care vine. Tot Sf. Nicolae este patronul apelor, cel care ocroteste corabierii, soldatii in razboi, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat.

Tot in luna decembrie e si postul Craciunului, care incepe in 15 noiembrie si se incheie in 24 decembrie. Toti credinciosii petrec timp indelungat in post si rugaciune inainte de nasterea Domnului, asemeni patriarhilor si dreptilor ce au asteptat nasterea lui Mesia. In aceasta perioada se formeaza cetele de colindatori, se invata colindele, se fac claci si multe glume pe seama fetelor. In tot acest timp credinciosii rostesc rugaciuni inchinate Domnului, cerandu-i ajutor si iertarea pacatelor.

Taiatul porcilor are loc in ziua de 20 decembrie, cand se sarbatoreste Sf. Ignat. Traditia spune ca in aceasta zi e bine sa tai porcul si sa te manjesti pe fata cu sangele lui pentru a fi sanatos tot anul care vine, iar daca nu ai porc poti taia si o pasare, caci vazand sange in aceasta zi, esti ferit de boli si necazuri tot anul. Femeile insarcinate tin sarbatoare pentru a da nastere unui copil intreg la trup si la minte.

Dupa taierea porcului in fiecare gospodarie e sarbatoare pentru ca se tine Pomana porcului. Cei care ajuta la taiatul porcului vor fi ospatati la aceasta pomana a porcului, unde se prajeste bucati de carne macra sau se face o tochitura cu varza acra sau mamaliga si vin. 

Revista IMPACT - Dec. 2001, Chicago