Grigore Lese, ghid in lumea lui Craciun

Om cu multa carte, absolvent de Conservator, Grigore Lese, sau Grigore a lu’ Ion Opris, cum ii spun inca taranii din Stoiceni, Lapus, este unul dintre cei mai aprigi aparatori si promotori ai folclorului autentic, cel mai in masura deci sa povesteasca despre traditiile de Craciun, despre „corinde“ si colindatori.
Vine Sfanta Sarbatoare a Craciunului. Cum primeati Craciunul cand erati copil, in Lapus?
Cu bucurie. In preajma sarbatorilor se revarsau taina si miracolul credintei crestine. Noi, copiii, nu constientizam aceste lucruri. Pentru noi, Craciunul insemna primirea de daruri, asteptam ca parintii sa ne cumpere ceva nou, special, cum numai la zile mari se intampla. Sarbatoarea presupune intotdeauna, renastere, inviere, speranta. Umblatul cu corinda era pentru mine cea mai mare bucurie si ma pregateam din vreme pentru asta. Si astazi copiii sunt primii care duc vestea Nasterii. Organizati in cete, reprezinta puritatea si innoirea timpului.
Cum trebuie sa se pregateasca omul pentru Craciun, dincolo de shopping?
Sarbatoarea Craciunului presupune un miez de sfintenie. Pentru mine pregatirea pentru sarbatori inseamna spectacole de calitate prin care oamenii sa se regaseasca mai buni, mai smeriti, mai iertatori, mai generosi. Ar trebui sa ne pregatim cu totii la fel pentru marea sarbatoare, curatindu-ne sufletul si trupul, colindand si daruind.
Ce ar trebui sa insemne de fapt „spiritul Craciunului“?
Acest spirit nu poate fi definit. Trebuie doar simtit si trait.
Ce este aceea o colinda, domnule Lese?
Colinda este o urare cantata, cu caracter festiv, de prevedere si asigurare a viitorului, de comunicare si impacare cu sufletele mortilor, de invocare a unor reprezentari totemice. Se leaga de latinescul calendae care, in contact cu slava (koleda), a generat forma romaneasca - colinda. Aceste cantece-urare au loc mai ales in locuri de trecere: la poarta, la fereastra sau in pragul casei. Cand intra in casa, colindatorii incercuiesc masa cu daruri rituale, devenita in acele momente centrul lumii. Tema colindelor este de o mare diversitate. Exista colinde de gazda, profesionale (in special pacuraresti, ciobanesti), de june, de fata, de petit, familiale (doua surori, maica in cautarea fiului), cosmogonice, mito-religioase, satirice, de doliu si multe altele. Au un caracter razboinic si refrene precum „florile dalbe“, „ziurel de ziua“, „zorile dalbe“, „lerui alerui“, „hai lerui ler“. Executia colindei se face omofonic, in grup compact, antifonic sau heterofonic. Manifestarile din timpul colindatului sunt complexe: oamenii se mascheaza, danseaza, canta, toate acestea ne duc cu gandul la vechile serbari ale lumii antice. Trecerea colindatorilor pe ulitele satului constituie un parcurs magic, adevarat brau protector ce cuprinde intreaga comunitate, iar colindele, prin reactualizarea lor anuala, activeaza forta magica a cuvantului.
Ce ascultam noi azi sunt cu adevarat colinde?
Seamana cumva ceea ce v-am povestit despre colinde cu ceea ce ascultam?
Are vreo legatura batranelul acela simpatic, cu obraji rumeni, in haine rosii, cu Craciunul? Cine este de fapt Mos Craciun?
Inainte vreme in noaptea de Craciun se ardea un butuc, iar taciunele ramas se pastra de leac peste an. Butucul era un substitut al zeului autohton Craciun, zeu solar intocmai ca Saturn al romanilor sau iranianul Mithra, a carui moarte si renastere era sarbatorita in apropierea solstitiului de iarna. Ca personaj profan era un om batran, cu barba de omat, frate cu Mos Ajun. La aparitia crestinismului la noi, Craciun era un zeu atat de adorat incat nu putea fi ignorat de Calendarul Popular sau scos din constiinta colectiva. Astfel, apare ca figura apocrifa, „nascut inaintea tuturor sfintilor, mai mare peste ciobanii din satul in care s-a nascut Hristos“. Personajul despre care m-ati intrebat este „imprumutat“ din Occident si si-a suprapus imaginea peste datele tot mai indepartate si neclare care s-au pastrat totusi in imaginarul popular despre Mosul nostru.
Povestiti-ne, va rugam, ce fac in zilele premergatoare Craciunului crestinii din Maramures?
Nu se comporta diferit de ceilalti crestini de la noi. Isi purifica sufletul prin spovedanie, trupul prin post, casa si ograda printr-o curatenie desavarsita.
Unde ati trait cele mai tulburatoare experiente de Craciun?
In casa celei mai sarace femei din Tara Lapusului. Eram copil. Nimeni nu voia sa o colinde, statea departe de vatra satului, dincolo de hotar. Era batrana si singura. Am colindat cum am stiut mai mandru si am fost primit si rasplatit ca un print. De atunci nu am mai mancat niciodata asa mere bune…
Cand a intrat bradul in traditia sarbatorilor de Craciun?
Datorita asocierii acestuia cu ideea de nemurire, bradul era adus in casa, venerat si impodobit inca din timpul Saturnaliilor, inainte de nasterea lui Iisus. Se spune ca primul brad de Craciun a fost impodobit in Letonia prin secolul al XVI-lea. La noi bradul a fost dintotdeauna considerat arbore sacru si intalnim in aproape toate zonele tarii bradul de nastere, de nunta, de judecata, de pomana, bradul funerar. Brad impodobit de Craciun nu am avut cand am fost mic. La sat nu se facea. Abia cand am crescut si ne-am mutat la Targu Lapus, mi-a facut tata brad…
Care este corinda dvs. de suflet? Corindati-i, va rugam, si pe cititorii nostri!
O, moarte, ce ti-as plati/ La mine de n-ai vini… O, omule, ce graiesti,/ Cat ai vre tu sa traiesti?
Copacu-i cu radacina,/ Si-a lui vreme inca vina:/ Usca-i-se crengile,/ Saca-i radacinile;
D-apoi tu, ca esti de lut,/ Cum nu-i mere in pamant?/ Da-s-ar domnii ce s-ar da/ Numa-n pamant n-ar intra./ Da-s-ar aor cu chila
Si arjant cu feldera,/ Numa-n pamant n-ar intra.
Refrenul este „Vita verde, iadara“ si se canta dupa fiecare vers. Corinda aceasta se insoteste cu doba. Doba, nelipsita in vechime din recuzita zeilor razboiului, insoteste ceata colindatorilor protejandu-i de duhurile malefice dezlantuite de haosul provocat de agonia si moartea Zeului An. Functia apotropaica a dobei e sustinuta si de ungerea acesteia cu usturoi, planta magica utilizata impotriva spiritelor rele. Totodata, doba are si un rol de semnalizare, iar prin fixarea ritmului devine instrumentul care ordoneaza haosul. Acelasi rol il au si zurgalaii, talangile sau clopoteii. Astfel, eficienta rituala a colindului este amplificata. Acum, ca v-am si colindat, nu-mi ramane decat sa va urez Craciun fericit! Doamne ajuta!

“Am trait poate cel mai frumos Craciun in casa celei mai sarace femei din Tara Lapusului. Eram copil. Nimeni nu voia sa o colinde, statea departe de vatra satului, dincolo de hotar. Era batrana si singura. Am colindat cum am stiut mai mandru si am fost primit si rasplatit ca un print. De atunci nu am mai mancat niciodata asa mere bune.” Grigore Lese

Gabriela Lupu