Romance Language - O poveste de dragoste construita pe drama unei natiuni

Romanul lui Alan Elsner este, pe de o parte, un roman de dragoste ce prezinta povestea unei jurnaliste americane si a unui poet roman, o drama istorica ce urmareste evenimentele din 1989, si pe de alta parte un buildungs roman ce prezinta maturizarea si formarea unei tinere de 17 ani, plecata in cautarea sinelui.

Povestea Romance Language s-a nascut la mai bine de 17 ani de la Revolutie, cand Alan Elsner s-a intors intr-o Romanie total schimbata pentru a preda jurnalism in cateva orase din tara. „Prima data am ajuns in Romania in luna ianuarie 1990, la cateva saptamani de la Revolutie. Fusesem la Berlin la doua zile dupa caderea zidului, in Praga, Sofia si Moscova transmitand pentru Reuters evenimentele ce au marcat istoria anului 1989. Am fost mirat de cat de silentios era orasul, traficul era aproape inexistent, iar oamenii pareau confuzi ca si cum nu au inteles exact ce s-a intamplat si ce anume va urma. Apoi m-am intors in 2007 pentru a sustine cursuri de jurnalism in Bucuresti, Iasi, Constanta, Deva, Timisoara, Cluj si Craiova. Era totul schimbat. Constructii noi, trafic infernal, lipsa locurilor de parcare, multitudinea de magazine si restaurante. Un oras plin de viata si plini de tineri”, povesteste Elsner. Cat timp a predat jurnalismul, a vorbit cu toti cei pe care i-a cunoscut despre viata din timpul comunismului, incercand sa afle cat mai multe detalii pentru a avea o imagine cat mai clara asupra a ceea ce insemna sistemul impus de Ceausescu. „ Am fost preocupat de evenimentele ce au avut loc in 1989 si am admirat tot timpul curajul pe care l-au avut romanii atunci. Venirea inapoi in calitate de profesor a fost momentul propice pentru nasterea acestui roman. Ideea mea a fost sa construiesc o poveste de iubire intre un poet roman si o jurnalista din Statele Unite, dar o parte din actiunea romanului sa se petreaca in 2007, pentru a putea pune in contrast vechea Romanie cu cea noua”, marturieste autorul.

Scrisori vechi

„Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata”

Romanul spune povestea jurnalistei Liz Graham, care ajunge in Romania in primavara anului 1989 pentru a prezenta viata cu care se confrunta oamenii de-aici sub influenta unui sistem tiran.

Fiecare parte a romanului debuteaza cu versuri de Mihai Eminescu, versuri ce par a se plia perfect pe actiunea fiecarui capitol, putand fi considerate un fel de prolog. „M-am gandit ca atata timp cat romanul spune povestea unui poet roman, ar trebui sa folosesc cateva versuri ale Poetului National care sa se apropie cat mai mult de ceea ce vreau sa exprim”, motiveaza autorul folosirea versurilor lui Eminescu.

Actiunea romanului se desfasoara pe mai multe planuri ce alterneaza destul de des pentru a mentine cititorul in suspans. Povestea de dragoste dintre Liz Graham si Stefan Petrescu se desfasoara intr-o perioada sumbra, o perioada in care comunicarea cu strainii era interzisa, pedepsita de Securitate, asa ca totul se rezuma la trairi emotionale exprimate prin gesturi si actiuni, cu foarte putine cuvinte si aceelea rostite cu grija si in soapta. Un alt plan o prezinta pe Petra, fiica lui Liz, care afla adevarul despre tatal ei biologic si fuge de la scoala pentru a-l cauta in Romania. Dorinta ei de a se intalni cu tatal adevarat, Stefan Petrescu, ajuns cunoscut poet si interpret al sonetelor lui Shakespeare este mai presus de orice, o cautare a sinelui, a originilor. O vedem pe Petra in Bucurestiul lui 2007, urmand parca drumul mamei ei, indragotindu-se pentru prima data, la fel ca si Liz, de un artist roman, ceea ce subliniaza faptul ca istoria se repeta intr-o oarecare masura, de unde compozitia circulara a romanului. Un alt plan ii prezinta pe cei doi tati. Tatal adoptiv ce-si construieste cariera mult visata pe o poveste impresionanta despre iubirea ce i-o poarta  celei pe care o considera, inca inainte de a se naste, fiica lui, si tatal biologic, care afla de existenta Petrei dupa 17 ani si invata din mers ce inseamna a fi parinte.

Puterea cuvantului

Liz Graham este un om al cuvantului scris, la fel ca si Stefan Petrescu. Pentru ei cuvintele asternute pe hartie sunt un mod de salvare, de indreptare a unor greseli din trecut, de confesare. Liz ii spune Petrei adevarul despre relatia ei cu Stefan prin intermediul unor scrisori, scrisori in care se concentreaza o buna parte din actiunea ce se desfasoara in 1989. Exista parti din roman scrise la persoana a III a, parti in care autorul foloseste pesoana I pentru a se identifica cu cititorul sau cu personajele. Alan Elsner foloseste mailuri si scrisori pentru a putea alterna Romania din 1989 cu cea din 2007. Cartea prezinta, prin intermediul acelor scrisori, adevaruri despre perioada Ceausista atat de reale incat te infioara. Este povestea unui mod de viata privat de orice drepturi, este o poveste universala despre cat de departe poate merge un sistem in a distruge libertatea si individualitatea si cum oamenii obisnuiti, desi plini de lipsuri, mai au puterea si curajul sa reziste in aceasta lume.

Alternanta trecutului cu prezentul scoate in evidenta trairile Petrei, similare cu ale mamei ei, pima dragoste a mamei si a fiicei, la diferenta de 17 ani, in acelasi oras situat la mii de kilometrii de casa, iar prezentarea unui Bucuresti plin de viata, in totala antiteza cu Bucurestiul din 1989, subliniaza insemnatatea schimbarii unui regim si dorinta de evolutie a unui popor ce a stat prea mult timp in intuneric.

Degete tremurande

Debutul partii a II a romanului incepe tot cu versuri de Mihai Eminescu. De aceasta data este vorba despre poezia Trecut-au anii... Trecut-au anii ca nouri lungi pe sesuri
Si nicodata n-or sa vie iara...Cu mana mea in van pe lira lunec/Sa smulg un sunet din trecutul vietii/ Sa fac, o suflet ca din nou sa tremuri. Chiar daca nu sunt in ordinea strofelor lui eminescu, versurile sunt alese astfel inxat sa prezinte cat mai bine, din prisma autorului, sentimentele si trairile emotionale prin care trec personajele si spun cate ceva despre actiunea sau trairile din paginile care urmeaza. Autorul foloseste cuvinte din versuri si pentru a da titlul capitolelor. Cel final, „Aminteste inimii”, incepe cu o strofa din poezia Si daca... „Si daca norii grei se duc/De iese-n luciu luna/E ca aminte sa-mi aduc/De tine-ntotdeauna. Sunt versurile unei promisiuni neexprimate. O promisiune care, desi nu a fost rostita nici de Liz nici de Stefan, ea a fost pastrata pana in momentul regasirii lor.
Asadar romanul lui Alan Elsner poate fi considerat o frumoasa poveste de dragoste ce are loc intr-o perioada in care o astfel de dragoste este interzisa si pedepsita crunt daca este descoperita, o veritabila lectie de istorie ce prezinta drama unei natiuni supusa unui sistem ce a necesitat un sacrificiu enorm pentru a fi indepartat, si un roman de formare, initiere si maturizare a unei tinere de 17 ani care porneste singura in cautarea unui raspuns la intrebarea „Eu cine sunt de fapt?”. Este un roman in care poezia se impleteste cu proza, trecutul revine in prezent, iar prezentul se intoarce in trecut, un roman in care autorul foloseste mai multe feluri de comunicare de la traditionalele scrisori pana la e-mailuri pentru a sublinia evolutia.

Recenzie realizata de Sorina Szakacs