Cum s-a nascut visul american - Bani economisiti din consum amanat
Miscarea dobanzilor imita, adeseori, zborul avioanelor de mare viteza. Ati vazut cum decoleaza un supersonic: deindata ce se desprinde de pista, face un unghi de aproape 90 de grade cu pamantul si tasneste spre cer. La aterizare, insa, e invers. Avionul nu-si reduce viteza dintr-o data, ci incetul cu incetul. Abia pe pista unele avioane deschid parasute, pentru a forta incetinirea vitezei. De altfel, aterizarea e o proba grea si le cere pilotilor un inalt profesionalism. Lucrurile sunt si mai complicate in cazul aterizarii astronavelor. La intrarea in atmosfera e nevoie de reglaje ultrafine pentru fixarea unghiului de coborare. Ca aterizarea sa fie scutita de incidente. In caz contrar, astronava poate rata patrunderea in atmosfera, fiind aruncata inapoi spre stele. Sau, tot catastrofal, nu mai poate evita pericolul dezintegrarii. Asemenea aeronavelor sau astronavelor, dobanzile tasnesc spre cer cand inflatia galopeaza. Dupa ce insa socul inflationist trece si preturile se calmeaza, dobanzile coboara si ele, dar de obicei incet si cu prudenta. Ca sa nu rateze aterizarea sau - si mai grav – sa nu fie aruncate inapoi spre stele.
De unde incepe analiza pietei? De la dobanzile pasive, desigur. Acele dobanzi pe care le platesc bancile pentru banii atrasi in depozite de la populatie, de la agenti economici si de la institutii. Bani economisiti din consum amanat. E limpede, asadar, ca presiunile in vederea scaderii accelerate a dobanzilor, din partea exportatorilor si a tuturor celor care aspira la credite bancare, ii irita pe depunatori. Si e firesc sa se intample asa. Daca scad dobanzile, mai cu seama daca scad prea repede, se reduce simtitor remuneratia celor ce-si pastreaza economiile in depozite bancare.
Foarte bine, pot spune cei ce vor imprumuturi. De dragul castigului deponentilor sa platim noi dobanzi usturatoare? Judecata numai pe jumatate corecta. Fiindca depunatorii au painea si cutitul. Daca dobanzile scad prea mult, ei nu mai fac depozite iar bancile raman fara bani de creditare.
Ori de cate ori s-a produs un recul puternic al dobanzilor, a urmat imediat o restrangere a depunerilor in banci. Daca insa Greenspan a gandit ca e timpul ca dobanzile sa scada, pentru a incuraja consumul si, mai departe, investitiile, n-a ezitat s-o faca.
Alan Greenspan nu s-a bazat prea mult pe cuvinte. Cu deosebire, le-a aratat americanilor cifre. Fara sa comenteze. De altfel, a si intrat in istorie, capatand celebritate, o vorba a lui: „Ati inteles mai mult de cinci la suta din ce v-am spus? Inseamna ca nu m-am exprimat bine.“ Daca el a vorbit insa prea putin despre ce a facut, cifrele lui au fost intoarse pe toate partile, in America si in toata lumea, de mii si mii de analisti financiari, jurnalisti, scriitori.
A fost insa, in viata Americii, un moment in care Greenspan a vorbit clar. Cat se poate de clar. Era imediat dupa evenimentele din 11 septembrie 2001. Americanii, intrigati de cele intamplate, socati chiar, s-au postat saptamani intregi in fata televizoarelor. Cumparaturile in magazinele cu amanuntul lancezeau, restaurantele erau goale. Greenspan li s-a adresat americanilor. Le-a cerut sa nu mai stea cu fata la televizoare si cu spatele la magazine. Sa iasa din case, sa ia cu asalt magazinele, sa petreaca in restaurante. Fiindca motorul cel mai important al cresterii economice americane, consumul, incepuse sa fie turat incet, tot mai incet.
Cativa ani la rand, apoi, dobanzile au scazut. Au scazut pana in 2003 – 2004, cand au atins cel mai de jos prag din ultimii 45 de ani: 1 la suta. Consumul a facut explozie. Bancile au dat credite, americanii si-au construit case noi, si-au schimbat casele, au facut cumparaturi. Cand, insa, pe fondul cresterii cheltuielilor, inflatia si-a aratat coltii, Greenspan a intors roata. Dobanzile au inceput sa urce. De la 1 la 2 la suta, de la 2 la 3 la suta, de la 3 la 4 la suta. Mesajul cifric adresat americanilor sunand clar: „Consumati, dar cu masura. Economisiti mai mult si investiti“.
In martie 2006, Alan Greenspan si-a parasit postul de la Fed. Dupa aproape 19 ani in care a fost la prima mansa a politicii monetare americane. Cel care i-a luat locul, un reputat profesor, Ben Bernache, a declarat la inscaunare: „Voi merge pe drumul lui Greenspan“. Dobanzile americane au mai urcat o treapta, pana la 5 la suta. Iata, deci, ca nici bogata America, dominata de consum, nu-si permitea sa lase imprumuturile sa alerge numai cu rapidul, fara oprire. Apoi au inceput iar sa scada.
Adrian Vasilescu