Preluare din:
Istoria Literaturii Romane de la origini pana in prezent
de George Calinescu Viata poetului Mihai EminescuNascut la 15 ianuarie 1850, ca fiu al lui Gheorghe si Raluca Eminovici, Mihai Eminescu a fost crescut aproape “taraneste” la Ipotesti, “sat saracacios, asezat intr-o vale inchisa de dealuri odata impadurite. Casa lui eminovici era gospodareasca, pridvor larg cu trepte, odai cu privire libera imprejur, soproane, hambare, livada, tei imensi. Fratii mai mari ai poetului umblau calare pe mosie, el se cufunda in vreun bordei la o baba, ori la stana, cutreiera padurile cu o carte in mana si doi-trei covrigi, dormea pe malul apelor:
Fiind baiet, paduri cutreieram
Si ma culcam ades langa isvor,
Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam,
s-aud cum apa suna-ncetisor:
Un freamat lin trecea din ram in ram
Si un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopti intregi am mas,
Bland inganat de-al valurilor glas
Legenda spune ca, mergand spre Cernauti pentru pregatirea in particular in primavara lui 1864, Eminescu se lua dupa trupa Tardini-Vladicescu, care dadea reprezentatii acolo pentru intaia oara. In octombrie 1864, Eminescu intra ca practicant la Tribunalul din Botosani, stand acolo pana in 1965, cand se repezi la Cernauti pentru a urma studiile colegiale. Acolo venise din nou trupa lui Tardini si din nou se spune ca Eminescu s-a luat dupa ea. Daca la incepului lui 1865 se afla printre straini, spre sfarsitul aceluiasi an a reaparut in Ceernauti, locuind, de aceasta data, in casa profesorului Aron Pumnul, care era rau bolnav. Era bibliotecar. In epoca aceasta trimisese versuri la Familia lui Iosif Vulcan, care il prezenta cu laude in numarul din 25 februarie-9 martie 1866, schimbandu-i si numele in Eminescu din Eminovici. Aron Pumnul murise in ianuarie, spre jalea poetului care ii dedica o poezie. In vara eminescu parasi Cernautii. O lua pe jos cu un bat in mana si un strait de-a umar, spre Ardeal, coborand probabil pe valea Dornei, se lasa pe apa Muresului pana la Targu Mures. Acolo, doi seminaristi, Ion Cotta si teodor Cojocariu, imbracati in straie nationale l-au luat in trasura spre Blaj, pentru ca poetul vroia sa vada locul de unde a rapsarit soarele romanismului. Cu un carnetel in mana weminescu facea insemnari, pentru ca, spunea el, Domnilor, eu sunt poet si vreau sa-mi adun material.
La Blaj o duse greu, neavand de niciunele, suportand totul cu robustete. Dormitul prin grajduri, pe langa lacul Chereteu, pe sub streasina manastirii, mancarea de capatat de pe la seminar il slabisera. Raybit de mizerie, veni la Sibiu, unde N. Densusianu constata ca curgeau ydrentele de pe el, abia se mai vedea de la gat un mic rest de camasa neagra, iar pieptul de sus pana jos era gol, si cu mare necay cerca bietul om sa-si acopere pielea cu o jacheta rupta in toate partile, zdrentuita de la maneci pana loa coate. Densusianu il imbraca si –l trimise cu scrisoare la popa Bratu din Rasinari, bunicul dinspre mama a lui Octavian Goga. Acela ii dadu un taran care il petrecu peste munti. In tara intra in trupa lui Iorgu caragiale ca sufler, trecand apoi la Pascally. I.L. Caragiale isi aduce aminte ca un director de teatru ambulant, ii spuse ca gasise la giurgiu, slujind in curtea si grajdiul unui hotel pe Eminescu. Acesta, culcat in iesle citea in gura mare pe Schiller, caci avea un geamantan plin de carti.
Cu Iorgu Caragiale poetul a colindat in 1867 orasele muntene, apoi intra in trupa mai serioasa a lui Pascally, pornind cu ea in turneul din Ardeal in mai 1868. In toamna anului 1869 poetul ajunge la Viena sa se inscrie la universitate. Inscriindu-se acolo ca audiant, insemna ca poettul nu terminase liceul, dar ca totusi spera sa-l sfarseasca in curand. La Viena el trai in stramtorare vesela ca toti studentii romani, cunoscu pe Slavici, urma cursuri de filosofie, istorie, drept,economie politica, anatomie, citind mai mult in casa. Viena ii lasa amintiri dulci si probabil si boala din care i se trase moartea.
Intors in tara in vizita, Eminescu trecu pe la junimisti, care il trimisesera in Germania la Berlinh unde s-a inscris ca student ordinar semn ca incheiase problema liceului.
Ajuns in fruntea Ministerului de Instructie, maiorescu l-a sfatuit pe Eminescu sa-si ded doctoratul pentru a putea ocupa catedra de filozofie de la Iasi, dar pentru ca simtea ca nu este inca pregatit pentru lucrari arhivistice se intoarse la iasi, nu fara gandul de a se inapoia in germania pentru doctorat.
La 23 august 1874 a fost numit director al Bibliotecii centrale, dar este scos de-acolo de catre D. Petrino care il acuza de o sustragere de carti. La 1 iulie 1875 Maiorescu il numi revizor scolar peste Iasi si Vaslui, dar caderea guvernului un an mai tarziu ii distruse elanul si entuziasmul cu care a pornit. Ramas fara rosturi, eminescu se aciua ceva timp in bojdeuca lui Creanga. Era scarbit de oameni, de institutii, de liberali, de dragoste. O cubnoscuse pe Veronica Micle, din partea careia avu numai dezamagiri.
Se apuca de gazetarie la curierul de Iasi pe care il numea cu dispret foaia vitelor de pripas. Traia ca la Blaj. In pragul odaii lui prietenii ramaneau asfixiati: carti risipite pe jos, rufe aruncate dupa soba, pat nefacut, apa bahnita in cofa, coji de nuci, ghemotoace de hartie. Arunca incaltamintea pe pat si pierdea nasturii de la redingdota lustruita. Dormea inclestat, mancare cu mare pofta nuci cu paine si mere si trecea in zambete pierdute spre copou, cu parul cascadat pe spate, muscandu-si sfarcul mustatii. Certandu-se cu directorul tipografiei care ii pretindea sa-l laude pe primar sau sa semneze o astfel de adulatie, Eminescu pleaca si de la foaia vitelor de pripas. In octombrie 1877 este chemat la Timpul din Bucuresti. Aici ii erau colegi cinicul Caragiale si grijuluiul Slavici. La Timpul incepu seria de articole impotriva liberalilor si in special a pociturei C.A. Rosetti, admirabila opera pamfletara, dovedint insa o iritatie crescanda. Boala inainta insiduoasa sub aspectul sanatatii, iar munca de redactie, in camasa, la o masa plina de hartii, era istovitoare. Un mar luat dintr-un talger ii aducea aminte de libertate.
In 1882, dupa vreo cinci ani de jurnalistica era complet plictisit.Directia il platea rau si neregulat. Un an mai tarziu, in casa lui Slavici, pe Eminescu il cuprinsese nebunia ce i-o presimtise Maiorescu din purtarile de la Junimea. Purtarea lui Maiorescu a fost admirabila in toata aceasta parte trista a vietii lui Eminescu. Prin grija si cu ajutorul lui poetul fu internat in sanatoriul doctorului Sutu, iar spre sfarsitul anului 83, transferat la Viena,. Peste cateva luni era limpezit si pleca in vitzita la Venetia si Florenta, o vizita ce-l lasa indiferent. In primavaraq lui 1884 petrecu cateva saptamani la Bucuresti dupa care se stabili la Iasi intr-o odai a lui Miron Pompiliu. Prietenii ii dadeau bani si il inconjurau cu mare atentie, dar Eminescu devenise avar dintr-o frica maladiva de viitor. Boala l-a rapus dupa cativa ani in care a fost interbnat la diverse ospicii, vindecat iar apoi din nou bolnav. A fost ajutat de prieteni, de sora lui harietta si chiar si de Veronica Micle. Dar a inchis ochii in zorii zilei de 15 iunie 1889, in urma unei crize cardiace, si a fost ingropat, doua zile mai tarziu, pe 17 iunie, in Cimitirul Bellu, intre un tei si un brad.
(Continuare in numarul urmator)George Calinescu (Preluare din: Istoria Literaturii Romane de la origini pana in prezent)