PASI SPRE FERICIRE: Eu am un Prieten Imparat...

Motto:

Intr-o seara de februarie, sunt multi ani de atunci, a pornit un vant puternic si zapada, pe cand pietrele incepusera sa pocneasca de ger si stelele plangeau de frig, ascunzandu-se printre norii grosi, aburii. Ma simteam singur si parasit de toti… Mi se parea ca nu-mi pot gasi locul in lumea asta atat de rece si indiferenta. Aveam nevoie de caldura, dar in casa era frig. Aveam nevoie de ajutor, dar eram singur. Eram prea mic, ca sa inteleg ce se intampla in jurul meu…

M-am apropiat de ochiul de fereastra din fata mea, dar o pojghita de gheata imi oprea privirea sa patrund dincolo de opacul ei. M-am intors trist si zgribulit de la fereastra. Ma apucase teama ca totul se va prabusi peste mine. De afara se auzeau zgomote infernale, de parca lumea era gata sa se destrame. Se auzeau lovituri de obiecte cazute sau azvarlite de vant. Ma sfredelea suieratul infricosator al furtunii de zapada. Intunericul si frigul din casa ma faceau sa tremur. Pe obraji, mi-am simtit gheata lacrimilor ce incepusera sa-mi izvorasca de undeva din adancul ochisorilor mei de copil infricosat. M-am asezat pe patul rece, ca si vantul ce-l auzeam. Am dat la o parte perina de paie si m-am bagat grabit sub paturile de lana rece, ca si sufletul meu de copil orfan. Mi-am acoperit si capul. De la aburii respiratiei mele si de la corpul meu am simtit incet cum mi se desmortesc mainile si picioarele, cum o usoara caldura incepe sa ma infasoare, iar ochisorii mei sa mi se inchida, lasandu-ma sa intru in fericitul somn ce a pus capat fricii si tristetii din sufletul meu. Patrunsesem in lumea viselor…

Deodata, am auzit o voce care mi-a vorbit mie, copilul linistit in odihna noptii, in timp de viscol mare, in seara aceea de iarna rece si dezlantuita:

- Vino, copilasule, cu mine. Urmeaza-ma!

Vocea venea de dincolo de fereastra, din frig, dar o auzeam destul de clar. L-am rugat sa intre in camera mea, caci afara este ger. Si El a intrat. M-a binecuvantat, spunandu-mi:

De acum, sa fii un copil fericit si sa ai bucurie in suflet, indiferent prin ce vei trece in viata! Numele meu este Emanuel si Eu voi fi cu tine pe soare, pe ceata, pe ploaie sau pe furtuna… Sa nu te temi de nimic, caci la timp potrivit, vei veni la Mine, in Locul pe care ti l-am pregatit, unde nu vor mai fi vanturi, nici ger, nici lacrimi si nici dureri, caci vei fi pentru vecie, in Cer. Eu voi fi, de acum, Prietenul tau!

De atunci, viata mea s-a transformat intr-un imn inchinat Celui ce este „Luceafarul de dimineata“, Fiul lui Dumnezu, Mantuitorul meu, cea mai scumpa Fiinta din Cer si de pe pamant, Imparatul Universului, Preot, Dumnezeu.

Acesta este Prietenul meu, o Fiinta minunata, Sfanta si curata, Careia ma inchin, pe Care o slavesc, in vorbele rostite sau in cuvintele scrise cu sfiala, caci El este Imparatul si Dumnezeu, dar este si Prietenul, si Mantuitorul meu! O cat as vrea, cititorule, sa fie si Prietenul, Imparatul si Dumnezeul tau!

Dumnezeu Si-a pus sigiliul Sau peste mine din pruncie

Si m-a luat de mana, ca un Tata Bun, iar eu L-am urmat,

Pornind cu El pe carare, iar Cuvantul Lui m-a mangaiat,

Cand mi-a spus ca-mi da autograful Divin din vesnicie!

El Si-a semnat pe inima mea de copil Numele Sau Sfant,

Ca sa-L am ca dar si adeverinta, ca-nfiat pentru vesnicie…

De-atunci port Sigiliul Sfant in mine, ca viata pe pamant

Sa-mi fie, oricand, doar o raza calda de soare in Bucurie!

Privesc in jurul meu si-s cuprins de-un sfant fior

Ce ma inunda, imi da bucurie si ma duce spre Cer!

Vantul adie lin si canta, iar razele de soare dau viata

Naturii trezite de-al pasarilor tril, dis-de-dimineata…

Speranta si dorul, ca o facile, renasc echilibrul divin,

Cand inteleg ca sunt creat sa traiesc un ciclu de mit:

Sa ma nasc, sa-nfloresc, ca apoi, in pamant sa revin,

Iar al meu suflet sa-si ia zborul spre Cer, deplin fericit!

Este un ciclu in viata mea ce s-a repetat ca-ntr-o spirala:

M-am nascut si-am trait, ca un brad verde-n Carpati,

Dar am inceput sa m-ofilesc, ca orice floare reala,

Dupa ce anii, in fuga, s-au scurs si mi-au fost numarati…

Schimbari multe se petrec in viata mea, ca si-n natura,

Cand ciclul timpului din caierul vremii incet se deapana,

Asa cum a fost stabilit inca de la-nceputurile de Scriptura,

Ca tot ce-i verde-n primavara sa se-ofileasca in iarna cea dura.

Bobul de grau, ca o mirabila samanta, zburda pe glie fericit,

Cand semanatorul il arunca cu grija-n ogorul din timp pregatit,

De unde va rasari-nsutit in spicul de aur, zambind in lumina,

Gata sa fie cules, chiar la timp stabilit, de Sursa de viata divina.

E-o simfonie a bucuriei schimbarii si-a vietii in intreaga natura,

Cand ce moare, din bobul uscat, apare-n viata, viata de maine.

Si din firicelul de-un verde crud si firav, apare-o samanta mai pura

Ce se-nmulteste, devenind spic insutit, gata sa fie jertfit in felia de paine.

Sfantul mister il vezi peste tot in imensul macrocosmosului infinit:

Pe cerul cu stele si soare, pe glie si-n microcosmosul imbobocit,

Cand din semintele ce mor sau din visurile spulberate de-o viata,

Renasti prin credinta ce-ti devine Farul catre noua Dimineata…