Documentul care a omorat Revolutia

(Foto: Teodor Maries, presedintele Asociatiei „21 Decembrie“, aflat de aproape doua luni in greva foamei)

In aceeasi zi in care era anuntata executia sotilor Ceausescu, un act prezentat drept „informare“ fixa directia suspecta a noii democratii. Un ordin trimis tuturor Unitatilor Militare in 25 decembrie 1989 cerea pastrarea pe pozitii a activistilor. Revolutionarii spun ca atunci a fost ucisa Revolutia.

Ziua de 25 decembrie 1989 a fost una a vestilor bune despre soarta Revolutiei Romane. Ora cu ora, mesajele transmise prin intermediul Televiziunii Romane, provenite din teritoriu, surse oficiale sau direct din strada, pareau sa se inchege in jurul acelei replici memorabile, din 22 decembrie, prin care TVR preluase puterea: „Fratilor, am invins!".

Generalul Stefan Gusa, seful Marelui Stat Major al Armatei Romane, persoana privita in randurile populatiei ca una dintre relicvele fostului sistem, era inlocuit de la conducere. In locul sau era reactivat generalul pro-sovietic Vasile Ionel.

Dinspre toate localitatile tarii se auzea ca focurile executate de catre „teroristi" au scazut ca intensitate. Guvernul Republicii Federale Germania si Consiliul Federal Elvetian recunosteau legitimitatea Consiliului Frontului Salvarii Nationale ca reprezentant al poporului roman, iar Michel Rocard, prim-ministrul Frantei, anunta trimiterea unor masive ajutoare umanitare catre Bucuresti.

Vestea-bomba avea sa vina insa abia pe seara. La ora 20.45, crainicul Petre Popescu anunta la TVR judecarea, condamnarea si executia sotilor Ceausescu. Miscarea survenea la aproape sase ore de la uciderea celor doi, iar Romania rasufla usurata si incepea sa-si planga mortii in liniste.

In acea seara de decembrie, cand o intreaga natiune tragea linie peste teroarea catorva zeci de ani si incepea sa-si construiasca noi planuri, un alt anunt, necunoscut de catre majoritatea romanilor, facea saltul in noua epoca. Transcris sub forma unui ordin militar, acest anunt tip de „informare" fixa fundatia noii oranduiri, anuntate ca fiind democratica, pe vechile structuri, aparent infrante.

Cele doua puncte socante

Ordinul inregistrat in seara de 25 decembrie 1989 este notat in arhivele tuturor Unitatilor Militare in dreptul orei 21.30. Cu alte cuvinte, dupa sase ore si 40 de minute de la executia cuplului Ceausescu si la 45 de minute de la anuntarea acesteia pe TVR. Semnatarul dispozitiei este nimeni altul decat generalul Iosif Rus, la acel moment comandantul Aviatiei Militare Romane. Textul acesteia este, de fapt, o adaugire, notata ca „Nota tele: nr. 1", a unor dispozitii mai ample privind trecerea Armatei de partea revolutionarilor.

In principiu, dispozitia citata isi propunea „aducerea la cunostinta a personalului unitatilor si explicarea continutului si masurilor stabilite de Consiliul Frontului Salvarii Nationale si a ordinelor Ministrului Apararii Nationale". La acel moment, functia de conducator al Armatei fusese predata de catre Ion Iliescu generalului Nicolae Militaru, spion sovietic dovedit, cadru militar proaspat reactivat.

Printre deciziile de sistare a „invatamantului politico-ideologic pentru cadrele militare" si inlaturarea „propagandei vizuale legata nemijlocit de clanul Ceausescu" se strecurau doua puncte de o importanta capitala in contextul „reconstructiei" anuntate in zilele acelea.

Activistii PCR raman pe pozitii

Primul dintre aceste ordine era anuntat astfel: „Toti activistii de Partid raman in functiile actuale si isi continua munca de educatie si cultura a Armatei. Ordinele de detasare a activistilor pentru asigurarea indeplinirii altor functii sau in stagiu de incercare isi pastreaza valabilitatea. Activistii neincadrati in urma alegerilor vor fi numiti in functie pe linie de comanda sau in cadrul apararii Consiliului Politic prin ordin de zi al comandantului de Armata".

„Consiliul" la care se facea referire in acel document era chiar cel al Frontului Salvarii Nationale, infiintat, „in direct", la Televiziunea Romana, in 22 decembrie 1989. Al doilea punct al actului continua in aceeasi nota socanta: „Cotizatia de Partid, UTC si Sindicat se strange si se preda in conturile de pana acum".

Cu bine cunoscuta grija a „oamenilor noi" pentru imagine, cateva randuri mai jos, in acelasi document, se cerea imperativ: „Lozincile si panourile privind activitatea organizatiilor UTC vor fi desfiintate".Cateva aspecte pot fi desprinse dintr-o prima lectura a acestor doua ordine. In primul rand, desi Partidul Comunist Roman fusese desfiintat in primul comunicat catre tara al CFSN, din 22 decembrie 1989, activistii acestuia erau pastrati pe pozitii, ba chiar li se promitea o avansare in functie, pe linie de comanda.

Fostii membri ai singurului partid politic permis in regimul Ceausescu urmau sa fie integrati in proaspat-infiintatul Consiliu al Frontului Salvarii Nationale. Conducatorul acestuia, Ion Iliescu, le promisese deja romanilor „deschiderea unei pagini noi in viata politica si economica" si „instaurarea democratiei, libertatii si demnitatii poporului".

Dispar structurile, nu si „cadrele"

In al doilea rand, o alta structura comunista, Uniunea Tineretului Comunist (UTC), a carei disparitie fusese anuntata, continua sa colecteze cotizatiile membrilor ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Faptul poate parea neverosimil, insa era, de fapt, o simpla consecinta logica a componentei CFSN. Multe dintre numele citite de Ion Iliescu, in seara de 22 decembrie 1989, facusera parte, in tinerete, din structurile UTC, iar unii dintre cei mentionati ocupasera chiar functii-cheie in sistemul de propaganda comunist.

Dan Martian si Domokos Geza erau doar doi dintre fostii UTC-isti, iar Ion Iliescu avusese mandat de doi ani, intre 1969 si 1971, de prim-secretar al Comitetului Central al UTC si ministru pentru problemele tineretului.

Enigmaticul general Iosif Rus, autorul actului

Generalul Iosif Rus, un protejat al presedintelui Iliescu

Semnatarul documentului din 25 decembrie 1989, generalul Iosif Rus, este una dintre cele mai importante, enigmatice si controversate figuri ale Revolutiei. Rus s-a nascut la data de 1 februarie 1936, in comuna Sinca Veche, judetul Brasov. A absolvit cursurile Scolii de Ofiteri de Aviatie, promotia 1956, si apoi pe cele ale Academiei Militare - sectia aviatie, iar in anul 1978 a terminat Cursul postacademic.

A parcurs apoi intreaga ierarhie militara, de la pilot-sef la Regimentul 49 Aviatie Vanatoare Bombardament, pana la functia de loctiitor al comandamentului Diviziei 70 Aviatie (iunie 1978 - iulie 1982). In august 1986 a fost numit in functia de comandant al Aviatiei Militare Romane, post in care l-a prins si Revolutia din decembrie 1989.

Numele, invaluit in mister

Iosif Rus este una dintre cele mai controversate figuri militare din decembrie 1989, numele sau figurand in doua dintre dosarele-cheie ale Revolutiei. Este vorba, in primul rand, de cel privind circumstantele prabusirii, in 23 decembrie 1989, a elicopterului ce-i transporta pe generalii Constantin Nuta, seful Inspectoratului General al Militiei, si adjunctul acestuia, generalul Velicu Mihalea, caz in care Rus se afla la pupitrul de comanda al traseului aparatului de zbor. Un alt doilea caz neelucidat este cel privind masacrul de la Otopeni, din 23 decembrie 1989, soldat cu moartea a 40 de soldati si a 8 civili nevinovati, pe motiv ca ar fi fost „teroristi".

Militarii fusesera chemati la Aeroportul Baneasa chiar prin ordin direct al generalului Iosif Rus.
La 13 februarie 1990, Rus a fost mutat la Ministerul Apararii Nationale, in calitate de consilier principal al ministrului. Intre anii 1998 si 2000 a fost expert parlamentar, lucrand in cadrul Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala din Camera Deputatilor.

Decorat de doua ori de catre Ion Iliescu, Iosif Rus
si-a incheiat cariera in calitate de consilier al ministrului Apararii Nationale. Generalul are, in prezent, grave probleme de sanatate si nu a putut dialoga cu ziarul „Adevarul".

Scurta distanta dintre tovarasul Iliescu si tovarasul Lenin

Ion Iliescu s-a ghidat dupa invatatura leninista

Ordinul semnat de generalul Iosif Rus a profitat din plin de haosul din finalul lui decembrie 1989. Pliat perfect si strecurandu-se nevazut printre celelalte evenimente, actul avea sa-si dovedeasca insa adevarata importanta in cursul miscarilor politice din urmatoarele zile, miscari care au stat la baza intregului destin al Romaniei postrevolutionare.

Actul este numit de catre Teodor Maries, presedintele Asociatiei „21 Decembrie 1989", aflat de aproape doua luni in greva foamei pentru a obtine documente secretizate din Dosarul Revolutiei, „cel mai criminal document produs de CFSN si Ministerul Apararii". „Atunci au omorat moral Revolutia", declara raspicat Maries, intr-un interviu acordat revistei „Historia", in decembrie 2009.

Documentul poate fi considerat un alt pretext demonstrativ al teoriei expuse de catre istoricul Alex Mihai Stoenescu. Potrivit acestuia, „ca si Gorbaciov, Ion Iliescu vedea in CFSN un Comitet Central al PCR reformat, care sa permita cu generozitate existenta unei opozitii formale". Noul sistem politic prevedea ca structura fundamentala libertatea de orice fel, propovaduia pluripartidismul, insa, in acelasi timp, isi fixa fundatia pe vechea structura administrativa a fostului regim.

Inapoi la vechiile principii

Noua structura anuntata de catre conducerea CFSN poate fi retrasata dintr-o scrisoare cu valoare istorica, redactata de catre Mihail Gorbaciov, la 19 august 1989. Pornind de la teza fundamentala a lui Lenin, „va trebui sa construim acest socialism reinnoit cu «caramizile» pe care le-a lasat trecutul", Gorbaciov anunta noua demagogie reformista: „Trebuie sa ajungem la un consens pentru a munci impreuna".

Sub acest concept generalist de „munca", in care trebuiau integrati si vechii socialisti, si noii adepti ai reformismului, se ascundea insa acelasi vechi principiu leninist al negarii „oportunismului", al „complet-noului", vazut ca pericolul real la adresa sistemului. In locul acestuia, Lenin anunta simbolul „centrului coordonator", cel care preia trecutul si-l transforma in viitor.

Toate aceste idei, dobandite de catre Ion Iliescu in cadrul anilor de ucenicie de la Moscova, dar si in calitate de prim-secretar al CC al UTC, aveau sa se regaseasca si mai clar in cursul evenimentelor politice din urmatoarelor zile. Este vorba, in primul rand, de intalnirea cu ambasadorul URSS la Bucuresti, Evgheni Tiajelnikov, din 27 decembrie, dar mai ales in cadrul primei sedinte oficiale a CFSN, tot din 27 decembrie. Actul din 25 decembrie 1989 era doar inceputul unei vechi viziuni politice, ambalata atent si prezentata romanilor cu titlu de „democratie".