
Astazi, 30 martie 2010, incepand de la orele 9:30, a avut loc la Palatul Parlamentului intalnirea dintre presedintele Camerei Deputatilor Roberta Anastase si reprezentantii societatii civile Florian Mihalcea – presedintele Societatii Timisoara, Daniel Vighi – vicepresedinte, Sorin Iliesiu, Valeriu Stoica si Viorel Oancea (initiator al legii lustratiei) – membri ai Societatii Timisoara si Teodor Maries – presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, intalnire ceruta recent la Timisoara cu ocazia aniversarii a 20 de ani de la lansarea Proclamatiei de la Timisoara care cerea prin punctul 8 adoptarea lustratiei anticomuniste. La intrevedere au mai participat deputatul PNL Eugen Nicolaescu – initiator al legii lustratiei, si deputatii PD-L Daniel Buda, Marius Dugulescu si Florin Postolachi.
Presedintele Camerei Deputatilor a declarat ca este de acord cu ambele solicitari ale lui Teodor Maries, aflat in a 78-a zi de greva a foamei pentru pentru adoptarea lustratiei anticomuniste, precum si pentru adevarul despre genocidul din decembrie 1989 si fratricidul din iunie 1990:
Supunerea la vot deschis (nesecret, cu apel nominal) a Legii lustratiei astfel incat poporul roman sa stie clar cine ar putea fi impotriva indepartarii din inaltele institutii ale statului a fostilor activisti comunisti si securisti responsabili direct sau indirect de infaptuirea crimelor si faradelelgilor comuniste condamnate de seful statului roman.
Stabilirea datei de 20 Mai 2010 ca data limita la care va fi votata legea lustratiei (mentionam ca la 20 mai 2010 se implinesc 20 de ani de la alegerile fraudate moral de cei care au deturnat revolutia antocomunista prin genocidul neocomunist din 22-28 decembrie 1989).
Ca urmare a angajamentelor asumate de Roberta Anastase – presedintele Camerei Deputatilor, Teodor Maries a declarat ca iese din greva foamei avand in vedere si faptul ca, in urma deciziei CEDO din toamna anului 2008, a primit recent ultimele documente desecretizate din dosarul Revolutiei care insumeaza peste 800.000 de file (cu exceptia catorva documente provenind de la STS), precum si faptul ca presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna Lidia Barbulescu, i-a garantat in scris faptul ca peste cateva zile va primi copia integrala a dosarului Mineriadei din iunie 1990 cuprinzand circa 100.000 de file.
Roberta Anastase – presedintele Camerei Deputatilor a fost de acord cu solicitarea de a invita posturile de radio si de televiziune sa transmita in direct si integral sedinta Camerei Deputatilor in care va fi votata deschis (nesecret, cu apel nominal) legea lustratiei, intrucat adoptarea lustratiei anticomuniste va constitui un moment de rascruce in istoria Romaniei postcomuniste.
Participantii la intalnirea de la Palatul Parlamentului au considerat ca exista in prezent o larga majoritate parlamentara care va vota deschis (nesecret, cu apel nominal) legea lustratiei, tinand cont de angajamentele asumate de reprezentantii grupurilor parlamentare ale PNL, PD-L, UDMR, PC si al minoritatilor nationale care au afirmat la ultima intalnire cu reprezentantii societatii civile ca sunt mandatati sa declare public ca partidele si grupurile pe care le reprezinta vor vota legea lustratiei.
Liderii PNL Varujan Vosganian si Eugen Nicolaescu, precum si deputatii PD-L Daniel Buda, Marius Dugulescu si Florin Postolachi, au reafirmat azi ca membrii partidelor lor vor vota in unanimitate legea lustratiei.
Florian Mihalcea, presedintele Societatii Timisoara, a cerut ca reprezentantii societatii civile sa participe la dezbaterile parlamentare pentru ca legea lustratiei votata de Senat in aprilie 2006 sa fie ameliorata de Camera Deputatilor pentru a se evita unele exagerari si pentru a respecta spiritul punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Ambele parti au convenit ca aceste lucrari sa fie demarate in prima zi de lucru dupa vacanta de Pasti (13 aprilie).
Participantii la intalnire au subliniat ca cele convenite astazi garanteaza votarea legii lustratiei de o majoritate parlamentara compatibila cu un stat democratic, care se delimiteaza de responsabilii crimelor si faradelegilor comise in timpul regimului comunist, precum reprimarea si arestarea studentilor antitotalitari in anii 1956, 1957 si 1968, de catre activistul comunist Ion Iliescu care este cercetat penal pentru genocidul din decembrie 1989 conform declaratiei din ianuarie 2010 a Procurorului general al Romaniei.
Sorin Iliesiu, membru GDS din 1990, autorul apelului pentru condamnarea comunismului, a felicitat-o pe Roberta Anastase – presedintele Camerei Deputatilor, pentru ca va intra in istoria benefica a Romaniei prin rolul ei decisiv in adoptarea celei mai importante legi a epocii postcomuniste, lege ceruta cu insistenta timp de 20 de ani de societatea civila, dar si de Raportul Tismaneanu.
Reprezentantii societatii civile i-au cerut astazi, prin intermediul Televiziunii nationale, noului presedinte al PSD, Victor Ponta, sa declare oficial ca deputatii PSD vor vota in unanimitate legea lustratiei pentru a demonstra ca PSD este un veritabil partid antitotalitar care se reformeaza dezavuand crimele si faradelegile comise in timpul regimului comunist de PCR si de Securitate, al caror principal mostenitor este. In aceasta situatie legea lustratiei ar fi votata in unanimitate.