Ileana Vulpescu - De-amor, de-amar, de inima albastra

din pagina literara realizata de: Prof. Alina Vance

Povestea nu este una neaparat fericita; in timp ce firul narativ o urmareste pe protagonista de-a lungul vietii pe care incearca sa si-o faca cat de buna se putea in conditiile date, se realizeaza un portret fidel a ceea ce a insemnat comunismul pentru oamenii de rand. Autoarea construieste un personaj de exceptie, care reuseste sa devina medic radiolog la un spital din Bucuresti (unde are loc cea mai mare parte a actiunii); trei barbati ii marcheaza in mod esential existenta.

Este un roman de o sensibilitate rara..

Admirabila ilustrare a vietii din diverse sectoare sociale, traita sub zodia neajunsurilor provocate de comunism, aceasta carte a Ilenei Vulpescu este oglinda sufletelor ciobite de negrele vremuri de pana in ‘89.Capacitatea acestei fete de la tara de a lupta din rasputeri ca sa ajunga sa-si castige painea la oras e coplesitor de sensibilizanta pentru sufletul oricarui cititor.

Cartea urmareste destinul tinerei pana la varsta parului nins, oferind cititorului trairi dintre cele mai diferite, insa toate atat de…reale. Tarancuta care, ajunsa la oras, se bucura peste masura atunci cand o ruda se hotaraste s-o primeasca in casa, intr-o camaruta modesta, devine peste ani, prin munca asidua, un medic radiolog profesionist, cu o capacitate formidabila de diagnosticare (din pacate aceasta pricepere ii va aduce in timp mahnirea descoperirii unor boli care anuntau despartirea de persoane foarte dragi).

C u acest roman, Ileana Vulpescu a imbogatit literatura romana; i-a dat un mare bun pentru vesnicie.

„Nu toate experientele duc la descoperiri. Toate imbogatesc, insa, cunoasterea.“ - spunea scriitoarea referindu-se la acest roman intr-un interviu acordat „Cronicii romane“. „Viata e alcatuita din sesuri, din vai, din piscuri, altfel spus, din platitudine si din rutina, din deprimare si din bucurie.

Viata se compune din tevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coscovite, din plase pe care le cari de la piata, din rufe pe care le speli, din coate-n tramvai, dar si din Bach si din Beethoven, din Shakespeare si din Tolstoi. Din Eminescu si din Blaga, din Michelangelo si din Tuculescu. Totul e viata. Noi traim dureri si bucurii, dar mai presus de ele traim viata. Ceva sacru, a carui ratiune finala n-o cunoastem sau inca n-o cunoastem (…)

E o perioada despre care nu se poate spune ca a fost una de fericire in viata oamenilor si, de fapt, nici nu stiu daca exista perioada de fericire totala pentru cineva si depinde mult pe ce palier te-a situat viata. De unde pornesti. Personajul principal feminin este o fiica de taran, cu mama analfabeta, numai taica-sau stie sa se iscaleasca si sa citeasca; romanul urmaresse evolutia acestei persoane din 1944, de pe vremea cand personajul are 12 ani, fiind nascut in 1932 si dupa aceea, modul in care aceasta persoana reuseste sa se strecoare in viata cum, de fapt, foarte multi dintre noi ne strecuram in viata; ne-am strecurat intr-o epoca, ne strecuram si in celelalte pentru ca despre foarte putini oameni se poate spune ca traiesc o viata asa cum si-ar fi dorit, ci mai degraba traiesc o viata asa cum au putut s-o traiasca. Ceea ce se poate spune despre trecut, despre prezent si despre viitor. Asadar, o viata obisnuita traita de oameni intr-o anumita epoca: nu este viata unor victime, este viata unor oameni care traiesc normal atat cat pot sa-si permita intr-o vreme anormala. Or, am ajuns la concluzia ca, de fapt, vorba unei batrane ardelence: „Apoi, mama, n-o fost niciodata sa nu fie cumva.“

Intrebata ce alte conotatii da romanului autoarea spune:

„De fiecare data urmez sfatul unui mare romancier american care spunea asa: ce trebuie sa faca un roman? Sa povesteasca. Eu povestesc, pur si simplu. Nu-mi propun sa conving pe nimeni de nimic, nu-mi propun sa fac o emblema, un stindard din ceea ce spun eu, ci imi propun sa spun sincer ce cred despre niste personaje pe care mi le-am inchipuit eu pornind de la o viata reala, o viata pe care eu am trait-o si, iata, in privinta peisajului social nu este nimic inventat, este adevarul adevarat, este realitatea-realitate si oamenii acestia din carte traiesc cum traiesc foarte multi oameni. Personajele mele incearca sa traiasca cinstit, sa duca o viata cumpatata, sa nu faca rau nimanui.

Principiul cel mai important in viata este sa traiesti si sa lasi si pe altii sa traiasca.“

Inspiratia este din viata reala: „Mi-am dat osteneala sa respect epoca in care se petrece un lucru si personajele sa fie credibile. Cu cat se recunosc mai multi oameni in ceea ce ai scris tu, cu atat inseamna ca ti-ai atins scopul. De fapt, cel mai important lucru este sa comunici; sufletul tau, autor, sa comunice cu sufletul cititorului. Eu trebuie sa ma departez de personajele cu care am „coabitat“ in cartea recenta ca sa poata sa apara alte personaje la orizont. Pentru mine ele sunt vii; trebuie sa treaca o vreme in care sa ma departez de ele. “

Am incercat sa prelungesc timpul de citire al acestei carti, pentru ca eram convinsa ca Argentina, viata, prietenii si trairile ei o sa-mi lipseasca. Degeaba. Tot s-a sfarsit. Daca o cititi, veti regreta momentul cand va trebui sa va luati ramas bun de la Argentina…..