
Iata-ne ajunsi la mai putin de o saptamana de la desfasurarea mult asteptatului eveniment special si fara precedent in istoria comunitatii romanesti din SUA, expozitia ARTTS Chicago 2010 de la Navy Pier.
Organizatorii expozitiei, Teodora Fulea (patroana agentiei de voiaj Euro-America Travel din Chicago) si echipa ARTTS, precum si Camera Romaneasca de Comert si Industrie, condusa de presedintele acesteia Iovita Varan, va invita pe toti romanii - dar si pe prietenii dvs. de orice nationalitate, sa vizitati standurile expozitionale, sa va faceti relatii si prietenii noi, sa-i cunoasteti pe cei ce au venit la Chicago special pentru a promova imaginea Romaniei din punct de vedere al traditiilor si culturii romanesti, al turismului, precum si al oportunitatilor de afaceri ce le ofera tara noastra natala.
Si pentru ca asteptam ca o mare parte din publicul vizitator sa fie alcatuit din nevorbitori ai limbii romane - pentru ca acestora dorim sa le aratam Romania si frumusetile ei, dorim ca aceasta editie tiparita sa fie una speciala si sa le ofere informatii in limba engleza despre tara noastra. Astfel, primele 32 de pagini le dedicam lor, precum si o serie de alte pagini de cultura din cea de-a doua sectiune a ziarului. Si iata ca editia 207 vine in mainile dvs. cu un total de 64 de pagini, ceea ce speram sa fie un buchet frumos de informatii utile.
Va multumim tuturor pentru intelegere si va rugam ca in eventualitatea in care doriti exemplare suplimentare ale acestei editii pentru prieteni de-ai dvs., tocmai pentru ca informatia publicata despre tara noastra este in limba engleza, va rugam sa ne contactati si vom cauta sa va punem la dispozitie exemplarele dorite, desigur in limita disponibilitatii acestora.
Steven V. Bonica - Redactor Sef, Romanian Tribune