Katin, un blestem pentru polonezi

La 1 septembrie 1939, Germania nazista a invadat Polonia, dand astfel semnalul de incepere a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Rusia stalinista a participat la invazie incepand cu 17 septembrie, atacand din est. Prinsi intre doua armate dusmane, zeci de mii de polonezi au fost luati prizonieri.

Dupa sapte luni, pe 5 martie 1940, Lavrenti Beria, seful serviciilor secrete sovietice NKVD, a propus executarea tuturor ofiterilor polonezi prizonieri de razboi, iar documentul sau justificativ a fost semnat de intregul Comitet Central Sovietic, inclusiv de el insusi si de Iosif Stalin.

Cea mai mare parte a executiilor au avut loc in Padurea Katin, din Rusia, unde au fost adusi aproximativ 8.000 de ofiteri prizonieri de razboi, dar si civili arestati pe motiv ca erau „agenti secreti si sabotori” sau doar pentru ca erau jandarmi, proprietari de terenuri, proprietari de fabrici, avocati, preoti sau functionari in primarii.

In mod paradoxal, o lege poloneza, care cerea ca toti barbatii cu studii superioare sa fie si ofiteri in rezerva, i-a ajutat pe agentii NKVD care au gasit lista gata intocmita. Simultan au avut loc si alte executii in abatorul orasului Smolensk, in inchisorile din Kalinin si Harkov, la Moscova si in alte orase sovietice.

Cand nazistii au descoperit cadavrele, Stalin l-a acuzat pe Hitler pentru aceste crime. Aceasta afirmatie a fost, poate, cea mai mare minciuna proferata timp de o jumatate de secol de propaganda sovietica. Abia in 1990, Gorbaciov a admis masacrul, dar nu a facut publice documentele doveditoare. Presedintele polonez Lech Kaczynski a cerut insistent ca arhivele ruse sa fie declasificate.

In urma cu cateva zile, pe 7 aprilie, premierul rus Vladimir Putin a declarat public ca executiile au fost o tragedie, a carei vina o poarta “un regim totalitar”. Totusi, nici pana in prezent rusii nu au admis ca ar fi fost vorba de un “genocid”, iar la comemorarile de saptamana trecuta Vladimir Putin a ales sa nu ceara oficial scuze Poloniei, asa cum au tot insistat autoritatile de la Varsovia.

Rodica Marta (83 de ani), fiica medicului Alexandru Birkle, cel care a denuntat atrocitatile de la Katin, solicita acum despagubiri de 3 milioane de euro. In 1942, medicul fusese trimis de guvernul Antonescu sa faca parte, ca legist, din echipa internationala care investigase, in timpul razboiului, masacrul. Alexandru Birkle a fugit din Romania din 1946. Drama Martei Birkle a inceput in 1952, cand tatal sau, aflat la Washington, a acordat un interviu in care a aratat ca sovieticii sunt cei care au ordonat masacrul din 1940.

In 1952, Alexandru Birkle era printre putinii care puteau vorbi nemijlocit despre ce a fost la Katin. Majoritatea membrilor Comisiei Internationale de investigare murisera in 1943, dupa publicarea raportului, intr-un accident aviatic, in Norvegia. Ca urmare a interviului tatalui sau, Marta Birkle a fost arestata si condamnata in 1952, fara a sti macar de ce este acuzata.

Timp de doi ani si doua luni, Rodica Lucia Marta a trecut prin mai multe inchisori si lagare de munca: Ghencea, Targsor, Bragadiru, Domnesti, Mislea si Jilava. Dupa jumatate de secol, odata cu intrarea in vigoare a recentei Legi privind condamnarile cu caracter politic, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Rodica Lucia Marta isi cauta dreptatea in instanta si cere despagubiri pentru suferintele indurate in arest.

Presedintele Poloniei si delegatia sa se indreptau spre Katin, langa orasul rus Smolensk, pentru a comemora masacrul petrecut aici in urma cu 70 de ani.

In 1940, la ordinul lui Stalin, NKVD-ul (precursorul KGB-ului) a executat in padurea de la Katin 22.000 de ofiteri polonezi, prizonieri de razboi. Dupa discutii indelungate si laborioase, Rusia si Polonia pareau pregatite sa incheie acest capitol delicat din istoria lor recenta, iar prezenta presedintelui Kaczyinski urma sa marcheze momentul de reconciliere ruso-poloneza.

Disparitia sa tragica, chiar langa locul masacrului, dar si a membrilor familiilor ucise de sovietici, care il insoteau, i-a facut pe multi comentatori sa vorbeasca, ieri, despre Katin, ca despre un „loc blestemat pentru polonezi”.

Teoria „blestemului” e sustinuta si de disparitia in accident a unor personalitati emblematice ale istoriei recente a Poloniei.

Astfel, la bordul Tupolevului s-a aflat si Ryszard Kaczorowski, fostul presedinte al Poloniei, care s-a refugiat la Londra dupa ce refuzase sa recunoasca noua putere comunista. El a fost cel care i-a transmis lui Lech Walesa - dupa ce fostul lider sindical a devenit el insusi sef al statului - insemnele prezidentiale ale tarii de dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial.

De asemenea, polonezii au pierdut-o pe Anna Walentinovicz (80 de ani), o figura istorica a miscarii Solidaritatea. Anna, muncitoare la docuri, a declansat prima greva anticomunista din Gdansk, in 1980. O alta intorsatura stranie a destinului a facut ca ultimul lider al Poloniei comuniste sa scape cu viata.

Generalul Wojciech Jaruzelski a dorit sa participe si el la comemorarea de la Katin si a cerut sa faca parte din delegatia care il insotea pe presedintele Lech Kaczynski, scrie site-ul Marianne. I s-a raspuns, insa, ca prezenta sa nu era dorita alaturi de seful statului polonez.