Impresionismul si literatura

Nici un autor, nici un poet, nici un prozator nu ar putea fi numit impresionist. Sau, mai degraba, atunci cand se incearca descrierea impresionismului literar este greu sa se raspunda la intrebarea: “Care romancier al secolului al XIX-lea face parte din impresionismul literar prin excelenta?”, dar celui care intreaba ii este vizibil usor sa o faca.

Impresionismul literar se naste odata cu “asa numita modernitate, pentru ca nu exista nici un alt cuvant care ar putea sa exprime mai bine ideea in cauza.” Prin urmare, modernitatea unei perioade in care stilurile literare abunda, dupa cum a observat si Roland Barthes in “Le Degre Zero de L’ecriture”: „scrierile incep sa se multiplice”. Acest curent, spre deosebire de realism, naturalism, simbolism a ramas doar la stadiul de “urma”, deoarece era vorba mai mult de un stil punctual decat unul apartinand unei epoci. Unii considera ca nici un romancier care a scris in maniera lui Zola sau a lui Schwob, sau pe care critica l-a calificat astfel, cum a fost cazul lui Daudet citit de catre Brunetiere, nu este impresionist, dar ei au fost aproape aproape toti, in etape, intre 1870 si 1914.

Asa cum sugereaza alianta termenilor, cuvantul “impresionism” utilizat initial pentru pictura, ar putea fi aplicat literaturii pentru a descrie un anumit stil. Si intr-adevar, atunci cand pentru prima data in 1874, termenul “impresionist” a fost folosit pentru a descrie un grup de pictori, termenul sugera deja o tensiune intre pictura si text. “Impresie. Rasarit de soare.” este titlul ales de Monet pentru pictura lui si a fost, fara indoiala, o ironie care transforma insasi ideea tabloului sugerand incertitudinea unei imagini clare si luminoase. “Impresie. Rasarit de soare” a dobandit un statut aproape mitic, pentru ca se incerca realizarea daca echivalenta estetica este intr-adevar ideala precum parea sau daca era doar o iluzie mentala, nascuta din obiceiuri culturale, recurente ale acestei panze si ale acestui titlu. Cu toate acestea titlul panzei lui Monet reprezinta exemplul extrem - dar si cel mai perfect – al impresionismului literar. La rascrucea problemelor scrierilor, ale picturii, ale perceptiei spatiului, miscarii si a luminii, impresionismul este un concept estetic modern, care constituie de fapt o intersectare a tuturor problemelor de reprezentare. Dar, dupa cum arata panorama literaturii de specialitate (bibliografia), aceasta problema a fost luata in considerare in ultimele doua decenii de catre critici si academicieni doar sub forma unor articole. Se cunoaste faptul ca artele vizuale sunt la moda in Statele Unite ca si in Franta de mai bine de 15 ani si exista un numar uimitor de publicatii consacrate in fiecare an impresionismului pictural. Este totusi surprinzator ca nici o opera completa pe aceasta tema nu a aparut. In mod similar, se remarca absenta lucrarilor pedagogice despre folosirea impresionismului literar, un subiect care ar putea sa le ofere studentilor o apropiere comparativa a –ism-elor, o reflectie asupra imaginilor, o introducere in studiile culturale si o panorama picturala a epocii. De aceea se impunea un studiu despre impresionismul literar.

In ultimii zece ani, in afara de teza lui Eloise Sureau (2005) despre “Chants de Maldoror” care anunta cateva trasaturi impresioniste, publicatiile in limba franceza pe acesta tema sunt extreme de reduse. Bernard Vouilloux a publicat intre 2000 si 2001 cateva articole pe problema stilului, despre scrierile fratilor Goncourt, cat si despre reevaluarea categoriei impresionismului literar. Punctul de vedere al acestor articole este, in general, meta-critic: Vouilloux explica, de exemplu, problematica stilului stil in care dezvaluie specificitatea stilistica a ideii de impressionism literar. Publicatiile in limba engleza sunt mai numeroase si, in general orientate spre ceea ce se vede si spre Zeitgeist-ul cultural, nu spre stil, dar si acolo se constata problema unui “impresionism literar” anglo-saxon iar cercetatorii se interesau prea putin de domeniul francez. Doar Richard Berrong a publicat in 2006 un articol despre impresionismul literar consacrat lui Pierre Loti in care prezinta trasaturi impresioniste din opera romancierului.

Dupa cum am mai specificat, evolutia istorica a publicatiilor critice pe aceasta tema este dispersata. Pana in anii 1930, majoritatea publicatiilor cu privire la impresionismul literar apartin lucrarilor lui Brunetiere si apoi Lanson. In 1952 a aparut opera lui Ruth Moser si a lui Harzfeld, dupa care anii1960 marcheaza sfarsitul interesului universitarilor. In 1968, la Simpozionul Impresionismului Literar, se anunta moartea impresionismului literar: “A sosit timpul sa renuntam la cuvintele impresionism si impressionist din vocabularul musical si literar. Nu avem nimic de pierdut decat confuzia.” Inceputul secolului XXI a adus revenirea acestei tematici odata cu opera lui Jesse Matz care facut impresionismul literar un produs al poststructuralismului.

Transcultural, dupa parerea lui Stowell, cvasi-transistoric pentru Jameson, impresionismul literar care traversa epoci si continente, nu poate fi redefinit decat daca ii formam limitele, daca vom descrie cu precizie caracteristicile care ii sunt proprii. Dupa cum relateaza Pierre Francastel, o apropiere transistorica a perioadelor literare, pe care a realizat-o, de exemplu, Wesibach, duce la definirea decadenta a “epocii impresioniste”: “In momentul in care M.Weisbach scria, aceasta conceptie avea, de altfel meritul originalitatii, iar de atunci s-a incercat, chiar si in Franta, extinderea acestei notiuni a dezvoltarii stilurilor asimilate doar unei persoane. Ni se spune despre perioada baroca care o urmeaza pe cea clasica, dupa cum si batranetea ii urmeaza tineretii. Pentru M.Weisbach toate stilurile au cunoscut o epoca impresionista: cea in care virtuozitatea joaca un rol capital si in care artistii incearca sa exprime printr-o anumita schimbare a tehnicilor o viziune emotiva si sentimental a universului. Impresionismul coincide atat cu un rafinament putin morbid a tehnicii si o estompare a gustului si corespunde evolutiei supreme a unui stil considerat un tot inchis. Aceasta observatie ascunde un mare pericol: orice lucrare pe tema impresionismului trebuie sa nu fie estompata, adica sa nu fie criticata intr-o maniera prea subiectiva, aceasta fiind exact ceea ce resping structuralistii Va fi problema fondului fata de forma? Culoare vs trasaturi? Da, deseori, dar problema relatiei dintre imagine si text ramine cea mai importanta. Intregul studiu porneste de la definitiile impresionismului literar ale lui Brunetiere si Lanson si de la legaturile tablourilor cu textele alese.

Barthes – Oeuvres Complètes, 3 vol., Editions du Seuil, Paris, 1985

Brunetiere, Ferdinand – L’Impressionisme dans le roman, Revue des deux mondes XXXVI, serie no. 3, 1879, 458-459

Matz, Jesse – Literary Impressionism and Modernist Aesthetics, Cambridge University Press, 2001

Lanson, Gustave - Principes de Composition et de Style. Paris: Libraire Hachette et Cie, 1887 Histoire de la Littérature Française. Paris: Libraire Hachette et Cie, 1895; Les Impressionnistes, Celiv, Paris, 1991