Nici nu stiu cum sa incep. Imi aduc aminte de bancul cu soldatul care primise misiunea sa duca vestea mortii prietenului si camaradului sau sotiei acestuia. Cautand sa-i aduca mai intai o oarecare buna dispozitie vaduvei, soldatul ii aduce aminte de cate nazbatii facusera impreuna cei doi prieteni inainte de razboi. Dupa ce atmosfera era oarecum mai degajata, ii paseaza vestea ca pe o turta dulce: “Ei, si sa vezi ce-i trecu prin cap intr-una din zile lui Marin al nostru...” “Ce?”, intreba femeia curioasa. La care soldatul isi indeplineste misiunea si-i da vestea vaduvei: “Un glonte inamic uite... asa de mare!” E si acesta un fel de haz in necaz.
Dar acum cum sa va spun eu dumneavoastra tuturor ca ceea ce s-a intamplat ultima luna nu e chiar atat de tragic, cu toate ca in adancul fiintei mele realizez cu adevarat ca este mai tragic decat pare la prima vedere.
O idee indrazneata a unei romance a devenit un ideal al multora. Odata ce mi s-a prezentat si mie planul de actiune si obiectivul propus, in abilitatea de a impartasi un vis si plin de optimism am hotarat sa pun si eu mana sa fac tot ce pot ca acest ideal sa fie realizat si sa-si aibe rezultate remarcabile. Ca mine au procedat si alti prieteni apropiati, fiecare cu talentul si experienta sa.
Si asa a prins valul in comunitatea romaneasca din Chicago, si apoi in Romania, ideea doamnei Teodora Fulea de a organiza o expozitie internationala de promovare a tot ceea ce este mai bun din tara noastra natala: destinatii turistice, obiceiuri si traditii, arta culinara, muzica si voie buna, tot ce inseamna ospitalitate romaneasca imbinat cu oportunitati de afaceri si investitii, pentru a face ca Americanii sa ne cunoasca mai bine si sa ne aprecieze originea si cultura.
S-a depus mult efort in ultimele sase luni pentru ca visul si ideea Teodorei Fulea, vechi de mai bine de patru ani, sa devina o piatra de temelie pentru anii ce urmeaza si pentru prestanta Romaniei si a noastra, a romanilor. S-a format un nucleu foarte eficient de oameni hotarati sa nu piarda ocazia de a face parte din acest eveniment istoric. Programatori si designeri, jurnalisti si oameni de afaceri, reprezentanti oficiali ai guvernului Romaniei si diplomati, toti deopotriva am crezut ca este momentul ca imaginea Romaniei sa fie elevata in aceasta importanta zona metropolitana americana. Nu mai are rost sa spun cat de mult s-a cheltuit si cat a muncit fiecare, cat s-a calatorit si cate zeci si zeci de intalniri au avut loc pentru a face inteles proiectul. In final, lucrurile aratau aproape foarte bine si ne desparteau doar cateva zile de marea minune a lumii romanesti din America. Mai era doar putin ca ziarele sa scrie: “Romanii din Chicago au facut si au dres expozitia ARTTS 2010 - American Romanian Tourism and Trade Show”. Si in timp ce oboseala isi spunea tot mai mult cuvantul printre noi, tensiunea crestea si emotiile i-au coplesit pe unii mai tare decat si-au imaginat, iata ca natura pregatea altceva. In Islanda zvarcolea in adancul pamantului un vulcan de proportii rar intalnite ce avea sa paralizeze batranul continent European.
E adevarat, in momentele tensiunii si a fierberii au mai fost unele detalii care nu ne-au fost cunoscute tuturor si au ramas si azi o enigma. Oricat am cauta sa intelegem exact ce a fost la mijloc nu vom reusi sa aflam totul si la urma urmei tind sa cred ca nici nu are rost. Cert este ca vulcanul a rupt scoarta pamantului si ne-a desumflat tuturor elanul, ne-a innegrit fata de suparare si de cenusa lui paguboasa, a oprit la sol peste 63ooo de zboruri blocand oameni si marfuri prin aeropoarte, gari, autogari si sali de asteptare. Mai bine de jumatate din ceea ce trebuia sa fie prezentat in pavilionul expozitional de la Navy Pier in cele doua zile pregatite cu atata meticulozitate, a ramas dincolo de Atlantic fara nici o sansa de a ajunge la destinatie in timpul necesar. Aflati in aceasta situatie, cei doi organizatori principali: doamna Teodora Fulea si domnul Iovita Varan - reprezentand Camera Romaneasca de Comert si Industrie in functia de presedinte, au luat in calcul toate perspectivele si riscurile de a se desfasura un eveniment intr-o sala magnifica, insa pe jumatate goala. In cele din urma au decis ca evenimentul sa fie amanat.
Nu pot sa va exprim socul trait de cei ce am fost patrunsi in adancul fiintei noastre de dorinta succesului acestui eveniment. Parca imi doream macar un eveniment de nota 7, sau poate chiar si de 6, doar sa fie. Totusi, n-a fost sa fie nici macar atat. Praful si cenusa vulcanului islandic ne-a pus in imposibilitatea de a obtine orice nota de trecere fiind obligati sa recunoastem ca suntem incapabili de a sta in fata Celui ce a hotarat altfel decat ne-am propus sau ne-am dorit noi. Cine stie de ce a fost sa fie asa? Nadajduiesc ca in tot raul se ascunde si un bine, sau poate mai mult bine chiar. Desi nu am vazut inca nimic din ceea ce se ascunde, stiu ca atunci cand recunosc si cred intr-un Dumnezeu mare, El face si lucruri mari pe care in timp le vad, sunt evidente, ma minuneaza, si in final Ii dau Lui slava! Stiu ca si de data aceasta va fi asa.
Regret insa dezamagirea celor ce nu au mai primit in timp util vestea amanarii evenimentului. Regret si faptul ca o doamna in varsta s-a ratacit prin gigantul Navy Pier cautandu-ne fara succes in prima zi a “amanatei” expozitii. Ma bucur totusi ca politia orasului a fost vigilenta si a ajutat-o totusi sa se regaseasca cu romani si tot ea, politia, a dus-o acasa pe doamna aceasta dupa ce a plans mult ca s-a obosit degeaba.
Regret foarte mult faptul ca la fel ca doamna aceasta probabil au fost multi care n-au mai primit e-mailuri si mesaje electronice ci s-au bazat pe ceea ce fusese tiparit in editia recenta a ziarului Romanian Tribune. Regret ca, desi absolut neintentionat si imprevizibil, oarecum am contribuit la a-i aduce pe oameni pe malul lacului Michigan pentru un eveniment magnific care n-a mai fost deloc. Sper sa fiu totusi inteles.
Iar daca la urma urmei urmelor, adica in finalul finalelor si dupa toate recalcularile se va priponi totusi o alta data si un alt eveniment de o asemenea anvergura, desigur ca ceea ce s-a facut pana acum va fi de folos. Daca nu, praful vulcanului islandic va acoperi totul lasand sa se vada doar cenusiul si dezamagirea.
Dorind sa inchei acest editorial intr-o nota mai buna totusi, trebuie sa va marturisesc si bucuria care mi-a fost prilejuita de evenimentul pregatit in conjunctie cu marea expozitie pentru cele doua zile, plus urmatoarea - adica sambata 24 aprilie. La initiativa agentiei de presa Romanian Global News si a Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni din Bucuresti, precum si a Deputatului Mircea Lubanovici - ales in Parlamentul Romaniei pentru a reprezenta romanii din SUA, Canada si alte trei continente, am decis sa organizam pentru prima data o intalnire a jurnalistilor romani din America de Nord, un bine numit: “Forum al Presei Romanesti din SUA si Canada”. Va marturisesc ca am ramas placut impresionat de receptivitatea Secretarului de Stat Eugen Tomac, Sef al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni din Guvernul Romaniei, si de faptul ca s-a hotarat co-participarea acestui departament si co-finantarea prin rambursare a cheltuielilor de cazare, masa si transport ale participantilor din alte state, facand astfel posibila desfasurarea evenimentului in pofida anularii expozitiei ARTTS.
Astfel, 18 jurnalisti romano-americani ne-am cunoscut mai bine, ne-am imprietenit, ne-am discutat problemele breslei si in cele din urma ne-am hotarat sa actionam pe front comun, la initiativa unui tanar deosebit din Boston, Massachusetts, formand prima asociatie a jurnalistilor romani din SUA si Canada.
Desigur ca in momentul in care o parte din programul propus avea de a face cu evenimentul ARTTS si invitatii speciali din Romania, am fost siliti sa facem multe modificari si improvizatii din mers in desfasurarea forumului presei. Ba mai mult, pentru ca organizatorii principali, d-na Danilea Soros - redactor-sef al agentiei RGN, d-l Eugen Popescu - presedinte al fundatiei FNRP, d-l Mircea Lubanovici, precum si insusi domnia sa Eugen Tomac, reprezentant oficial al Guvernului Romaniei, au ramas de asemenea blocati in Europa datorita anularii zborurilor companiilor aeriene, am realizat o noua performanta. Mai de “musai”, mai de curiozitate dar si din dorinta sincera de a ne cunoaste, de a discuta si de a ne vedea, s-au depus eforturi considerabile pentru a avea o videoconferinta cu legatura Chicago-Bucuresti. Nici aceasta nu a reusit exact cum ne-am propus, insa spiritul autentic de pozitivisti dornici de a construi mai degraba decat a demola ne-a ajutat sa avem totusi un timp remarcabil si sa privim cu incredere la o comunitate mai unita.
Si, atit timp cat nisipul inca ne mai curge in clepsidra vietii, avem totusi sansa sa facem o diferenta in jurul nostru. Iar cu Dumnezeu si Dragostea Sa de partea noastra, cine ne va sta impotriva?
Steven V. Bonica - Redactor Sef, Romanian Tribune