Orice traitor in spatiul crestinatatii trebuie sa stie ce contine Biblia, care este istoria crestinismului.
Se discuta intens si pasional - apropo de noua lege a invatamantului - despre obligativitatea orelor de religie in liceu. Din punctul meu de vedere, se ajunge prea rapid la concluzii mai mult sau mai putin radicale, inainte de stabilirea premiselor. La intrebarea: „Trebuie sau nu ca religia sa fie o disciplina obligatorie?” nu se poate raspunde decat dupa ce avem o reprezentare clara despre continutul acestei discipline, despre substanta si principiul ei.
Deocamdata, raspunsul meu ar suna, intr-o prima instanta, astfel: daca ora de religie este administrata de un profesor ignar, rudimentar, apologetic pana la furie, patriotard, chitit sa demonstreze ca suntem buricul pamantului, xenofob, bolnav, cum ar fi spus Nietzsche, de „moralina”, atunci votez impotriva obligativitatii. Daca ora de religie e un curs de propaganda nationala, in dispretul oricarei alteritati, daca e programatic anti-culturala, anti-occidentala, rupta cu totul de problematica veacului, atunci, de asemenea, votez impotriva. Nu ne putem dori ca aceasta ora sa imprumute stilistica prelegerilor de invatamant politic, cu efectul garantat al indepartarii definitive a audientilor de tematica ei. Nu ne putem dori un invatamant religios de campanie, o teorie a iubirii dublata de o pragmatica a urii, adica de incruntaturi, sudalme si excluziuni.
Discernamantul nu se poate „educa” prin metode de front, ci prin informatie, analiza, inteligenta si „buna-voire”. Optiunea adevarata, consistenta, nu se poate intemeia decat pe o prealabila deschidere spirituala, altfel spus pe cunoastere si libertate. Acesta este, de altfel, rostul insusi al studiilor liceale: nu o prematura specializare sau inregimentare, ci instituirea unui fundament de cultura generala, pe care sa se poata construi, ulterior, un edificiu intelectual, profesional, confesional, cu profil personalizat.
Or ceea ce lipseste - atat parintilor, cat si copiilor de azi - e, intre altele, cultura religioasa. In consecinta, as vota pentru obligativitatea orelor de religie, daca ele ar insemna asimilarea bagajului elementar de cunostinte pe care orice om intreg trebuie sa le aiba cu privire la religiile lumii si la propria religie. As propune cursuri de apropriere a marilor texte revelate existente, culminand, fireste, cu textele spatiului in care traim. Orice traitor in spatiul crestinatatii trebuie sa stie ce contine Biblia, care este istoria crestinismului, care sunt diferentele dintre feluritele confesiuni crestine. Trebuie sa stie, de asemenea, sensul ritualului la care participa, uneori, rutinier si decerebrat. As adauga o serie de lectii de tip „glosar”: elevilor li se vor explica termenii esentiali ai vietii religioase.
E inadmisibil ca la sfarsitul liceului sa nu stie ce inseamna „sfintele taine”, „spovedanie”, „agnet”, „euharistie”, „cincizecime”, „icoana” etc. Dar si ce e cu Coranul si cu Upanisadele, ce e un templu budist, ce sunt taoismul sau shintoismul. Faptul de a sti nu dauneaza libertatii de constiinta si nu exclude credinta, dupa cum faptul de a fi ignorant nu o garanteaza. Dar pentru ca ora de religie sa arate normal, sa aiba un efect formativ autentic, trebuie sa avem o noua generatie de profesori. Ar trebui, asadar, inceput cu o reforma de anvergura a invatamantului teologic, de natura sa produca educatori cu adevarat competenti. Obligativitatea orei de religie fara obligativitatea unei solide inzestrari didactice nu va produce decat bigotism sau respingere. Nu vrem nici una, nici alta.
Andrei Plesu - Adevarul