- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 226
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

Politicienii romani, solidari cu propriile averi

Catalin Predoiu: „Romania are inca probleme de integritate, de coruptie in randul demnitarilor”.

Gyorgy Frunda: „Barroso nu poate sa ne ceara mai mult decat face el insusi”.

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a propus desfiintarea comisiilor de cercetare a averilor, secretizarea totala a acestora si reducerea perioadei de cercetare la doar un an dupa terminarea mandatului Noua Agentie Nationala de Integritate (ANI) a iesit ieri din parlament mai mult moarta decat vie. Parghiile pentru confiscarea averii dobandite pe cai ilegale s-au evaporat, bijuteriile si tablourile demnitarilor au fost trecute la secret, iar cei mai multi nici macar nu vor mai putea fi verificati pentru averea dobandita in timpul mandatului. Motivul: parlamentarii au redus perioada in care inspectorii le pot scotoci prin declaratii de la trei ani la numai un an de la plecarea din functie, victorie aplaudata in final de senatori cu entuziasm nedisimulat.

Secrete vor fi de acum si averile candidatilor, de la presedintie la consiliul comunal. Desi schioapa, legea a fost adoptata ieri in Senat cu o larga majoritate: 92 de voturi au fost pentru, doar unul impotriva si o abtinere. Ca sa-si justifice secretizarea partilor esentiale din avere, senatorii au facut parada in plen cu declaratiile de avere ale sefului Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, sau David Cameron, proaspatul premier britanic.

Candidatii, saraci si cinstiti din oficiu

„Barroso nu poate sa ne ceara mai mult decat face el insusi”, s-a luptat UDMR-istul Gyorgy Frunda pentru simplificarea la maximum a declaratiilor de avere, dandu-le ca exemplu pe cele sumare ale presedintelui CE.

„Romania are inca probleme de integritate, de coruptie in randul demnitarilor. Cand vom elimina acest flagel si declaratiile noastre de avere vor arata ca ale domnului Barroso”, a replicat ministrul justitiei, Catalin Predoiu.

La vot insa, bijuteriile si tablorile au fost trecute definitiv la secret, senatorii respingand, cu o majoritate covarsitoare (63 la 18), inclusiv ideea de a-si mentiona valoarea de impozitare a caselor in declaratia de avere publica.

Candidatii au scapat si ei de obligatia de a mai pune electoratului pe masa ce detin inainte de a fi alesi. „Mi se pare o aberatie sa strangi atatea hartii aiurea”, a sustinut PDL-istul Petru Filip, in numele Comisiei de administratie. La ideea unui alt PDL-ist, Petru Basa, demnitarii care fac declaratii false vor putea scapa de sanctiunile penale „daca denunta fapta inainte ca autoritatea sa se fi sesizat”.

„Cum e ANI azi, n-am mai fi intrat in Uniunea Europeana”

Cea mai mare victorie pentru senatori a fost insa eliminarea definitiva a comisiilor de magistrati de pe langa Curtile de Apel, care faceau legatura dintre Agentia Nationala de Integritate si justitie. Acum, riscul confiscarii averilor devine nul.

„Stiu situatii cand oamenii s-au sinucis ca averea le-a fost confiscata”, a pledat Frunda impotriva comisiilor.

Cosmetizarea ANI a trezit in plen adevarate pasiuni. De bilantul negativ s-a ocupat Olguta Vasilescu: „Pana acum, ANI s-a dovedit a fi principala sursa de informare pentru presa scrisa si nimic mai mult. Pentru presedintele Senatului a trebuit sa se deplaseze o echipa de experti ai ANI peste Ocean ca sa afle ca Empire State Building nu-i apartine lui Mircea Geoana”.

Concluzia pesimista, inainte de evaluarea CE de pe 17 mai, a venit de la Cristian Diaconescu. „In forma in care ANI ne este azi prezentata, noi nu am mai fi intrat in UE in 2007”, a spus fostul negociator al Tratatului de aderare.

Puterea si opozitia si-au dat mana peste integritate

Gyorgy Frunda (UDMR). A propus desfiintarea comisiilor de cercetare a averilor, secretizarea totala a acestora, precum si reducerea perioadei de cercetare de la trei ani la un an, dupa terminarea mandatului

Petru Filip (PDL). A propus scoaterea din lege a prevederii privind obligativitatea candidatilor de a-si depune declaratia de avere, sustinand ca „este o aberatie sa strangi atatea hartii”

Toni Grebla (PSD). A propus scoaterea de pe lista ANI a sefilor de sindicate, pe motiv ca obligarea acestora de a-si declara averile este o forma de intimidare

Petru Basa (PSD). A propus introducerea unei clauze de impunitate. Astfel, demnitarii care fac declaratii false scapa de sanctiuni daca fac rectificarea inainte de sesizarea autoritatii.

Anca Simina - Evenimentul Zilei

Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net